OG nr. 12/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale si a altor acte in domeniul concurentei, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 586 din 6 august 2014, a adus schimbari la nivelul practicilor considerate neloiale, grupand aceste practici in trei categorii.
Conform documentului, constituie concurenta neloiala practicile comerciale ale intreprinderii care contravin uzantelor cinstite si principiului general al bunei-credinte si care produc sau pot produce pagube oricaror participanti la piata.
Cele trei categorii de practici de concurenta neloiala interzise de actul normativ sunt:
- denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizata prin comunicarea ori raspandirea de catre o intreprindere sau reprezentantul/angajatul sau de informatii care nu corespund realitatii despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natura sa ii lezeze interesele;
- deturnarea clientelei unei intreprinderi de catre un fost sau actual salariat/reprezentant al sau ori de catre orice alta persoana prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva intreprindere a luat masuri rezonabile de asigurare a protectiei acestora si a caror dezvaluire poate dauna intereselor acelei intreprinderi;
- orice alte practici comerciale care contravin uzantelor cinstite si principiului general al bunei-credinte si care produc sau pot produce pagube oricaror participanti la piata.
De asemenea, denigrarea competitorilor si deturnarea clientelei constituie contraventii, potrivit recentei ordonante, asa incat persoanele care vor savarsi aceste fapte vor fi sanctionate cu amenzi care se aplica de astazi.
Mai exact, firmele care utilizeaza aceste practici anticoncurentiale risca amenzi de la 5.000 la 50.000 de lei, iar persoanele fizice pot primi amenzi cuprinse intre 1.000 si 5.000 de lei.
Mai mult decat atat, sunt considerate contraventii si furnizarea de informatii inexacte, incomplete sau care induc in eroare ori de documente incomplete, furnizarea de informatii, documente, inregistrari si evidente intr-o forma incompleta in timpul inspectiilor desfasurate, refuzul nejustificat al intreprinderilor de a se supune unei inspectii, nerespectarea masurilor impuse de catre Consiliul Concurentei.
Potrivit dispozitiilor citate, aceste contraventii se sanctioneaza cu amenzi intre 1.000 si 10.000 de lei, daca sunt savarsite de catre intreprinderi, autoritati si institutii publice. In schimb, daca aceste fapte sunt savarsite de catre persoane fizice, atunci amenzile scad la 500 – 2.000 de lei.
Cum se vor determina practicile de concurenta neloiala?
Potrivit noilor reglementari, din oficiu sau la sesizarea persoanelor fizice sau juridice care au un interes legitim, Consiliul Concurentei constata si, dupa caz, sanctioneaza concurenta neloiala. In acest sens, poate decide, dupa caz:
- incetarea practicilor de concurenta neloiala, pe durata solutionarii sesizarii;
- interzicerea practicilor de concurenta neloiala;
- aplicarea amenzilor contraventionale, daca practica de concurenta neloiala constituie contraventie.
De asemenea, Consiliul Concurentei va stabili prin regulament procedura de solutionare a sesizarilor cu privire la practicile de concurenta neloiala. Acest regulament trebuie aprobat in termen de 60 de zile de la intrare in vigoare a ordonantei, respectiv pana pe 5 octombrie 2014.
Autorii sesizarilor au obligatia sa furnizeze elemente de proba in legatura atat cu posibila practica de concurenta neloiala, interesul legitim, cat si cu riscul producerii unui prejudiciu. La cererea scrisa a Consiliului Concurentei, acestia au obligatia de a pune la dispozitia autoritatii de concurenta toate informatiile si documentele solicitate. Sesizarea va fi declarata ca fiind completa la data depunerii tuturor documentelor si informatiilor solicitate
Efectele unei practici de concurenta neloiala se determina cu luarea in considerare, dar fara a se limita la acestea, a gradului de pericol social, a imprejurarilor in care a fost savarsita, precum si a importantei sectorului economic in care s-a produs fapta in ansamblul economiei nationale. In cazul in care Consiliul Concurentei apreciaza ca efectele unei practici de concurenta neloiala sunt minore sau ca sesizarea este neintemeiata, in termen de 30 de zile de la inregistrare va comunica autorilor un raspuns motivat, se arata in noile dispozitii.
Termenul de solutionare a sesizarilor care indeplinesc conditiile mentionate anterior este de 60 de zile de la data la care sesizarea este completa.
In plus, OG nr. 12/2014 stabileste si constituirea Consiliului interinstitutional in domeniul combaterii concurentei neloiale, ca organism nepermanent, care va fi constituit din:
a) Ministerul Finantelor Publice;
b) autoritatea nationala de concurenta;
c) autoritatea responsabila de protectia drepturilor in domeniul audiovizualului;
d) autoritatea nationala pentru protectia consumatorilor;
e) autoritatea responsabila de protectia proprietatii industriale;
f) autoritatea responsabila de protectia drepturilor de autor si a drepturilor conexe.
Anual, Consiliul interinstitutional in domeniul combaterii concurentei neloiale va emite un raport asupra implementarii legislatiei in domeniul combaterii concurentei neloiale, care va fi inaintat Guvernului prin grija Ministerului Finantelor. Raportul va cuprinde o analiza cu privire la principalele aspecte in materia combaterii concurentei neloiale si propuneri privind politicile publice in domeniu.
AvocatNet.ro a scris AICI despre variantele pe care le au la dispozitie firmele prejudiciate de practici de concurenta neloiala pentru a rezolva situatia.