Avand in vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 430/2013 privind organizarea si functionarea Departamentului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediul de Afaceri si Turism, cu modificarile si completarile ulterioare, ministrul delegat pentru intreprinderi mici si mijlocii, mediul de afaceri si turism emite urmatorul ordin:
Art. I. - Procedura de implementare a Programului de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, aprobata prin Ordinul ministrului delegat pentru intreprinderi mici si mijlocii, mediul de afaceri si turism nr. 473/2014 privind aprobarea procedurilor de implementare a Programului de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata, a Programului pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului la finantare - START, a Programului national multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, a Programului national multianual pentru sustinerea mestesugurilor si artizanatului si a Programului national multianual de infiintare si dezvoltare de incubatoare tehnologice si de afaceri, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 138 si 138 bis din 25 februarie 2014, cu modificarile ulterioare, se completeaza dupa cum urmeaza:
- La punctul 9, dupa subpunctul 9.4 se introduce un nou subpunct, subpunctul 9.4.1, cu urmatorul cuprins:
„9.4.1. Beneficiarii care semneaza contracte de finantare dupa data de 14 octombrie 2014 sunt obligati sa efectueze activitatile pentru care au solicitat finantare si sa depuna cererea-tip de eliberare AFN la OTIMMC, in termen de maximum 30 de zile lucratoare de la data semnarii contractului de finantare de catre beneficiar, dar nu mai tarziu de 28 noiembrie 2014. Nerespectarea termenului de 30 de zile lucratoare mentionat mai sus atrage decaderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile prezentului Program. OTIMMC - UMCR va efectua vizite de certificare a cheltuielilor. In situatia neefectuarii cheltuielilor sau in cazul in care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea initiala sau nu sunt noi si puse in functiune, beneficiarul este respins de la finantare. Pentru beneficiarii care semneaza contracte de finantare dupa data de 14 octombrie 2014, termenul de 30 de zile lucratoare se poate prelungi o singura data, pana cel tarziu la 28 noiembrie 2014, numai la solicitarea beneficiarului, urmata de propunerea UPSEC OTIMMC si cu acordul Directiei implementare programe pentru intreprinderi mici si mijlocii din cadrul Departamentului, pentru situatii exceptionale (de exemplu, intarzieri la transportul sau livrarea echipamentelor din motive independente de beneficiarul AFN), prin depunerea de catre aplicant a unei cereri de prelungire cu cel putin 10 zile calendaristice inaintea expirarii termenului prevazut in contract.”
Art. II. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul delegat pentru intreprinderi mici si mijlocii, mediul de afaceri si turism,
Florin Nicolae Jianu
Bucuresti, 15 octombrie 2014.
Nr. 980.
Comentarii articol (0)