O zi la gradinita cu copilul meu

Am fost la gradinita pentru o zi

Am facut-o si pe asta! Desi am un copil care spune tot acasa si povesteste si ce s-a intamplat cu copiii de la clasa alaturata, tot am profitat de ocazia pe care ne-au oferit-o educatoarele lui Luca. Sa petrecem cu ei o jumatate de zi impreuna, sa participam activ la toate momentele zilei si sa ne simtim bine. Cu asta am plecat in gand intr-o luni dimineata, tare bucuroasa ca pot sta cu el in clasa si il pot urmari indeaproape, in timp ce socialiaza cu colegii lui.

Urma sa fie o zi ideala, in care soarele intra timid pe fereastra, iar razele lui de iarna patrundeau jucaus printre perdelele fine, luminand colturile tematice ale clasei waldorfiene: biblioteca, bucataria, casa papusilor, masa anotimpurilor. Copiii ar fi fost toti relaxati in prezenta mea, iar baietelul meu urma sa intre in jocul pe care l-am propus imediat cum am intrat in clasa: urma sa fiu colega lor!

Planul de acasa si realitatea de la clasa

N-au trecut zece minute dupa micul dejun si copilul mi se lipeste de picioare si nu se da dezlipit o ora sau mai bine. Timp in care plangea si nu intelegeam de ce. Nu faceam o miscare in clasa, ca imediat mi se baga printre picioare si imi zicea: “Maaamaaaa, esti mama mea, te iubesc asa de tareee!” Nicio privire catre alt copil nu-mi era ingaduita, ce sa mai vorbesc de vreun dialog cu educatoarea, orice pas imi era pandit si sanctionat cu lacrimi amare! Cand il luam in brate si il intrebam ce are, imi raspundea ca plange ca i se face dor de mine, dar nu acum, atunci cand voi pleca si il voi lasa la somn. Primele doua ore asa le-am petrecut, cu el in spatele meu si cu interdictia de a ma apropia de alt copil sau de orice alta activitate din clasa. Eram epuizata si ma invinovateam ca i-am stricat ritmul copilului intrand in spatiul lui de gradinita si regretam decizia luata in fiecare moment in care iar izbucnea in plans.

Cum am schimbat lucrurile

M-am gandit ca nu mai rezist alte trei ore in aceeasi atmosfera, copiii deveneau si ei agitati in jur, nici lui nu ii era bine, iar daca il luam acasa cream un precedent si a doua zi nu ar mai fi vrut sa mearga la gradinita. Asa ca i-am propus sa facem ceva impreuna, sa ne jucam cu totii. Pana sa fie de acord, baietii care rasfoiau o carte despre oceane m-au rugat sa le citesc. Cu acceptul lui Luca, le-am facut un joc in care fiecare trebuia sa deschida cartea pe nevazute, iar eu trebuia sa le citesc doua pagini. La inceput erau 5 copii, Luca pe mine, ceilalti patru in jurul meu. In cateva minute erau 10 copii, iar mai spre final, toti cei 18 copii erau calare pe mine si cereau sa le citesc pasajele deschise chiar de ei. In tot acest timp, copilul meu era ba de gatul meu, ba de cap, ba de picior si de mana, se tinea scai ca nu cumva sa ii dau drumul. Dar tot jocul asta cu rasete si mirari si bucurii si chiote au destins atmosfera si pe baietanul meu lipicios. Ce l-a relaxat de tot a fost o portie zdravana de joaca afara, in curtea gradinitei si cateva ture de alergatura cu prietenii lui cei mai buni.

N-am reusit sa fac mai nimic cat timp am stat cu Luca la gradinita, ba chiar am aflat ca anxietatea lui de separare e inca acolo. Ce-am observat a fost ca e saritor si participa cu drag la activitatile zilei, ca ii place sa aiba grija de colegii lui si ca mai vrea sa mearga la gradinita. O sa mai incerc sa fiu colega lui pentru o zi. Dar peste un an!