În această zi cu semnificație importantă, de-a lungul timpului, s-au petrecut o serie de evenimente istorice. De exemplu, astăzi, dar în urmă cu sute de ani, au avut loc mai multe ceremonii de încoronare a unor regi.
Astfel, pe 25 decembrie 1025, Mieszko II Lambert a fost încoronat rege al Poloniei.
În aceeași zi, dar în 1066, William Cuceritorul a fost încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey, Londra.
Apoi în anul 1100, Baldwin de Boulogne a devenit regele Ierusalimului, ceremonia de încoronare desfășurându-se în Biserica Nașterii Domnului.
Treizeci de ani mai tarziu, a avut loc încoronarea contelui Roger al II-lea al Siciliei, acesta devenind primul rege al Siciliei.
De asemenea, pe 25 decembrie 1643 a fost descoperită o insulă in Oceanul Indian, care a primit numele de Insula Crăciunului. Mai exact, navigatorii britanici și olandezi au inclus pentru prima dată insula pe itinerariile lor în secolul al XVII-lea. Căpitanul William Mynors, care era comandantul unei nave a Companiei Britanice a Indiilor de Est, a dat numele insulei în 1643, în ziua de Crăciun, data la care a ajuns pe acest teritoriu.
Insula Crăciunului este un mic teritoriu, fără guvernare proprie, aparținând de Australia, aflată în Oceanul Indian, la 2.360 km Nord-Vest de Perth în Australia de Vest și 500 km la Sud de Jakarta, Indonezia.
Insula are o topografie naturală unică ce a stârnit interesul oamenilor de știință și naturaliștilor, datorită numărului de specii de floră și faună care a evoluat în izolare, nefiind perturbate de oameni.
Pe 25 decembrie 1968, misiunea Apollo 8 (al cărei echipaj era format din comandantul misiunii, Frank Borman, pilotul modulului de comandă James Lovell și pilotul modulului lunar William Anders) și-a început călătoria de întoarcere pe Pământ, după ce a orbitat Luna.
Sursa: Wikipedia.ro
Comentarii articol (1)