Avand in vedere necesitatea finalizarii normelor de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi sunt necesare efectuarea de modificari si completari ale cadrului legal, care sa permita facilitarea implementarii acestuia, atat de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru intreprinderile Mici si Mijlocii, cat si de catre institutiile finantatoare, tinand cont de obligativitatea respectarii angajamentelor asumate in acordurile incheiate cu organizatiile internationale pentru evitarea riscului ratarii tintelor, se impun, in regim de urgenta, deblocarea procesului de creditare si facilitarea accesului persoanelor fizice la finantare, aspect ce presupune implementarea de masuri anticriza de Guvernul Romaniei pentru sustinerea sectoarelor economice prioritare. Pentru ca in lipsa unor masuri urgente de stimulare a consumului cresterea economica poate fi afectata, iar unele sectoare din economie, cum ar fi constructiile de masini si serviciile, ar fi semnificativ afectate de conditiile economico-financiare, se impune luarea tuturor masurilor necesare in vederea deblocarii procesului de creditare si dinamizarea activitatii in cadrul acestui sector cu efecte directe asupra cresterii economice si impact pozitiv in privinta locurilor de munca. in vederea mentinerii unor perspective incurajatoare in ceea ce priveste reluarea cresterii consumului prin asigurarea suportului sistemului bancar in cadrul unei oferte specifice de finantare dedicate persoanelor fizice, adaptate cererii potenti ale, lipsa unei oferte de finantare adecvate persoanelor fizice pentru sectorul auto afecteaza cresterea consumului populatiei, gradul de utilizare a capacitatilor de productie existente ale producatorilor de autoturisme si componente, precum si volumul comertului si serviciilor specializate pentru autovehicule. Considerand ca este necesara luarea unor masuri urgente in vederea atragerii de fonduri in activitati de productie existente ale producatorilor de autoturisme si componente care produc valoare adaugata si cu impact pozitiv la nivel macroeconomic, se impune adoptarea prezentului act normativ, care sa vizeze accesul persoanelor fizice la credite destinate achizitionarii de autoturisme noi. Intrucat toate aceste aspecte vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, impunand adoptarea de masuri imediate pe calea ordonantei de urgenta, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 768 din 22 octombrie 2014, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2, partea introductiva a literei b) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „b) beneficiarul Programului este persoana fizica ce indeplineste cumulativ urmatoarele criterii de eligibilitate:”.
2. La articolul 2 litera b), dupa punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 4, cu urmatorul cuprins: „4. la data solicitarii creditului garantat beneficiarul Programului are varsta de minimum 18 ani si capacitate deplina de exercitiu.”
3. La articolul 2, dupa litera b) se introduce o noua litera, litera b^1), cu urmatorul cuprins: „b^1) finantator - institutie de credit sau institutie financiara nebancara inscrisa in Registrul Special al Institutiilor Financiare Nebancare deschis si tinut de Banca Nationala a Romaniei, inclusiv unitatile teritoriale ale acesteia, care indeplineste conditiile de eligibilitate si acorda credite persoanelor fizice pentru achizitia unui autoturism nou in cadrul Programului;”.
4. La articolul 2, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „c) credit - suma acordata de finantator in baza unui contract, in vederea achizitionarii autoturismului nou de catre beneficiarul Programului, cu respectarea normelor interne de creditare, a prevederilor prezentei ordonante de urgenta si a normelor de aplicare;”.
5. La articolul 2, litera k) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „k) comision de risc - suma datorata de beneficiarul Programului la contractarea creditului, pentru toata perioada de valabilitate a garantiei, ca procent din suma garantata in cadrul Programului, destinata acoperirii riscului de garantare, in valoare de maximum 1% din valoarea garantata.”
6. La articolul 2, litera m) se modifica si va avea urmatorul cuprins: „m) garantie guvernamentala - garantie asumata de F.N.G.C.I.M.M., in numele si in contul statului, materializata intr-un contract de garantare, care acopera pierderea suportata de finantator, ca urmare a producerii riscului de credit, si care trebuie sa fie irevocabila, neconditionata si expresa, conform reglementarilor relevante din perspectiva recunoasterii calitatii de diminuator de risc de credit al garantiilor din regulamentele prudentiale aplicabile finantatorilor.”
7. Dupa articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu urmatorul cuprins: „Art. 21. - (1) Beneficiarii Programului trebuie sa dispuna de un avans de minimum 5% din pretul de achizitie a autoturismului nou. Garantia statului va fi de maximum 50% din finantarea acordata.
(2) Beneficiarii Programului se obliga sa asigure autoturismul nou-achizitionat din finantarea garantata printr-o polita de asigurare de tip CASCO, caracteristicile politelor de asigurare si modalitatea de incheiere fiind prevazute in normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) Beneficiarul are obligatia cesionarii drepturilor derivand din politele de asigurare in favoarea statului roman, prin Ministerul Finantelor Publice si finantatorului, proportional cu procentul de garantare a platii primei de asigurare pe toata durata de valabilitate a creditului garantat in cadrul Programului. Modalitatea de plata a despagubirilor rezultate din daune partiale sau daune totale va fi prevazuta in normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
(4) Finantatorul este mandatat sa verifice indeplinirea obligatiilor beneficiarului mentionate la alin (3).”
8. La articolul 3, alineatele (3) si (6) se abroga.
9. Dupa articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31, cu urmatorul cuprins: „Art. 31. - Sumele reprezentand comisionul de risc se vireaza de catre beneficiarii Programului intr-un cont de venituri bugetare distinct, deschis la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale la care acestia sunt luati in evidenta fiscala. Modalitatea de plata va fi prevazuta in normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.”
10. La articolul 4, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (2) si (3), cu urmatorul cuprins: „(2) Contractul de garantare contine in mod obligatoriu clauza de ipoteca necesara in vederea inscrierii de catre finantator a ipotecii legale mobiliare asupra autoturismului nou achizitionat in cadrul Programului in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.
(3) Suma rezultata din valorificarea, in orice mod, a bunului ce face obiectul garantiei prezentei ordonante de urgenta se distribuie proportional cu procentul de garantare, dupa deducerea cheltuielilor de executare silita efectuate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.”
11. Dupa articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu urmatorul cuprins: „Art. 5^1. - (1) Finantatorul este abilitat sa isi exprime acordul pentru preluarea finantarii garantate si a dreptului de proprietate asupra autoturismului de catre o persoana fizica ce indeplineste conditiile de eligibilitate in cadrul Programului.
(2) Finantatorul este abilitat sa isi exprime acordul pentru instrainarea autoturismului sau novatia obiectului garantiei.”
12. Articolul 7 se abroga.
13. Dupa articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 91, cu urmatorul cuprins: „Art. 91. - Forma si continutul contractului de garantare mentionat la art. 2 lit. d), ale conventiei mentionate la art. 6, precum si ale inscrisului mentionat la art. 9. alin. (1) se aproba prin ordin al ministrului finantelor publice si al ministrului delegat pentru buget.”
Art. II. - Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica, dandu-se textelor o noua numerotare, dupa aprobarea acestora prin lege.
Art. III. - Normele de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpararii de autoturisme noi, cu modificarile si completarile ulterioare, vor fi supuse aprobarii prin hotarare a Guvernului, in termen de maximum 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
PRIM-MINISTRU, VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemneaza:
Ministrul finantelor publice, Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Valcov
Ministrul economiei, Constantin Nita
Bucuresti, 11 noiembrie 2014.
Nr. 72.
Comentarii articol (0)