Cat si cum ne ajuta cei mici la treburile domestice?

Mai rar aud vorbindu-se despre copii care ajuta prin casa pentru ca e nevoie de ajutorul lor. Ei bine, eu marturisesc public ca il rog pe Tudor sa puna osul la treaba pentru ca, uneori, nu mai pot. Cand lucrezi semi de acasa, ai tone de lucruri de facut. Unele zile sunt atat de aglomerate, incat simt c-o iau razna.

Cine are inelul Arabelei, sa-l foloseasca!

Oricat mi-ar placea sa ma laud aici ca il implic pe Tudor in treburile casnice din placere, lucrurile nu stau asa. Daca e de facut curatenie in casa – si as avea de ales – as prefera sa-mi vad singura de treaba, cu o muzica faina in fundal. N-am de ales, copilul e si el acasa, am si nu stiu ce proiect de terminat, totul arde si toate trebuie facute. In acelasi timp. Copilul ma anunta ca va avea si un musafir dupa- masa. La el in camera, sfarsitul lumii. Ok. Vrei musafiri, aspiri. Si-ti duci rufele murdare la spalat, sortezi teancul de foi cu desene, schimbi rumegusul hamsterului – ca ne lacrimeaza ochii in preajma custii – golesti cosul de gunoi si pui la loc toate carligele de rufe (chiar asa, de ce ai adus toate carligele de rufe in camera si de ce sunt toate unite intre ele?! Lasa, nu conteaza, pune-le la loc). Stiiiiu, e greu si ai vrea sa faci o magie! Daca descoperi formula secreta, da-mi-o si mie, te implor!!!

Nici mie nu-mi place!

Pana pe la 4, 5 ani, copilul meu ar fi dat orice sa stearga praful sau… maaaaamaaaa!!! – sa dea cu aspiratorul. Ducea gunoiul pe rand – adica rest cu rest, numai ca sa aiba mai multe ocazii sa dea drumul pe ghena obiectelor. Dar cand s-a mai marit, i-a trecut entuziasmul si acum ma priveste plictisit: “N-am chef”/”Mai tarziu”/”Nu-mi place!”. Ei bine, nici mie! Nu am vreun fetis nici pentru mop, nici pentru laveta. Dar realitatea reala este ca un singur lucru urasc mai mult decat procesul de curatare a casei: jegul. Si implicarea in treburile domestice a tuturor celor care il provoaca e de bun simt.

Lectia cumparaturilor – pe pielea ta

Cand sunt mici, fac tantrumuri in fata raionului de jucarii. Pe urma, se intristeaza teribil in fata raionului cu electronice pentru ca nu, n-o sa cumperi nu stiu ce casti ultimul racnet. Ca, in final, sa refuze si gata sa mai vina la cumparaturi. Si aprovizionarea tine de casa, iar lectia n-o poti invata decat pe pielea ta. Am fost rea si ocupata intr-o zi, asa ca atunci cand Tudor a refuzat sa mergem sa luam de mancare, am zis Ok si am terminat de scris ceva. Pe la ora 14, a inceput sa se planga ca-i e foame. Frigiderul, in costumul lui Adam. Un praz ratacit, o conserva de ton, niste unt, nimic gatit, nimic bun. Asadar, vrei praz, ton sau unt – fara paine (ca nu mai avem)? Am comandat o pizza de impacare, apoi am facut impreuna lista cu tot ce trebuia, am dat o tura si prin piata si am stabilit de comun acord ca, oricat de mult ne-am dori sa fim altundeva decat in hipermarket impingand carutul, suntem de fapt norocosi ca putem lua ce ne trebuie. Si n-au mai fost ochi dati peste cap.

Treaba dupa puteri, dar pe bune

Cam asa a fost la noi. L-am pus pe copil sa faca ce putea face bine, in functie de varsta si de abilitati, pentru ca, pur si simplu, a fost nevoie de ajutorul lui. Nu face pe gospodinul cu placere, dar nici eu nu ma omor dupa treburile casnice. N-o sa ajunga vreo Martha Stewart, poate nici vreun Jamie Oliver, dar nici nu-si va astepta nevasta cu o bere, pe canapea, sa-i puna masa ori sa-i arate unde stau sosetele curate. Intre timp, ii mai vand cate un pont menit sa faca viata mai frumoasa si scamele mai simpatice: daca asculti muzica in casti cand aspiri, poti sa te distrezi destul de bine. Muzica iti da ritmul: vrei sa-ti puna mami o piesa mai alerta?!