Creditul pentru populatie este un motor al cresterii economice, dar, potrivit obligatiei de a asigura stabilitatea preturilor si stabilitate financiara pe piata bancara, pe piata de capital, pe piata asigurarilor etc, Banca Centrala ia masuri pentru o crestere economica sanatoasa, în timp ce agentii economici au în vedere cresterea cifrei de afaceri si a profitului, a aratat prim-viceguvernatorul Bancii Nationale a României, Florin Georgescu, miercuri, la Forumul Financiar Bancar Sud Est European. Masurile BNR de limitare a creditului în valuta sunt de natura prudentiala si se refera la riscul ca populatia sa se îndatoreze mai mult decât poate suporta, precum si la riscul ca împrumuturile sa fie facute în alta moneda decât cea în care au resurse bancile. În ceea ce priveste nepredictibilitatea cu care se confrunta mediul de afaceri, BNR are rolul cel mi mic cu putinta, a explicat prim-viceguvernatorul, pentru ca nu s-au facut schimbari majore de politica monetara, ci doar au fost luate masuri de prudentialitate. Referitor la relatia Bancii Centrale cu societatile financiar bancare, Georgescu a aratat ca aceasta se bazeaza pe proiectul de lege elaborat pentru reglementarea functionarii acestor societati, astfel încât si acestea sa intre sub incidenta regulilor de supraveghere BNR, ca si bancile.
Taxele vamale au crescut foarte rapid, a aratat Georgescu, având impact asupra importurilor, ceea ce a dus la o dezechilibrare a balantei comerciale. În acest context, se iau masuri de prudentialitate prin limitarea creditului în valuta. Riscul, în aceasta situatie revine canalului banci-consumatori finali, a mai adaugat el. "Perceptia ca nu se mai acorda credit în valuta este eronata, fiind suficient spatiu pentru expansiunea în continuare a creditului în valuta. Nu sunt foarte multe bancile care au depasit pragul de 300 la suta din fondurile proprii, în ceea ce priveste nivelul de creditare", a mai aratat Georgescu. Potrivit viceguvernatorului, problemele în vederea carora BNR ia masuri se refera la cei care au venituri în RON si se împrumuta în valuta. De asemenea, exista banci care au depasit acest prag, a adaugat Georgescu, si au luat masura de crestere a capitalului social. Majoritatea bancilor, aproximativ 80 la suta, pot da credite în valuta. Este necesar ca masurile guvernamentale sa se acorde cu restul masurilor, independent de pozitia Fondului Monetar International, a încheiat Georgescu. Cresterea creditului de consum este rapida, iar mediul economic este nestabilizat, a atras atentia vicepresedintele Retail Banking, Raiffeisen Bank, Razvan Munteanu.
De asemenea, este important gradul de îndatorare, pentru ca riscul revine clientului, a mai aratat el. Pornind de la afirmatiile prim-viceguvernatorului, Munteanu a explicat ca, în cazul în care s-ar petrece o descrestere economica în ceea ce priveste creditul ipotecar, problema ar fi lipsa de lichiditate pe o piata secundara. Nu functioneaza dialogul BNR cu autoritatea centrala, a atras atentia, în acelasi context, presedintele Asociatiei pentu Studii si Prognoze Economico-Sociale, Constantin Bostina. Masurile BNR de limitare a creditului în valuta au avut efect negativ, este de parere presedintele Uniunii Nationale a Patronatelor din România, Marian Milut. În perioada 8 - 11 noiembrie, la Bucuresti, se desfasoara a doua editie a Forumului Financiar Sud-Est European, eveniment ce va cuprinde dezbateri pe teme precum piata de retail, solutii de finantare prin piata de capital, felul în care va arata piata financiar-bancara din România în 2006.
Comentarii articol (0)