Sa luam sau sa nu luam lucrurile in joaca

A mea este de cand alergam la vale pe un deal cu mama, tata si sora mea si totul in jur era ireal de frumos, cu totii traiam momentul acela care nu avea sa se termine niciodata. Ne simteam conectati, impreuna, in afara timpului, liberi. Liberi de lumea inconjuratoare, liberi sa fim cine vrem, liberi sa simtim tot.

Amintirea ta cea mai frumoasa din copilarie care este?

Studiile arata ca raspunsul majoritar la aceasta intrebare este amintirea unui joc. Cand am citit pentru prima data acest lucru, nu mi-a venit sa cred. La mine asa se intamplase, dar care era posibilitatea ca pentru toata lumea sa fie la fel. Parea mai plauzibil ca un alt gen de amintiri sa aiba intaietate: povestea de seara la culcare sau cand tata te-a ridicat pe sus de fericire cand ai castigat primul meci, sau prima oara cand ai plecat in tabara.

Mi-am facut si eu cercetarea personala si nu mi-a venit sa cred cand s-a adeverit prognoza. Raspunsurile au inceput sa curga:
• Cand am primit primul Lego
• cand am organizat o dupa-amiaza intreaga un turneu de badminton la ai mei in curte si toata ziua am stabilit regulile si ne-am jucat
• dupa-amiezile cand ma plimbam cu tata pe bicicleta in Herastrau
• Cand faceam, vineri seara, seara de film si alegeam pe rand ce urma sa vedem si ne bucuram cu totii in jurul lui

Fara nici o exceptie, amintirile celor 30 de oameni pe care i-am intrebat aveau acelasi tipar: erau amintirea unui joc. Si mai mult, toate aveau aceeasi poveste in spate: placerea intensa, optimismul, disparitia oricarei griji, senzatia ca timpul s-a oprit in loc si nu mai conteaza.

Minunat! Inseamna ca este atat de simplu, am doar uitat sa ma joc si, ca sa fiu mai fericita, ar trebui doar sa ma distrez mai mult in ceea ce fac.

A doua zi de dimineata ma imbrac jucaus si ma indrept spre birou, hotarata sa le povestesc colegilor mei despre cat de important este sa ne jucam si sa ne bucuram de ceea ce facem, sa facem glume, sa visam cu ochii deschisi, sa flirtam.

Intru cu fata mea de claun si facand o tumba in birou. Nimeni nu rade, toata lumea se uita la mine de parca sunt nebuna. Imi propun sa interactionez cu toata lumea cu o gluma.

Pe la jumatatea zilei seful meu ma cheama la o vorba. Miruna, ce e cu prosteala asta? Nu esti tu astazi! Te rog, sa ne grupam putin, ca avem multa treaba de facut!

Dar stiti, astazi am facut mai multa treaba si mai cu entuziasm decat in multe zile... Deja, nu mai conta.

Asta este o poveste de demult.

De atunci mi-am facut 2 fete minunate si un business personal care sa imi permita sa ma joc suficient si cu ele si eu singura. Astfel am ajuns in parcuri la locurile de joaca si m-am uitat la parinti si copii.

La inceput mi se parea normal: copiii sa se joace si parintii sa stea linistiti pe bancile de langa si lasandu-i sa se joace singuri. Mai ales ca parintii care stateau langa copiii lor nu se jucau cu ei, ci ii impiedicau nelasandu-i sa se catare, sa alerge, sa se dea cu capul in jos pe tobogan.

Cand insa mi s-a nascut prima fata si am vazut cata nevoie ca eu (si nu alte jucatii din plastic sau umane) sa ma joc cu ea, am crezut ca este doar pentru ca copiii lor sunt mai mari.

Astazi nu mai inteleg sigur nimic! Ce am descoperit eu, in acest timp, ma ajuta sa imi explic multe: si parintii care stau pe banci (vorbind la telefon si perturbati de efortul pe care il fac deja ca sa fie acolo) si reactia colegilor mei si cea sefului meu. Joaca este foarte personala, foarte puternica, ne aduce foarte aproape de viata si fericire pura si vorbeste cu noi la nivel subconstient, ca somnul si mancatul (nu trebuie sa ne propunem sa dormim si sa mancam, o facem pur si simplu. Asa cum fac si copiii cu joaca, intra intr-o camera cu jucarii si se apuca de jucat, pur si simplu).

Si pentru ca joaca este toate aceste lucruri, oamenilor le este complicat sa se apropie de ea. Mai ales ca, de la o varsta suficient de mica, suntem descurajati sa ne jucam. Joaca este o pierdere de vreme (si copii o fac pentru ca altceva nu stiu/pot sa faca) si este imoral si neproductiv sa pierzi vremea. Pe masura ce crestem suntem din ce in ce mai mult facuti sa ne simtim prost pentru ca ne „prostim” jucandu-ne.

Imi este foarte greu sa ma obisnuiesc cu cat de greu se schimba mentalitatile. Avem timp liber si ne bucuram de el de vreo 100 de ani. Stim cat de importante sunt pauzele si concediile si totusi tot ne este greu sa le luam. Importanta jocului, atat la copii cat si la „oameni mari” este studiata multa vreme. Declaratia drepturilor copiilor (care apara dreptul copiilor la joaca) are vreo 30 de ani, si cu toate astea tot mai auzim:

Acum esti mare, ai ajuns la scoala, terminam cu joaca, ca se face serios
Lasa prosteala!
Ce crezi, ca eu am ca tine timp de joaca toata ziua!

Joaca este esenta libertatii si libertatea a fost intotdeauna periculoasa, mai ales pentru dictatori!

Ne este frica de libertatea copiilor in joc, de sentimentele pe care le experimenteaza, de armatele pe care le omoara, de printii cu care se casatoresc, de copacii in care se suie si de libertatea fugitului fara scop, in care ar putea sa isi juleasca genunchii.

Ne este frica ca ar putea sa nu stie ca e timpul sa se opreasca din joaca si sa ia scoala in serios. Si, doamne fereste, sa ia scoala in joaca, toata lumea stie ca scoala este un lucru serios! Ne este frica ca or sa fie dezamagite cand descopera ca nu mai exista printi cu care sa se casatoareasca, frica ca ar putea sa omoare oameni de adevaratelea (la urma urmei daca ii trece prin cap, ce o sa il opreasca sa o si puna in aplicare). Suntem la joaca, nu asta facem, de ce nu se poate da si el pe tobogan ca oamenii!

Si frica asta ne opreste sa ne luam un minut si sa observam cat de multe lucruri invata prin joc, cat de multe lucruri intelege si asimileaza din cauza ca este atat de distractiva si eliberatoare joaca asta, din cauza ca le face atata placere.

Un copil isi pierde motivatia si se opreste din incercat dupa 3 nereusite. In joaca nu percepe nereusitele asa. Astazi este un dragon care incearca sa sara coarda, maine o broasca intr-o cursa cu obstacole, poimane o musca si nici nu isi da seama ca a incercat si nu i-a reusit, fiindca contextul este altul.

Intr-un sat indepartat si sarac din India au facut un experiment. Au pus un calculator intr-o zona cu multi copii si l-au lasat acolo. Copii au invatat singuri, fara nici un sfat si indrumare de la adulti, au invata jucandu-se, sa umble cu calculatorul, sa citeasca, sa acceseze internetul, etc.

O mega corporatie care avea nevoie de mega skills-uri pentru oamenii ei, fiindca trimitea robotei in spatiu, a descoperit la un moment dat ca aptitudinile angajatilor noi nu se ridica la standardele celor batrani, chiar daca vin din scoli de elita. S-au intrebat de ce li se intampla acest lucru si dupa o vreme de cercetari au descoperit: angajatii noi nu se mai jucasera cu mainile cand erau mici – nu demontasera jucarii, nu batusera cuie, nu copsesera prajituri in bucatarie. Acum angajeaza oameni intrebandu-i despre jocurile favorite din copilarie.

Si dupa cum zic specialitii in joc (pentru ca exista asa ceva, exista chiar si un Institut National al Jocului http://nifplay.org/ si departamente care se ocupa de joc in mai toate universitatile mari ale lumii), trebuie ca exista ceva care sa explice persitenta jocului la toate animalele, pentru ca, daca era doar o „risipire de resurse”, ar fi fost de mult eradicata evolutiv.

Si au descoperit de ce exista: este modalitatea naturii de a ajuta puii, de orice animal, sa exerseze pentru viata intr-un cadru cat de cat sigur. S-a descoperit, de exemplu, ca ursii care se joaca mai mult supravietuiesc mai mult ca ceilalti.

Deci nu va ingrijorati ca copii vostri jucandu-se pierd timpul pe care ar trebui sa il investeasca in alte lucruri pentru a deveni oameni mari de succes, uitati-va la cat timp castiga jucandu-se.

Cum ti se pare ideea? Intampini acelasi gen de probleme atunci cand e vorba de interactiunea cu copiii tai? Hai sa impartasim experiente in aceasta zona. Si, poate, cine stie, vom reusi sa ne ajutam unii pe altii sa intelegem mai bine limbajul copiilor.

Surpriza Parentime

Ca urmare a parteneriatului cu AvocatNet.ro, Parentime ofera gratuit cititorilor AvocatNet.ro prima sesiune din cel mai faimos curs de parenting din lume: Trainingul Parintilor Eficace.

In aceasta sesiune cursantilor li se va propune o alta modalitate de a se uita la relatia cu copii. Vom discuta despre conceptele de structura mentala, dar si despre cum modalitatea in care ne uitam la lume influenteaza modul de raportare la copil, la ceea ce face si la ceea ce este.

Se vor discuta si cele mai mari 4 mituri legate de parenting, iar la final se va oferi o viziune de ansamblu asupra instrumentelor pe care le ofera cursul.

Pentru informatii si inscriere la curs, va invitam sa accesati aceasta pagina.

Cine merge?