Decizia ICCJ nr. 9 din 13 octombrie 2014 -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

1. Titularul si obiectul sesizarii

Curtea de Apel Brasov - Sectia de contencios administrativ si fiscal, prin incheierea din 4 iunie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 2.102/119/2013, in temeiul dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila, a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la urmatoarele chestiuni de drept: „a) Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, presupune includerea in categoria persoanelor indreptatite sa beneficieze de drepturile prevazute de acest act normativ (ca fiind persecutate din motive politice) si a persoanelor care faceau parte, in perioada de referinta, din categorii sociale necompatibile cu oranduirea sociala instaurata in Romania dupa data de 6 martie 1945, cum ar fi cazul chiaburilor?

b) Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din acelasi act normativ: (i) presupune includerea in notiunea de «domiciliu obligatoriu» numai a situatiilor in care acesta a fost instituit ca masura administrativa, cu consecinta ingradirii dreptului de alegere in mod liber a domiciliului, sau si a cazurilor in care persoana in cauza si membrii familiei sale au avut limitata doar libertatea de circulatie? (ii) presupune, in oricare din situatiile de la lit. a), indreptatirea membrilor familiei celui vizat de masura «domiciliului obligatoriu» si care au locuit cu acesta in perioada de referinta la a beneficia de masurile reparatorii prevazute de actul normativ, indiferent de varsta acestora in acea perioada, iar in caz afirmativ presupune existenta acestui beneficiu doar urmare a faptului ca au locuit, in perioada de referinta, cu cel vizat sau este necesar sa fie dovedit in mod distinct ca au suportat personal si direct consecintele morale si/sau materiale ale stabilirii domiciliului obligatoriu?”.

 

2. Expunerea succinta a procesului

2.1. Cererea de chemare in judecata Prin cererea de chemare in judecata, reclamantii P.L.M., C.J.S. si P.K.O. au solicitat, in contradictoriu cu parata Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Covasna, anularea deciziilor emise de parata si obligarea paratei la acordarea, incepand cu data depunerii cererii, respectiv 28 mai 2013, a drepturilor prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu completarile ulterioare (denumit in continuare, in cuprinsul prezentei decizii, Decretul-lege nr. 118/1990). in motivarea actiunii, reclamantii au aratat, in esenta, ca sunt indreptatiti sa beneficieze de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, intrucat, in perioada 1951-1958, familia lor a fost oficial declarata chiabura, li s-au preluat bunurile, constand din terenuri agricole si masini agricole, au fost obligati la plata unor dari excesive si li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, neputand parasi satul si fiind tinta consatenilor, care le adresau apelative de genul „chiabur murdar”. Prin intampinare, parata Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Covasna a solicitat respingerea contestatiei reclamantilor, invederand ca nu exista dovezi cu privire la persecutia domiciliului obligatoriu instituita asupra familiei reclamantilor, iar, din documentele depuse la dosar, rezulta ca la data de 18 decembrie 1954 s-a propus radierea de pe listele cu chiaburi, intrucat au disparut motivele mentinerii pe listele respective.

 

2.2. Hotararea primei instante Prin Sentinta civila nr. 19 din 16 ianuarie 2014, Tribunalul Covasna - Sectia civila a admis in parte contestatia formulata de reclamanti si, in consecinta, a anulat deciziile contestate, a stabilit ca reclamantii sunt beneficiari ai drepturilor prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 si a obligat parata sa acorde aceste drepturi reclamantilor, in temeiul art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990. Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut in esenta ca, potrivit Notei de studiu a Consiliului Securitatii Statului - Serviciul C, categoriei sociale a chiaburilor i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu in temeiul Hotararii Consiliului de Ministri nr. 1.154/1950, modificata prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 344/1951. Astfel, in speta, intrucat membrii familiei reclamantilor au fost calificati drept chiaburi, in perioadele retinute au avut stabilit domiciliul obligatoriu pentru a nu se putea eschiva de la onorarea obligatiilor impuse in sarcina lor si pentru a se evita posibilitatea organizarii unor activitati dusmanoase, reactionare si de propaganda impotriva noului regim. Calitatea de chiabur a atras dupa sine aceasta masura administrativa. Totodata, instanta a observat ca, potrivit dispozitiilor art. 11 din Constitutia Romaniei din 1952, o gospodarie chiabureasca era considerata la vremea respectiva ca fiind o „formatiune capitalista in Republica Populara Romana bazata pe exploatarea muncii salariate”, asa-zisul stat democrat popular ducand „in mod consecvent politica de ingradire si eliminare a elementelor capitaliste”.

 

2.3. Recursul declarat impotriva sentintei tribunalului impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Covasna - Sectia civila a declarat recurs parata Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Covasna, criticand-o sub aspectul gresitei aplicari a normelor de drept material, prin ignorarea aspectului ca simplul fapt al catalogarii unei persoane drept chiabur nu conduce in mod automat la concluzia ca persoana in cauza si familia sa au fost persecutate pe motive politice prin stabilirea domiciliului obligatoriu. Recursul a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Brasov - Sectia de contencios administrativ si fiscal sub nr. 2.102/119/2013.

 

2.4. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile La termenul de judecata din 29 mai 2014, Curtea de Apel Brasov, ca instanta de recurs, a pus in discutia partilor sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor Decretului-lege nr. 118/1990 si a amanat pronuntarea la data de 4 iunie

2014. Prin incheierea din 4 iunie 2014, Curtea de Apel Brasov, in temeiul art. 519 din Codul de procedura civila, a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept mentionate la pct. 1 din prezenta decizie. Prin aceeasi incheiere, in temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedura civila, curtea de apel a dispus suspendarea judecarii cauzei pana la pronuntarea hotararii prealabile.

 

3. Motivele de admisibilitate retinute de titularul sesizarii

Prin actul de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - incheierea din 4 iunie 2014 - Curtea de Apel Brasov a retinut ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila, in sensul celor aratate in continuare. De lamurirea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 depinde solutionarea pe fond a cauzei, pentru motivele aratate in continuare. Din cuprinsul textului de lege mentionat si in raport cu ansamblul prevederilor intregului act normativ nu rezulta cu claritate daca sintagma „pe motive politice” cuprinde si situatiile in care o persoana a fost persecutata, dupa data de 6 martie 1945, pentru ca apartinea unei categorii sociale necompatibile cu oranduirea instaurata in Romania dupa data de 6 martie 1945, cum ar fi cazul categoriei sociale a chiaburilor. Notiunea de „domiciliu obligatoriu”, prevazuta de textul de lege, nu este definita de actul normativ, astfel ca nu rezulta cu claritate daca aceasta notiune include numai situatiile in care domiciliul obligatoriu a fost instituit ca masura administrativa, cu consecinta ingradirii dreptului de alegere in mod liber a domiciliului, sau include si cazurile in care persoana in cauza si membrii familiei sale au avut limitata doar libertatea de circulatie, cum este cazul in speta dedusa judecatii. Din textul de lege si din cuprinsul actului normativ in ansamblul sau nu rezulta cu claritate daca pot avea calitatea de persoane indreptatite la masurile reparatorii si membrii familiei celui vizat de masura domiciliului obligatoriu, care au locuit impreuna cu acesta in perioada de referinta, indiferent de varsta acestora in acea perioada. De asemenea, nu rezulta cu claritate daca, in cazul in care sunt beneficiari ai legii si membrii familiei celui caruia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, este suficient a se stabili ca acestia au locuit efectiv cu cel vizat sau este necesar sa fie dovedit in mod suplimentar si distinct ca acestia au suportat personal si direct consecintele morale si/sau materiale ale stabilirii domiciliului obligatoriu. Chestiunile de drept enuntate sunt noi, deoarece, in urma consultarii jurisprudentei, s-a constatat ca asupra acestei probleme Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o alta hotarare. De asemenea, sub acest aspect, problema incadrarii categoriei sociale a chiaburilor (mosierilor etc.) in sfera persoanelor indreptatite la masurile reparatorii prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 se regaseste in practica relativ recenta a instantelor de contencios administrativ, aceasta problema fiind preponderenta in judetele Covasna si Harghita, astfel cum rezulta atat din deciziile pronuntate in anii 2013-2014 de Curtea de Apel Targu Mures si de Curtea de Apel Brasov, cat si din sustinerile intimatilor-reclamanti potrivit carora, recent, agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala din cele doua judete si-au schimbat practica, in sensul respingerii cererilor de recunoastere a drepturilor prevazute de decretul-lege formulate de persoanele din aceasta categorie. Celelalte probleme supuse dezlegarii decurg din cea enuntata anterior, astfel ca este indeplinita cerinta noutatii. Chestiunile de drept nu fac obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, conform evidentelor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, consultate la data de 4 iunie 2014.

 

4. Punctul de vedere al partilor cu privire la chestiunile de drept

Reclamantii au sustinut ca in cauza nu este indeplinita conditia noutatii problemei de drept, chiar daca relativ recent agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala din Covasna si Harghita si-au schimbat practica, in sensul ca nu mai acorda chiaburilor si membrilor familiilor acestora, in temeiul art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, drepturile prevazute de actul normativ. Practica judiciara a Tribunalului Cluj si a Curtii de Apel Cluj este in sensul acordarii drepturilor prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 si copiilor nascuti in perioada in care familia era incadrata in categoria „chiaburilor”, astfel ca, in cazul reclamantilor, care aveau varste de 19 ani, 10 ani si, respectiv, 9 ani, se impune concluzia ca acestia au fost efectiv lezati de statutul de chiabur al parintilor, intrucat nu au putut sa urmeze scoli gimnaziale, fiind stigmatizati ca „pui de chiabur”, nu erau primiti in randul pionierilor, erau pusi in banci separate si nu puteau socializa cu ceilalti cetateni din cauza statutului de chiabur. Parata Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Covasna nu a formulat un punct de vedere cu privire la admisibilitatea sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea dezlegarii chestiunilor de drept.

 

5. Punctul de vedere al completului de judecata cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Dispozitiile legale indicate de instanta de trimitere supuse dezlegarii pe calea procedurii hotararii prealabile sunt urmatoarele: Art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990: „Art. 1. - (1) Constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice: [...] d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu”. in vederea dezlegarii chestiunilor de drept, instanta de trimitere a indicat si incidenta dispozitiilor art. 3 alin. (2), art. 4, art. 5 alin. (1), (2) si (4), art. 8, art. 9 si art. 11 din Decretul-lege nr. 118/1990, cu motivarea ca, in cuprinsul acestor norme, sunt reglementate drepturile de care beneficiaza persoanele aflate in ipoteza prevazuta de art. 1 alin. (1) lit. d) din acelasi act normativ. La nivelul Curtii de Apel Brasov s-au conturat doua opinii jurisprudentiale. Potrivit opiniei majoritare, daca se stabileste, pe baza probelor, ca reclamantul sau un membru al familiei sale cu care acesta a locuit a fost declarat chiabur, precum si ca acestia nu au avut voie sa paraseasca domiciliul fara autorizarea autoritatilor, masura ce echivaleaza cu domiciliul obligatoriu, o asemenea situatie se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990. Potrivit acestei opinii, se incadreaza in sfera motivelor politice ale persecutiei si apartenenta la categoria sociala a chiaburilor, iar calitatea de persoana indreptatita potrivit decretului-lege apartine nu doar celui care a avut stabilit domiciliul obligatoriu, ci si membrilor familiei sale, cu care acesta a locuit, iar limitarea in fapt a libertatii de miscare prin interdictia parasirii domiciliului, altfel decat cu aprobarea prealabila a autoritatilor, echivaleaza cu masura domiciliului obligatoriu. Opinia minoritara este in sensul ca faptul constatarii persecutiei cu privire la unul dintre membrii familiei nu poate atrage aceeasi concluzie si in privinta altor persoane care fac parte din familie, fiind necesar ca vatamarea sa vizeze fiecare persoana in parte si sa fie resimtita la nivelul constiintei individuale. in ceea ce priveste drepturile reglementate de decretul-lege, pentru acordarea unora dintre acestea este necesara administrarea unor probe suplimentare. Potrivit instantei de trimitere, chestiunile de drept supuse dezlegarii se ridica preponderent si actual in judetele Covasna si Harghita, fiind relevanta practica de la nivelul Curtii de Apel Targu Mures, unde sunt conturate doua orientari jurisprudentiale. in prima dintre aceste orientari jurisprudentiale, se apreciaza ca, in cazul in care se stabileste pe baza probelor ca reclamantul sau un membru al familiei sale cu care acesta a locuit a fost declarat chiabur, aceasta situatie constituie un motiv politic, in sensul art. 1 alin. (1) din decretul-lege, intrucat chiaburii au fost considerati o clasa politica exploatatoare, iar distrugerea acestei clase a format obiect al „politicii de clasa”. De asemenea, in aceeasi orientare se apreciaza ca persecutarea reclamantului prin stabilirea domiciliului obligatoriu - conform art. 1 alin. (1) lit. d) din acelasi act normativ - exista indiferent de varsta pe care o avea acesta in perioada de referinta. in a doua orientare jurisprudentiala, se apreciaza ca incadrarea in categoria chiaburilor nu constituie un motiv politic, in sensul dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel ca, si daca s-ar fi stabilit domiciliul obligatoriu, aceasta masura nu se bazeaza pe motive politice, ci cel mult pe realitatile sociale ale acelei perioade de timp, situatie care excedeaza reglementarii Decretului-lege nr. 118/1990. De asemenea, in aceasta opinie se arata ca interdictia de a parasi locuinta fara acordul autoritatilor nu inseamna ca reclamantului i s-a stabilit domiciliu obligatoriu in sensul decretului-lege. Instanta de trimitere arata ca, intrucat sintagma „motive politice” nu este definita de legiuitor in cuprinsul Decretului-lege nr. 118/1990, revine interpretului legii sarcina de a stabili sfera de cuprindere a acestei notiuni. Astfel, s-a opinat in sensul ca nu poate constitui motiv politic, ca temei al persecutarii unei persoane, apartenenta acesteia la o categorie sociala necompatibila cu oranduirea instaurata in Romania dupa data de 6 martie 1945, cum este cazul chiaburilor, mosierilor etc., intrucat, in cazul acestora, exista legi speciale care prevad masuri reparatorii pentru toate restrangerile de drepturi si confiscari ale averilor la care au fost supusi (spre exemplu: Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare). Scopul Decretului-lege nr. 118/1990 este acela de a acorda reparatii persoanelor care au suferit persecutii intrucat s-au opus instaurarii regimului comunist in Romania sau care au luptat impotriva acestui regim, prin diferite mijloace, dupa instaurarea sa. Prin urmare, situatia fostilor chiaburi sau a mosierilor excede prevederilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990. in notiunea de „domiciliu obligatoriu”, prevazuta de art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, nu poate fi cuprinsa decat situatia cand, in drept, prin act administrativ, sau in fapt, a fost ingradit dreptul de alegere in mod liber a domiciliului, iar nu si situatia cand persoana in cauza a avut limitata doar libertatea de circulatie, prin interdictia de a parasi localitatea fara acordul autoritatilor. in acest din urma caz, ne aflam in prezenta unei restrictii a liberei circulatii, si nu a obligarii de a avea un anumit domiciliu. Instanta de trimitere considera, de asemenea, ca, in cazul in care se face dovada ca, din motive politice, a fost dispusa masura domiciliului obligatoriu pentru unul dintre membrii familiei, drepturile prevazute de decretul-lege nu pot fi acordate tuturor membrilor de familie care au locuit la acelasi domiciliu, fara a se dovedi ca in mod direct acestia au fost lipsiti de dreptul de a-si alege in mod liber un domiciliu. De asemenea, in cazul in care se face dovada acestei ultime situatii, titularii cererilor de acordare a drepturilor trebuie sa faca dovada imposibilitatii incadrarii in munca in functii pentru care aveau pregatirea profesionala, astfel cum prevede art. 1 alin. (4) din Decretul-lege nr. 118/1990.

 

6. Jurisprudenta instantelor nationale in materie

6.1. Cu referire la chestiunea de drept mentionata la pct. 1 lit.a) din prezenta decizie, singura orientare jurisprudentiala evidentiata in jurisprudenta transmisa Inaltei Curti de Casatie si Justitie de catre curtile de apel este in sensul ca persoanele declarate „chiaburi”, care nu aveau voie sa paraseasca domiciliul fara autorizarea autoritatilor, se incadreaza in ipoteza reglementata de textul de lege. Astfel fiind, beneficiaza de drepturile prevazute de decretul-lege atat persoana fata de care a fost dispusa masura de stabilire a domiciliului obligatoriu, cat si membrii familiei sale, cu care a locuit impreuna.

 

6.2. Cu referire la chestiunea de drept mentionata la pct. 1 lit.b) pct. (i) din prezenta decizie, unele instante au apreciat ca echivaleaza cu masura de stabilire a domiciliului obligatoriu si situatia de limitare in fapt a libertatii de miscare, prin interdictia parasirii domiciliului altfel decat cu aprobarea prealabila a autoritatilor.

 

6.3. Cu referire la chestiunea de drept mentionata la pct. 1 lit.b) pct. (ii) din prezenta decizie, intr-o orientare jurisprudentiala s-a retinut ca beneficiaza de drepturile prevazute de actul normativ membrii familiei care au locuit in perioada de referinta impreuna cu persoana fata de care a fost dispusa masura domiciliului obligatoriu. intr-o alta orientare jurisprudentiala, instantele au apreciat ca: pentru ipoteza reglementata de art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, drepturile reparatorii se acorda numai persoanei fata de care au fost dispuse masurile prevazute de actul normativ, nefiind justificata acordarea drepturilor si in beneficiul altor persoane din cadrul familiei; in acceptiunea decretului-lege, singura masura care ii afecteaza pe toti membrii familiei este masura prevazuta de art. 1 alin. (1) lit. e), respectiv stramutarea intr-o alta localitate.

 

6.4. Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat faptul ca problema de drept indicata la pct. 2 lit. b) din sesizare a constituit obiect al verificarii de jurisprudenta in anul 2013, vizand „interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, cu referire la recunoasterea ca vechime in munca a perioadei cat un minor, lipsit de capacitate de exercitiu, a avut stabilit domiciliul obligatoriu ori a fost stramutat in alta localitate, impreuna cu familia, din motive politice, dupa data de 6 martie 1945”. Din verificarile de jurisprudenta efectuate, circumscrise exclusiv posibilitatii acordarii de masuri reparatorii constand in recunoasterea vechimii in munca, a rezultat lipsa unei practici judiciare, nefiind indeplinite conditiile de admisibilitate pentru promovarea unui recurs in interesul legii, in sensul art. 515 din Codul de procedura civila.

 

7. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

In jurisprudenta Curtii Constitutionale nu au fost identificate repere relevante referitoare la problema de drept ce formeaza obiectul sesizarii Inaltei Curti. Nu mai putin insa se cuvine a fi mentionata Decizia Curtii Constitutionale nr. 678/2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 562 din 8 august 2012, prin care a fost respinsa, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, retinandu-se, in esenta, ca problema dedusa controlului de constitutionalitate constituie, in realitate, o problema de interpretare si de aplicare a dispozitiilor de lege criticate si a fost rezolvata de Inalta Curte de Casatie si Justitie pe calea recursului in interesul legii, prin Decizia nr. 8 din 14 mai 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 387 din 11 iunie 2012.

 

8. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie

8.1. Prin Decizia nr. 8 din 14 mai 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Avocatul Poporului si a stabilit ca: „in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) si e), raportat la art. 4 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, atunci cand perioada de stramutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana indreptatita poate beneficia de o singura indemnizatie prevazuta de lege, respectiv cea pentru perioada de stramutare”. Solutia pronuntata in vederea interpretarii si aplicarii unitare a dispozitiilor mentionate din Decretul-lege nr. 118/1990 vizeaza dreptul unor persoane persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si a celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, de a cumula indemnizatia pentru perioada de stramutare cu cea prevazuta pentru perioada de domiciliu fortat, atunci cand aceste perioade au coincis. intrucat nu vizeaza interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, sub aspectul chestiunilor de drept supuse dezlegarii Inaltei Curti in prezenta cauza, Decizia nr. 8 din 14 mai 2012 nu are, in sensul art. 519 din Codul de procedura civila, semnificatia ca Inalta Curte de Casatie si Justitie ar fi statuat anterior cu privire la problemele in discutie.

 

8.2. Din perspectiva dezlegarii chestiunilor de drept ce formeaza obiectul prezentei sesizari, in jurisprudenta Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu a fost identificata practica judiciara relevanta in interpretarea si aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990. Cu toate acestea, pentru identitate de ratiune, este oportun a fi adusa in discutie jurisprudenta Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in interpretarea si aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, intr-o chestiune de drept similara celei care formeaza obiectul prezentei sesizari. Astfel, conform prevederilor art. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 105/1999: „

 

10. Inalta Curte

10.1. Asupra admisibilitatii sesizarii Ab initio este necesara verificarea indeplinirii cumulative a conditiilor de admisibilitate a sesizarii in raport cu dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila. in sensul celor retinute in jurisprudenta in materie a Inaltei Curti¹, dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila din 2010 instituie o serie de conditii de admisibilitate a sesizarii Inaltei Curti in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conditii care trebuie sa fie intrunite in mod cumulativ, respectiv:

 

10.2. Asupra chestiunilor de drept supuse dezlegarii Ca o precizare prealabila, raportat la modul de formulare a intrebarilor de catre instanta de trimitere, se retine ca sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie vizeaza lamurirea chestiunilor de drept numai sub aspectul interpretarii dispozitiilor incidente, iar nu si sub aspectul aplicarii acestora, competenta ce revine exclusiv instantei de judecata investite cu solutionarea litigiului in care a fost formulata sesizarea, in functie de circumstantele particulare ale raportului juridic dedus judecatii.

 

10.2.1. Cu referire la chestiunea de drept mentionata la pct. 1 lit. a) din prezenta decizie Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 (forma republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare): „Art. 1. - (1) Constituie vechime in munca si se ia in considerare la stabilirea pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda, in functie de vechimea in munca, timpul cat o persoana, dupa data de 6 martie 1945, pe motive politice:

a) a executat o pedeapsa privativa de libertate in baza unei hotarari judecatoresti ramase definitiva sau a fost lipsita de libertate in baza unui mandat de arestare preventiva pentru infractiuni politice;

b) a fost privata de libertate in locuri de detinere in baza unor masuri administrative sau pentru cercetari de catre organele de represiune;

c) a fost internata in spitale de psihiatrie;

d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;

e) a fost stramutata intr-o alta localitate.”
Din interpretarea prevederilor citate, rezulta ca drepturile reglementate se acorda persoanelor care se incadreaza in ipotezele prevazute de lit. a)-e) ale textului de lege. Este de notorietate faptul ca, dupa 6 martie 1945, categoria sociala identificata generic prin denumirea de „chiaburi” a avut de suportat persecutii, sub diverse forme, impuse de regimul politic instaurat in Romania dupa data respectiva. Aceasta imprejurare este confirmata, cu titlu de exemplu, de asertiunile cuprinse in preambulul Decretului nr. 115/1959 pentru lichidarea ramasitelor oricaror forme de exploatare a omului de catre om in agricultura, in scopul ridicarii continue a nivelului de trai material si cultural al taranimii muncitoare si al dezvoltarii constructiei socialiste (publicat in Buletinul Oficial nr. 10 din 30 martie 1959), in sensul ca „in numeroase sate mai dainuie inca ramasite ale unor relatii de productie invechite, cum sint darea in parte sau in arenda, ori lucrarea pamintului cu munca salariata, folosite de catre elementele capitaliste chiaburesti, avind mai mult pamint de cit pot munci ei si familia lor, elementele capitaliste chiaburesti, bogatanii satelor, dau taranilor muncitori pamint in parte sau in arenda, ori folosesc munca straina, astfel primesc in natura sau in bani, fara sa munceasca, o buna parte din roadele muncii altora. Dupa ce exploateaza pe taranii muncitori, ei exploateaza si pe muncitorii de la orase, carora le vind la pret de specula productia-marfa realizata”. insa, simpla apartenenta, oficiala sau de facto, la categoria sociala a chiaburilor nu presupune de plano acordarea drepturilor prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, ci numai in masura in care persoanele care solicita beneficiul masurilor reparatorii fac dovada ca se incadreaza in ipotezele prevazute de art. 1 alin. (1) lit. a)-e) din decretul-lege. in acelasi sens este oportun a se mentiona ca nu a fost identificata in cuprinsul legislatiei ulterioare anului 1990 nicio dispozitie care sa instituie masuri cu caracter reparatoriu acordate, in mod automat, „chiaburilor”, in intelesul asociat acestei categorii sociale in timpul oranduirii instaurate in Romania dupa 6 martie 1945. Totodata, este de retinut ca persoanelor care au facut parte din categoria sociala a „chiaburilor”, in intelesul dat acestei notiuni in perioada regimului instaurat in Romania dupa data de 6 martie 1945, le-a fost acordat beneficiul reparatoriu ori le-a fost analizata calitatea de persoana indreptatita, spre exemplu, in limitele cadrului instituit prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, in functie de indeplinirea conditiilor impuse de reglementarile aplicabile. (A se vedea, cu titlu de exemplu, deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal nr. 230/2005, nr. 3.469/2006, nr. 1.682/2009 si nr. 3.311/2010, publicate pe pagina de internet a instantei - www.scj.ro - in sectiunea de jurisprudenta.) Astfel fiind, persoanele catalogate in perioada respectiva drept „chiabur” nu au beneficiat in mod automat de masurile cu caracter reparatoriu pentru simplul fapt al apartenentei la aceasta categorie sociala, ci numai in masura in care au indeplinit conditiile impuse de reglementarile aplicabile.

 

10.2.2. Cu referire la chestiunea de drept mentionata la pct. 1 lit. b) pct. (i) din prezenta decizie in esenta, chestiunea de drept supusa dezlegarii vizeaza posibilitatea acordarii drepturilor prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru ipoteza reglementata de art. 1 alin. (1) lit. d) din acest act normativ, si persoanelor carora le-a fost limitata libertatea de circulatie. Sub acest aspect se observa ca, potrivit considerentelor Deciziei nr. 8/2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii (prezentata la pct. 10.1), in contextul analizarii comparative cu ipoteza stramutarii intr-o alta localitate, prevazuta de art. 1 alin. (1) lit. e) din decretul-lege, masura administrativa a domiciliului obligatoriu presupunea ingradirea dreptului de alegere in mod liber a domiciliului. Or, cele doua notiuni - masura administrativa a domiciliului obligatoriu, respectiv limitarea libertatii de circulatie - nu pot fi considerate echivalente, deoarece sunt corelative unor drepturi subiective cu continut diferit, respectiv dreptul de alegere in mod liber a domiciliului si dreptul la libera circulatie. in consecinta, dispozitiile art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 se interpreteaza in sensul ca drepturile reparatorii pot fi acordate numai persoanelor care se incadreaza in ipoteza normei, respectiv fac dovada faptului ca fata de ele a fost dispusa masura administrativa de stabilire a domiciliului obligatoriu. Astfel fiind, in conditiile in care textul de lege este lipsit de echivoc, in aplicarea principiului de drept „interpretatio cessant in claris”, nu se impune o interpretare de natura a conduce la extinderea sferei beneficiarilor normei prin includerea categoriei persoanelor carora le-a fost limitata, sub diverse forme, libertatea de circulatie, categorie ce nu a fost avuta in vedere de legiuitor.

 

10.2.3. Cu referire la chestiunea de drept mentionata la pct. 1 lit. b) pct. (ii) din prezenta decizie Ca o precizare prealabila, se apreciaza ca reprezinta o simpla eroare de redactare referirea la lit. a) a alin. (1) al art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, in conditiile in care contextul evidentiaza faptul ca instanta de trimitere a avut in vedere ipoteza prevazuta de lit. d) a alin. (1) al aceluiasi articol. in aceste conditii, Inalta Curte va analiza chestiunea de drept prin raportare la dispozitiile art. 1 alin. (1) lit. d) din decretul-lege. in sensul celor expuse in sesizare, dezlegarea chestiunii de drept urmeaza a se face prin raportare la urmatoarele coordonate: (i) persoana aflata in ipoteza prevazuta de art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, fata de care a fost dispusa masura administrativa de stabilire a domiciliului obligatoriu; (ii) membrii familiei persoanei cu domiciliu obligatoriu, care au locuit impreuna cu aceasta in perioada de referinta, indiferent de varsta si care solicita acordarea drepturilor prevazute de art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990; (iii) circumstantele ce se impun a fi avute in vedere pentru acordarea drepturilor prevazute de art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990. Interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) si alin. (4) din Decretul-lege nr. 118/1990 atrage concluzia potrivit cu care beneficiul prevederilor respective poate fi acordat numai persoanelor care fac dovada ca nu au putut sa se incadreze in munca in functii pentru care aveau pregatirea profesionala. Subsecvent acestei interpretari se retine, de principiu, ca familia persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu a avut de suferit aceleasi consecinte nefavorabile si prejudicii de ordin material si moral ca si persoana principal vizata de respectiva masura administrativa. Totodata, in sfera membrilor familiei asupra carora se rasfrang implicit consecintele masurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu, pot fi inclusi, in mod rezonabil, sotul/sotia si copiii. in privinta copiilor, in mod rezonabil se poate prezuma ca au suferit aceleasi consecinte nefavorabile atat copiii nascuti in perioada de referinta, copiii minori, precum si cei care au devenit majori in perioada de referinta, in considerarea faptului ca acestia nu aveau in mod real si efectiv posibilitatea de exercitare libera a dreptului de alegere a domiciliului. Cu alte cuvinte, nu este necesar sa fie dovedit in mod distinct si ca membrii familiei (sotul/sotia si copiii) persoanei vizate au suportat personal si direct consecintele morale si/sau materiale ale stabilirii domiciliului obligatoriu. in acest sens este avuta in vedere, mutatis mutandis, jurisprudenta Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prezentata la pct. 10.2 din prezenta decizie, in interpretarea si aplicarea unor dispozitii care reglementeaza o ipoteza similara, respectiv prevederile art. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 105/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. in consecinta, pot beneficia de drepturile prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990 membrii familiei - sotul/sotia si copiii - persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu si care au locuit impreuna cu aceasta in perioada de referinta, insa sub rezerva indeplinirii acelorasi conditii ca si persoana principal vizata de masura administrativa. in context sunt avute in vedere, cu precadere, cerintele prevazute de art. 1 alin. (4) din Decretul-lege nr. 118/1990, conform carora „Perioadele prevazute la alin. (1) lit. d) si e) constituie vechime in munca, daca persoanele in cauza fac dovada ca nu au putut sa se incadreze in munca in functii pentru care aveau pregatirea profesionala”. O atare interpretare porneste de la premisa ca, pentru considerente de aplicare unitara, dar si echitabila a legii, membrii familiei urmeaza a beneficia de acelasi tratament juridic ca si persoana principal vizata de masura administrativa prevazuta de art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, a carei situatie serveste drept temei al solicitarii beneficiului actului normativ. in sensul celor expuse in sesizare si al considerentelor anterioare, Inalta Curte reitereaza faptul ca, de principiu, membrii familiei - sotul/sotia si copiii, indiferent de varsta - au avut de suferit aceleasi prejudicii de ordin material si moral ca persoana fata de care a fost luata masura administrativa a domiciliului obligatoriu si atat timp cat au locuit impreuna cu persoana vizata si nu au avut in mod real si efectiv posibilitatea de exercitare libera a dreptului de alegere a domiciliului. O atare premisa, insa, nu fundamenteaza acordarea de plano a drepturilor prevazute de art. 1 alin. (1) din decretul-lege in beneficiul membrilor de familie indiferent de varsta acestora si in lipsa indeplinirii cerintelor prevazute de lege. Din interpretarea teleologica coroborata a dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) si alin. (4) din Decretul-lege nr. 118/1990 rezulta ca drepturile reparatorii constand in modul de determinare a vechimii in munca si de stabilire a pensiei si a celorlalte drepturi ce se acorda in functie de vechimea in munca pot fi acordate numai in masura in care titularul cererii de acordare a acestui beneficiu, subsecvent probei incadrarii in ipoteza lit. d), face dovada atat a faptului ca nu a putut sa se incadreze in munca in functii pentru care avea pregatirea profesionala, asa cum prevede textul alin. (4) al art. 1 din decretul-lege, cat si a faptului ca, in perioada pentru care solicita acordarea drepturilor, indeplinea conditiile prevazute de reglementarile in vigoare pentru a se incadra in munca, ca premisa necesara pentru nasterea, in conditiile legii, a dreptului la vechime in munca ori a drepturilor de pensie.

 

Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedura civila,

 

INALTA CURTE DE CASATIE sI JUSTITIE

in numele legii

D E C I D E:

 

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Brasov - Sectia de contencios administrativ si fiscal si, in consecinta, stabileste urmatoarele:

 

1. In interpretarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainata te ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, pot beneficia de drepturile prevazute de dec retul-lege si persoanele care faceau parte, in perioada de referinta, din categorii sociale necompatibile cu oranduirea sociala instaurata in Romania dupa data de 6 martie 1945, cum ar fi cazul chiaburilor, in masura in care fac dovada ca se incadreaza in una dintre ipotezele reglementate de lit. a)-e) ale aceluiasi alineat si indeplinesc si celelalte conditii impuse de lege.

2. In interpretarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi perso anelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainata te ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare:

a) notiunea de „domiciliu obligatoriu” se refera numai la situatia in care a fost instituita masura administrativa de stabilire a domiciliului obligatoriu, cu consecinta ingradirii dreptului de alegere in mod liber a domiciliului, iar nu si la cazurile in care persoana in cauza si membrii familiei sale au avut limitata doar libertatea de circulatie;

b) pot beneficia de drepturile prevazute de decretul-lege membrii familiei - sotul/sotia si copiii - ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu si care au locuit impreuna cu aceasta in perioada de referinta, sub rezerva indeplinirii acelor asi conditii ca si persoana principal vizata de masura administrativa. Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13 octombrie 2014.