Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite a fost republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014.
Principala noutate adusa de actul normativ o reprezinta faptul ca organele Directiei generale antifrauda fiscala, adica inspectorii antifrauda, pot constata si amenda activitatile de comert incalca legea si constitutie contraventie.
Anterior acestei modificari, doar functionarii din cadrul aparatului de specialitate al primarului, organele controlului financiar, politistii, jandarmii si politistii de frontiera puteau sanctiona si amenda activitatile de comert ilicit.
Potrivit legii republicate, constituie contraventie urmatoarele fapte:
- efectuarea de activitati de productie, comert sau prestari de servicii, dupa caz, fara indeplinirea conditiilor stabilite prin lege;
- vanzarea ambulanta a oricaror marfuri in alte locuri decat cele autorizate de primarii, consilii judetene sau prefecturi;
- conditionarea vanzarii unor marfuri sau a prestarii unor servicii de cumpararea altor marfuri ori de prestarea de servicii;
- expunerea spre vanzare ori vanzarea de marfuri sau orice alte produse fara specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;
- efectuarea de activitati de productie, comert sau prestari de servicii, dupa caz, cu bunuri a caror provenienta nu este dovedita, in conditiile legii. Documentele de provenienta vor insoti marfurile, indiferent de locul in care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializarii. Prin documente de provenienta se intelege, dupa caz, factura fiscala, factura, avizul de insotire a marfii, documentele vamale, factura externa sau orice alte documente stabilite prin lege;
- nedeclararea de catre operatorii economici la organele fiscale, inainte de aplicare, a adaosurilor comerciale si a celor de comision;
- omisiunea intocmirii si afisarii, in unitate, la locurile de desfacere sau servire, de catre operatorii economici a preturilor si tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preturi si tarife;
- neexpunerea la vanzare a marfurilor existente, vanzarea preferentiala, refuzul nejustificat al vanzarii acestora sau al prestarii de servicii cuprinse in obiectul de activitate al operatorului economic;
- acumularea de marfuri de pe piata interna in scopul crearii unui deficit pe piata si revanzarii lor ulterioare sau al suprimarii concurentei loiale;
- depasirea de catre orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotarari ale Guvernului, la formarea preturilor de vanzare cu amanuntul;
- falsificarea ori substituirea de marfuri sau orice alte produse, precum si expunerea spre vanzare ori vanzarea de asemenea bunuri, cunoscand ca sunt falsificate sau substituite.
Pentru savarsirea acestor fapte persoanele fizice vor fi sanctionate cu amenda cuprinsa intre 500 si 5000 lei, iar cele juridice cu amenda de la 2000 lei la 20.000 lei.
In plus, in actul normativ se precizeaza ca bunurile care au servit sau erau destinate sa serveasca la savarsirea vreuneia din faptele care constituie contraventie, in cazul in care apartin contravenientului, se vor confisca. De asemenea, sumele de bani si bunurile dobandite in urma savarsirii contraventiei se confisca.