Antreprenorii pot beneficia de mai multe tipuri de programe – unele in care pot primi finantari nerambursabile de la stat, altele in care statul garanteaza creditele obtinute de IMM-uri la banci sau subventioneaza dobanzile, dar si anumite facilitati la angajarea anumitor categorii de salariati.
Programe prin care poti primi bani nerambusabili de la stat
Cele mai importante programe prin care antreprenorii pot beneficia de sume nerambursabile de la stat sunt: Programul START, Programul COMERT SERVICII 2014, Programul FEMEIA MANAGER si Programul TINERI DEBUTANTI.
Desi pentru anul 2014, toate cele patru programe si-au incheiat deja sesiunile de inscriere si si-au stabilit beneficiarii, ele se vor deschide din nou si anul urmator. Pentru a fi la curent cu datele la care se fac inscrieri pentru finantari trebuie sa urmariti site-ul Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii ,unde se anunta toate aceste informatii.
Va prezentam mai jos o sinteza a regulilor care guverneaza cele patru programe mentionate.
Debutantii in afaceri pot primi credite nerambursabile de pana la 10.000 de euro
Unul dintre cele mai cunoscute programe derulate de stat este Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri, lansat in urma cu 3 ani, prin OUG nr. 6/2011. Desi pana anul acesta numai intreprinzatorii cu varste de pana la 35 de ani puteau aplica pentru acest program, incepand din luna iulie 2014, toti cei care isi deschid o afacere pentru prima data, indifferent de varsta, pot accesa beneficiile puse la dispozitie de stat.
In cadrul acestui program, firmele infiintate de debutanti in afaceri pot primi o alocatie financiara nerambursabila reprezentand cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face vor dovada surselor de cofinantare.
Alocatiile financiare nerambursabile se acorda in lei, in limita plafonului aprobat de Ministerul Economiei.
Totodata, Fondul National de Garantare al Creditelor pentru IMM acorda garantii pentru creditele contractate de „SRL-D” in vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de Agentie, pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, in limita sumei de 80.000 euro, echivalentul in lei.
Firmele SRL-D sunt scutite de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariati, angajati pe perioada nedeterminata. Aceasta perioada constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea si calculul drepturilor prevazute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, se utilizeaza castigul salarial mediu brut lunar, pentru care asiguratul plateste contributia individuala de asigurari sociale. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acorda pentru veniturile salariale lunare care depasesc cuantumul castigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior.
De asemenea, pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comertului, pentru inregistrarea microintreprinderii nu sunt datorate taxe.
Debutantii in afaceri in cadrul programului primesc consiliere, instruire si sprijin din partea OTIMMC, in a carui raza de competenta isi are sediul social.
In vara anului 2013, Guvernul a decis sa prelungeasca acest program pana in anul 2020, pentru ca un numar de cel putin 550 de debutanti in afaceri sa beneficieze anual de sprijin financiar din partea statului.
Programul START poate aduce firmelor pana la 100.000 de lei
Lansat in 2013, Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului la finantare – START este menit sa incurajeze dezvoltarea IMM-urilor si cresterea performantelor acestora.
In cadrul programului, firmele pot beneficia de pana la 100.000 de lei (care sa reprezinte o contributie de maximum 80% din valoarea proiectului), urmand ca restul de 20% din valoarea proiectului, sa fie suportati de catre intreprinzator.
Banii obtinuti astfel de la stat pot fi cheltuiti in mai multe feluri, printre cheltuielile eligibile numarandu-se achizitiile de:
- Echipamente tehnologice
- Aparate si instalatii de masura
- Mijloace de transport in stricta legatura cu activitatea pe care s-a accesat programul
- Licente, brete, francize, software
- Echipamente IT (inclusiv licente necesare desfasurarii activitaii si sisteme audio-video)
- Spatii de lucru, de productie sau prestari servicii
- Mobilier, aparatura birotica, sistem de protectie a valorilor umane si materiale
- Instalatii specifice in scopul obtinerii unei economii de energie
De asemenea, finantarile obtinute de la stat pot fi folosite si pentru realizarea unui site de prezentare (inclusiv costul domeniului si achizitionarea softului pentru comertul online), promovarea online a activitatilor, elaborarea si productie de materiale de promovare (nu mai mult de 15% din totalul cheltuielilor) sau pentru consultanta necesara intocmirii documentatiei de inscriere in program (a planului de afaceri).
Pentru accesarea programului START, firmele solicitante trebuie sa indeplineasca mai multe conditii cumulativ. Astfel, firmele trebuie:
- sa fie organizate ca SRL sau SRL-D
- sa aiba cel multe 2 ani de inregistrarea la Registrul Comertului la data completarii online a formularului de preselectie
- sa aiba un administrator cu cel putin studii medii definitivate
- sa nu aiba datorii la bugetul general consolidat si la bugetele locale
- sa nu fi beneficiat de ajutor financiar in cadrul programului START, si nici sa nu aiba in componenta, un asociat sau adminstrator care sa fi facut parte dintr-o firma care a beneficiat in trecut de programul START.
Programul Comert, destinat firmelor care vor sa-si dezvolte activitatile de comercializare a produselor si a serviciilor de piata
In cadrul acestui program, firmele care au ca obiect de activitate comercializarea produselor si serviciilor de piata pot obtine o finantare de pana la 80.000 de lei pentru a-si dezvolta si moderniza afacerile.
Procentul de contributie din partea statului diferit, in functie de tipul de intreprindere. Astfel, cei 80.000 de lei, pot reprezenta 80% din valoarea proiectului in cazul unei microintreprinderi (maximum 9 angajati si cifra de afacere de maximum 2 milioane de euro) , 70% pentru intreprinderi mici si 60% pentru intreprinderi mari. Diferenta, de pana la 100%, precum si TVA-ul sunt suportate de catre beneficiar.
Categoriile de cheltuieli eligibile, sunt asemanatoare cu cele de la Programul START si cuprind:
- Echipamente IT
- Cititoare de cod de bare
- Cantare electronice
- Aparate de marcat electronice fiscale
- Echipamente tehnologice masini, utilaje
- Electro si motostivuitoare
- Active necorporale: brevete, licente, francize, software comert online
- Certificarea unui sistem de management al calitatii
- Realizarea unui site
- Echipamente specifice in scopul obtinerii unei economii de energie
- Promovarea online a activitatilor de comercializare
- Consultanta pentru intocmirea documentatiei
Pentru obtinerea finantarii, firmele solicitante trebuie fie organizate ca SRL-uri sau SRL-D-uri, sa aiba o vechime de cel putin 1 an pe piata, iar obiectul lor de activitate trebuie sa fie comercializarea produselor si serviciilor de piata. Mai mult decat atat, codul CAEN pentru care se solicita finantarea trebuie sa fie autorizat la Registrul Comertului cu cel putin 3 luni inainte de a depune cererea pentru finantare.
Femeile care conduc IMM-uri pot primi pana la 41.500 de lei, bani nerambursabili
Programul national multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul IMM este destinat microintreprinderilor SRL sau SRL-D, , in care o femeie detine cel putin 50% din partile sociale, dar si PFA-urilor sau intreprinderilor individuale ale caror reprezentanti legali sunt femei.
In cadrul programului, statul roman ofera un ajutor financiar nerambursabil de 41.500 lei, ce reprezinta o contributie de 90% din valoarea intreaga a proiectului. Diferenta de 10% trebuie sa o reprezinta contributia proprie a intreprinzatoarei.
Banii obtinuti de la stat pot fi cheltuiti pe achizitionarea de: echipamente tehnologice, masini si utilaje, software si licente, mobilier si aparatura de birotica, echipamente IT, mijloace de transport marfa, realizarea unui site, promovare online, consultanta pentru realizarea planului de afaceri, precum si pe cursuri de competente antreprenoriale.
Pentru a putea accesa acest program, agentii economici trebuie sa fie infiintati, in momentul in care se inscriu pentru finantare, de cel putin trei ani, dar si sa fie la zi cu datoriile catre stat.
Programe prin care statul inlesneste acordarea de credite IMM-urilor
Majoritatea antreprenorilor tineri romani se orienteaza spre creditul bancar ca sursa de finantare, insa, in ultimii ani, institutiile financiare au inceput sa acorde tot mai greu astfel de imprumuturi.
Statul vine in ajutorul antreprenorilor prin intermediul unor programe care vizeaza subventionarea dobanzilor aferente unui credit bancar sau garantarea acestuia.
Firmele pot contracta credite de pana la 5 milioane de lei, garantate de stat
Anul trecut, in luna octombrie, statul a lansat Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri, aprobat prin OUG nr. 92/2013.
Potrivit acestui act normativ, intreprinderile mici si medii pot contracta un credit de maximum 5.000.000 lei, pe o perioada de pana la doi ani, care va fi garantat de stat in proportie de 50% din valoarea finantarii, bani ce pot fi folositi numai pentru finantarea capitalului de lucru, neputand fi utilizate pentru refinantarea altor credite in derulare.
De asemenea, imprumutul contractat poate fi prelungit pe o perioada de pana la un an.
Potrivit OUG nr. 92/2013, programul se va desfasura pe o perioada de trei ani, de la data intrarii in vigoare a normelor de aplicare, adica pana in 2016, iar garantiile pentru imprumuturile contractate de firme vor fi acordate in limita unui plafon de doua miliarde de lei, prin intermediul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Totusi, pentru obtinerea imprumutului garantat de stat in procent de 50%, IMM-urile au si unele obligatii.
Mai exact, IMM-urile se obliga sa constituie, in favoarea statului roman reprezentat prin MFP, oipoteca mobiliara asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise la banca finantatoare, valabila pana la achitarea creditului contractat.
Contractul de ipoteca mobiliara urmeaza sa fie inscris la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (AEGRM) de catre banca finantatoare, care va primi un mandat special in acest sens.
In continuare, intre institutia de credit finantatoare, IMM si MFP se va incheia o conventie prin care se va stabili ca banca, fara consimtamantul firmei, va urma instuctiunile prin care ministerul dispune de sumele aflate in cont.
Mai mult decat atat, administratorii si actionarii/asociatii care detin cel putin 50% din capitalul firmei care contracteaza imprumutul, precum si intreprinzatorul persoana fizica care desfasoara activitati economice in mod independent, in calitate de fideiusor (n.r. - persoana care garanteaza pentru cineva, obligandu-se sa ii plateasca datoriile), vor garanta cel putin un angajament personal creantele rezultate din plata garantiilor acordate de FNGCIMM in numele si in contul statului.
Conform OUG nr. 92/2013, IMM-urile sunt eligibile in cadrul programului, daca indeplinesc cumulativ urmatoarele criterii:
- nu se afla in dificultate conform liniilor directoare ale Comisiei Europen,(adica firmele aflate in dificultate nu sunt capabile, din resurse proprii sau cu fonduri pe care le pot obtine de la proprietarul/actionarii sau creditorii sai, sa opreasca pierderile care, fara interventia din exterior a autoritatilor publice, le vor condamna, aproape sigur, la iesirea din afaceri in termen scurt sau mediu);
- nu se afla in litigiu, in calitate de parati, cu MFP si/sau institutia de credit partenera;
- nu figureaza cu credite in baza de date a Centralei Riscurilor de Credit (C.R.C) sau figureaza cu credite care nu prezinta riscuri de rambursare;
- nu figureaza cu incidente majore cu cecuri si bilete la ordin in ultimele 12 luni in baza de date a Centralei Incidentelor de Plati (C.I.P.);
- impotriva lor nu s-a deschis procedura insolventei;
- prezinta institutiei de credit finantatoare garantii colaterale, care impreuna cu garantia de stat acordata prin program, acopera in proportie de cel putin 100% valoarea finantarii;
- au cel putin 3 ani de la infiintare si au realizat bunuri si/sau servicii si au intocmit bilanturi contabile in ultimele doua exercitii financiare consecutive incheiate;
- inregistreaza profit din exploatare in ultimul exercitiu financiar incheiat;
- nu inregistreaza restante la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Nu sunt eligibile pentru acordarea de garantii in cadrul programului, IMM-urile din urmatoarele sectoare de activitate: intermedieri financiare si asigurari, tranzactii imobiliare, activitati de jocuri de noroc si pariuri, productie sau comercializare de armament, munitii, explozibili, tutun, alcool, substante aflate sub control national, plante, substante si preparate stupefiante si psihotrope, activitati de inchiriere si leasing, activitati de investigare si protectie, se arata in reglementarile nou-publicate.
Bancile care s-au inscris ca finantator in cadrul Programului de garantare a creditelor pentru IMM, aprobat prin OUG nr. 92/2013, sunt Banca Transilvania, BRD, CEC, ING, Banca Romaneasca, Bancpost, BCR, Banca Comerciala Carpatica, Intesa Sanpaolo, preciza Ministerul de Finante, intr-un comunicat transmis redactiei in luna ianuarie.
Dobanda mai mica pentru IMM-urile care fac imprumuturi pentru investitii
O alta schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri a fost lansata in ianuarie 2014, dupa ce Ordinul Ministerului Economiei nr. 2499/2014 pentru aprobarea schemei transparente de ajutor de minimis, denumita "Schema transparenta de ajutor de minimis sub forma de imprumuturi cu subventie partiala de dobanda" a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 46, din 20 ianuarie 2014.
Astfel, reglementarile deja in vigoare instituie o schema transparenta de ajutor de minimis pentru IMM-uri, sub forma de imprumuturi cu subventie partiala de dobanda, ca parte integranta a implementarii initiativei JEREMIE in Romania, administrata de Fondul European de Investitii.
JEREMIE ("Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises") este un instrument de creditare cu subventie partiala de dobanda prin care intreprinderile mici si mijlocii pot accesa imprumuturi pentru investitii si capital de lucru beneficiind de o dobanda redusa semnificativ fata de nivelul pietei si de cerinte reduse de garantii.
Suma totala maxima alocata ajutoarelor de minimis sub forma de imprumuturi cu subventie partiala de dobanda va fi de maximum 150 milioane euro (echivalent lei), iar suma maxima a fiecarui credit acordat catre un IMM eligibil se va situa la nivelul la care echivalentul-subventie brut ar atinge suma de 200.000 euro per intreprindere (respectiv 100.000 euro pentru operatorii economici care activeaza in domeniul transporturilor).
Conform dispozitiilor, beneficiarii trebuie sa fie inregistrati in Romania, sa nu fie in stare de faliment ori lichidare, sa nu aiba afacerile administrate de un judecator-sindic sau activitatile lor comerciale sa fie suspendate ori sa faca obiectul unui aranjament cu creditorii sau sa fie intr-o situatie similara cu cele anterioare, reglementata prin lege.
De asemenea, beneficiarii trebuie sa isi fi indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat (buget de stat, bugete speciale, bugete locale) si sa nu fie obiectul unui ordin de recuperare in urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal si incompatibil cu piata comuna.
In plus, reprezentantul legal al fiecarui beneficiar trebuie sa nu fi fost condamnat in ultimii 3 ani, prin hotarare definitiva a unei instante judecatoresti, pentru o fapta care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greseli in materie profesionala.
Important! Ajutorul de minimis acordat in cadrul acestei scheme nu se cumuleaza cu alte ajutoare de stat acordate in legatura cu aceleasi costuri eligibile.
Programul Kogalniceanu exista, dar momentan nu se mai aplica
Pana in 2013, IMM-urile puteau beneficia de linii de credit cu dobanda subventionata de stat, si prin programul Kogalniceanu, insa in 2014 Ministerul de Finante nu a mai prelungit desfasurarea acestuia, astfel ca momentan programul este suspendat.
Programul Kogalniceanu permitea IMM-urilor sa acceseze o linie de credit, in valoare maxima de 400.000 lei/IMM/an, cu urmatoarele facilitati, care puteau fi acordate impreuna sau separat:
- dobanda total subventionata - subventia acordata IMM-urilor de la bugetul de stat de catre Ministerul Economiei, in proportie de 100% pentru creditele in lei, dar nu mai mult de 9% pe an din soldul sumei utilizate din linia de credit acordata;
- garantii in numele si in contul statului acordate de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii - FNGCIMM, in calitate de mandatar al Ministerului Finantelor Publice, pentru creditele contractate de beneficiarii eligibili care respecta conditiile programului si se incadreaza in normele si procedurile interne ale institutiilor de credit. Garantia in numele si in contul statului se acorda numai in situatia in care beneficiarul programului nu dispune de garantii suficiente pentru accesarea liniei de credit. Statul garanta prin FNGCIMM maximum 80%, dar nu mai mult de 320.000 lei din din valoarea creditului.
Linia de credit cu dobanda subventionata si/sau, dupa caz, cu garantie de stat era acordata pe o perioada de maximum un an, perioada de rambursare a creditelor fiind stabilita de institutia de credit care a acordat creditul conform normelor interne ale acesteia.
Totusi, linia de credit putea fi prelungita pe maximum un an, pe perioada de valabilitate a programului.
Solutii pentru reducerea cheltuielilor salariale
Romania s-a plasat anul trecut pe locul 7 in Uniunea Europeana in ceea ce priveste cheltuielile cu forta de munca fata de suma neta incasata de un angajat.
Calculele facute de Molinari Economic Institute privind povara fiscala pentru un lucrator in tarile membre UE au aratat ca pentru fiecare euro ajuns la acesta patronul are cheltuieli de 1,83 euro, daca achita intocmai toate taxele si impozitele prevazute de lege.
Totusi, pentru a reduce povara cheltuielilor cu salarii, exista cateva facilitati pe care antreprenorii le pot obtine.
Ce salariati poti sa angajezi pentru a primi bani nerambursabili de la stat
Confom reglementarilor, angajatorii care incadreaza in munca anumite categorii de persoane pot beneficia de stimulente financiare de la stat, calculate in functie de indicatorul social de referinta (ISR), care in 2014 are valoarea de 500 de lei. Iata ce angajati poti sa incadrezi in munca pentru a beneficia de facilitate din partea statului:
1) Absolventi
Facilitati: Cei care incadreaza in munca absolventi ai unor institutii de invatamant primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, o subventie ce difera in functie de studiile salariatilor. Astfel, pentru fiecare absolvent incadrat, angajatorii primesc:
- o suma egala cu valoarea ISR pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arte si meserii;
- o suma egala cu de 1,2 ori valoarea ISR pentru absolventii de invatamant secundar superior sau invatamant postliceal;
- o suma egala cu de 1,5 ori valoarea ISR pentru absolventii de invatamant superior.
In cazul in care absolventul este persoana cu handicap, subventia se acorda timp de 18 luni. Totodata, subventia nu se acorda pe perioadele in care raporturile de munca sunt suspendate.
Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze absolventii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni. In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni (din motive neimputabile angajatilor) angajatorii vor restitui subventiile primite pentru fiecare absolvent, plus dobanda de referinta a BNR.
2) Someri peste 45 de ani
Facilitati: Cei care angajeaza someri in varsta de peste 45 de ani vor primi lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata, o suma egala cu valoarea ISR.
Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze somerii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni. In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni, angajatorii vor restitui suventia primita, plus dobanda de referinta a BNR.
3) Someri parinti, unici sustinatori ai familiilor monoparentale
Facilitati: Ca si in cazul celor care angajeaza someri peste 45 de ani, si angajatorii care incadreaza in munca someri parinti, unici sustinatori ai familiilor monoparentale, beneficiaza, lunar, de o suma egala cu valoarea ISR. Suma se va acorda de stat timp de 12 luni.
Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze somerii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni. In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni, angajatorii vor restitui suventia primita, plus dobanda de referinta a BNR.
4) Someri care in 5 ani de la data angajarii se pot pensiona
Facilitati: Angajatorii care incadreaza in munca someri care, in termen de 5 ani de la data angajarii indeplinesc conditiile de pensionare, vor beneficia lunar de o suma egala cu valoarea ISR.
Suma se va acorda pe toata perioada angajarii, pana la data indeplinirii conditiei de pensionare.
Important: Somerii trebuie sa indeplineasca, in termen de 5 ani de la angajare, conditiile pentru a solicita pensia anticipata partiala sau de acordare a pensiei pentru limita de varsta.
5) Persoane cu handicap
Facilitati: Cei care incadreaza in munca persoane cu handicap vor primi lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare astfel de angajat, o suma egala cu valoarea ISR.
De aceasta facilitate beneficiaza atat angajatorii care, in raport cu numarul de angajati, si-au indeplinit obligatia, potrivit legii, de a incadra in munca persoane cu handicap, precum si cei care nu au aceasta obligatie legala.
Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze somerii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni. In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni, angajatorii vor restitui suventia primita, plus dobanda de referinta a BNR.
6) Tineri cu risc de marginalizare sociala
Tanarul cu risc de marginalizare sociala este o persoana cu varsta cuprinsa intre 16-26 de ani, care se inregistreaza la agentia pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau, dupa caz, resedinta si se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii:
- se afla in sistemul de protectie a copilului sau provine din acest sistem;
- are dizabilitati;
- nu are familie sau a carui familie nu ii poate asigura intretinerea;
- are copii in intretinere;
- a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
- este victima traficului de persoane.
Ca si in cazul celorlalti someri, tanarul cu risc de marginalizare sociala trebuie sa fie in cautarea unui loc de munca, sa fie apt , din punct de vedere fizic si psihic, pentru prestarea unei munci si sa fie disponibil sa inceapa lucrul in perioada imediat urmatoare, daca s-ar gasi un loc de munca.
Facilitati: Angajatorii, denumiti si angajatori de insertie, vor beneficia, lunar, pentru fiecare tanar cu risc de marginalizare sociala incadrat in munca, de o suma egala cu salariul de baza stabilit la data angajarii tinerilor (dar nu mai mult de doua ori valoarea indicatorului social de referinta), pana la expirarea duratei contractului de solidaritate.
Pe de alta parte, daca la data expirarii contractului de solidaritate, angajatorul mentine raportul de munca cu tanarul, atunci va beneficia de o alta facilitate din partea statului. Concret, angajatorul va primi lunar, din bugetul asigurarilor pentru somaj, o suma in cuantum de 50% din indemnizatia de somaj pe care tanarul ar fi primit-o daca raporturile de munca ar fi incetat la acea data. Suma se acorda angajatorului pe perioada mentinerii raporturilor de munca, dar nu mai mult de 2 ani.
Contractul de solidaritate se incheie intre agentia pentru ocuparea fortei de munca teritoriala si tanar pe o durata de pana la 3 ani, dar nu mai putin de un an, in conditiile in care, la data incheierii contractului de solidaritate, tanarul nu a implinit varsta de 26 de ani.
Obligatii: Facilitatea se acorda doar daca angajatorii indeplinesc anumite conditii:
- incadrarea in munca se realizeaza in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata, pana la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de munca pe perioada nedeterminata;
- locul de munca pe care este incadrat tanarul este un loc de munca vacant, care a fost comunicat agentiei pentru ocuparea fortei de munca teritoriale;
- sunt indeplinite si alte conditii prevazute de legislatia in vigoare pentru acordarea acestei sume.
De asemenea, in cazul in care angajatorii inceteaza raporturile de munca ale tinerilor inainte de expirarea contractului de solidaritate, acestia vor fi obligati sa restituie, in totalitate, subventiile pentru fiecare tanar pentru care a incetat raportul de munca, plus dobanzile.
Puteti citi AICI mai multe despre acest tip de salariat.
Angajatorii pot beneficia de bani de la stat pentru a plati formarea profesionala a ucenicilor
Incepand din vara anului 2013, angajatorii care lucreaza cu ucenici au obligatia de a le asigura acestora formarea profesionala, dar si de a suporta contravaloarea acestei formari. Totusi, statul ofera si unele facilitati acestor angajatori, in sensul ca da posibilitatea finantarii formarii profesionale a ucenicilor si din sponsorizari, fonduri structurale europene sau de la bugetul asigurarilor de somaj.
Finantarea formarii profesionale prin ucenicie la locul de munca se poate realiza din:
- resurse proprii ale angajatorilor;
- sponsorizari ale persoanelor fizice si/sau juridice;
- fonduri structurale europene;
- bugetul asigurarilor de somaj;
- alte surse legale constituite: donatii, taxe
Finantarea uceniciei din sponsorizari ale persoanelor fizice si/sau juridice se face in conditiile respectarii Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea. Astfel, pentru finantarea de acest tip se va incheia un contract de sponsorizare, care se anexeaza in copie la contractul de ucenicie.
In ceea ce priveste finantarea din fonduri structurale europene, aceasta se realizeaza in conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, conditii generale, si a Ordinului pentru stabilirea regulilor de eligibilitate si a listei cheltuielilor eligibile in cadrul operatiunilor finantate prin Programul operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", in vigoare la data incheierii contractului de ucenicie.
Totodata, angajatorul care incheie un contract de ucenicie poate solicita si beneficia, la cerere, de 60% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca (ISR in prezent este de 500 lei).
Atentie! Aceasta facilitate nu aplica pe perioada de proba prevazuta in cuprinsul contractului de ucenicie si nici in perioada in care raporturile de munca sunt suspendate.
Potrivit normelor, pentru acordarea sumelor din bugetul asigurarilor pentru somaj, angajatorul incheie cu agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, in termen de 30 de zile lucratoare de la data expirarii perioadei de proba cuprinse in contractul de ucenicie, o conventie. In situatia in care conventia nu se incheie in termenul prevazut, angajatorul nu mai beneficiaza de sumele alocate din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru acel contract de ucenicie.
In vederea incheierii conventiei, angajatorii depun urmatoarele documente:
- actul de identitate al ucenicului, in copie.
- contractul de ucenicie, inregistrat la inspectoratul teritorial de munca, in copie
Conventia se incheie pentru fiecare contract de ucenicie pentru care angajatorul solicita sumele din bugetul asigurarilor pentru somaj, care se vor acorda de la data expirarii perioadei de proba cuprinse in contractul de ucenicie, lunar.
O afacere de succes se construieste in fiecare zi cu implicare, efort si grija pentru orice detaliu. Zi, de zi, ceas de ceas. Uneori este usor, uneori este si greu –antreprenorii trebuie sa gaseasca o solutie. De peste 20 de ani, specialistii IMM si PFA din Atelierele de Afaceri Bancpost sunt aproape de clienti, in toata tara. Deoarece si micii antreprenori au vise mari, Bancpost ii sustine prin Linia de credit cu rambursare flexibila si comision de acordare zero. Detalii pe Ateliere de Afaceri si pe Blogul Bancpost.
Comentarii articol (15)