Dupa intreaga serie de schimbari aduse in 2013 si 2014, COR a fost modificata si in acest an. Noile prevederi sunt incluse in Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice si al Institutului National de Statistica nr. 123/123/2015 privind modificarea si completarea Clasificarii ocupatiilor din Romania — nivel de ocupatie (sase caractere), care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 161 din 9 martie si se aplica de la data publicarii.
Totusi, acest act normativ a fost modificat miercuri prin Ordinul comun MMFPSPV si INS nr. 747/168/2015 -- aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 200 din 25 martie si aplicabil de ieri. Singura schimbare operata este reintroducerea ocupatiei de psiholog, dupa ce aceasta fusese radiata din Clasificarea ocupatiilor la inceputul lunii.
Revenind la celelalte schimbari operate pe 9 martie, a fost modificata denumirea grupei de baza 5414 din "Paznici" in "Lucratori in servicii private de securitate".
De asemenea, ocupatiile "agent de interventie paza si ordine", "agent cu atributii pe linia ordinii si sigurantei publice in incinta arenelor sportive" si "sef formatie paza si ordine" au fost redenumite "agent de securitate interventie" (cu acelasi cod 541406), "agent de securitate competitii sportive" (cu acelasi cod 541413), respectiv "sef serviciu paza" (cu acelasi cod 541405).
Totodata, anumite ocupatii au fost mutate in alte grupe de baza, dupa cum urmeaza:
- ocupatia "agent conducator caini de serviciu" -- din grupa de baza 5419 "Lucratori in servicii de protectie neclasificati in grupele de baza anterioare" in grupa de baza 5414 "Lucratori in servicii private de securitate". Aceasta are codul 541412;
- ocupatia "director departament securitate" -- din grupa de baza 1330 "Conducatori in servicii de tehnologia informatiei si comunicatiilor" in grupa de baza 1349 "Conducatori de unitati de prestari servicii neclasificati in grupele de baza anterioare". Aceasta are codul 134920;
- ocupatia "sef obiectiv servicii de securitate" -- din grupa de baza 1213 "Conducatori in domeniul politicilor economice si al planificarii" in grupa de baza 5414 "Lucratori in servicii private de securitate". Aceasta are codul 541414.
In afara de aceste schimbari, in COR au fost adaugate si o serie de 21 de noi ocupatii practicate in cadrul economiei nationale (la care se adauga, desigur, cea de psiholog - cod 263411):
Numar si denumire | Cod |
---|---|
1. asistent de farmacie licentiat | 226204 |
2. asistent medical balneofizioterapie, balneofiziokinetoterapie si recuperare | 226924 |
3. asistent medical balneofizioterapie, balneofiziokinetoterapie si recuperare | 325909 |
4. asistent medical de farmacie | 321303 |
5. asistent medical de pediatrie | 325905 |
6. asistent medical generalist | 325901 |
7. asistent medical igiena si sanatate publica | 226921 |
8. asistent medical igiena si sanatate publica | 325907 |
9. asistent medical laborator | 226920 |
10. asistent medical laborator | 325904 |
11. asistent medical nutritie dietetica | 226918 |
12. asistent medical nutritie dietetica | 325902 |
13. asistent medical obstetrica-ginecologie | 325906 |
14. asistent medical radiologie | 226919 |
15. asistent medical radiologie | 325910 |
16. asistent medico-social | 226923 |
17. asistent medico-social | 325908 |
18. expert relatii sociale | 441903 |
19. manager servicii private de securitate | 134919 |
20. specialist educator in penitenciare | 242904 |
21. tehnician in fizica | 311120 |
Peste 100 de noi ocupatii au fost introduse in 2013 si 2014
Pe parcursul anilor 2013 si 2014, Ministerul Muncii si Institutul National de Statistica au introdus in COR (nivel de ocupatie) peste 100 de noi ocupatii.
Mai exact, in februarie 2013 au fost adaugate 52 de ocupatii practicate in cadrul economiei nationale (printre care, de exemplu, cele de "analist informatii de firma", "consultant de investitii" si "manager de proiect in parteneriat public privat"), iar in luna noiembrie a aceluiasi an -- inca 44 (dintre care pot fi mentionate cele de "ambulantier", "auditor in managementul riscului" si "tehnician cadastru"). Apoi, in martie si august 2014 au fost adaugate alte 43 de ocupatii, printre care se numara cele "promotor local", "revizor tehnic auto" si "sportiv de performanta".
In plus, odata cu introducerea acestora au fost facute si alte schimbari de denumiri, mutari sau radieri ale altor ocupatii.
De asemenea, anul trecut a fost republicata structura Clasificarii Ocupatiilor din Romania - nivel grupa de baza. Astfel, in momentul de fata, cele zece grupe majore din COR sunt urmatoarele:
- grupa majora 1: Membri ai corpului legislativ ai executivului, inalti conducatori ai administratiei publice, conducatori si functionari superiori;
- grupa majora 2: Specialisti in diverse domenii de activitate;
- grupa majora 3: Tehnicieni si alti specialisti din domeniul tehnic;
- grupa majora 4: Functionari administrativi;
- grupa majora 5: Lucratori in domeniul serviciilor;
- grupa majora 6: Lucratori calificati in agricultura, silvicultura si pescuit;
- grupa majora 7: Muncitori calificati si asimilati;
- grupa majora 8: Operatori la instalatii si masini; asamblori de masini si echipamente;
- grupa majora 9: Muncitori necalificati;
- grupa majora 0: Fortele armate.
Aplicatia Revisal este tot neactualizata
Registrul de evidenta a salariatilor (Revisal) n-a mai fost actualizat de mai bine de trei ani, astfel ca, in prezent, angajatorii nu pot sa puna in aplicare niciuna dintre modificarile facute recent in legislatie.
Actualizarea aplicatiei Revisal revine Inspectiei Muncii, insa, asa cum reiese din informatiile de pe site-ul acesteia, cea mai recenta versiune a fost publicata in decembrie 2011. Conform unui punct de vedere al institutiei, care a fost trimis anul trecut la solicitarea redactiei noastre, trecerea la o noua versiune Revisal este in curs de desfasurare.
"Noua versiune a aplicatiei Revisal, aplicatie informatica gratuita pusa la dispozitia angajatorilor de catre Inspectia Muncii in vederea gestionarii Registrul General de Evidenta al Salariatilor in Format Electronic, este in prezent in lucru", au precizat la acel moment, pentru AvocatNet.ro, reprezentantii Inspectiei Muncii.
Totodata, sursa citata n-a putut oferi nici o posibila data pana la care ar putea fi publicata o versiune actualizata a aplicatiei: "Datorita complexitatii problematicii publicarii unei noi versiuni ca urmare a faptului ca aceasta reprezinta doar o componenta a sistemului de registru, iar pentru actualizarea acesteia este necesar sa fie efectuata o actualizare unitara a tuturor componentelor sistemului, inclusiv a nomenclatorului COR, o estimare a termenului la care va fi finalizata etapa de trecere la o versiune superioara a sistemului de registru nu poate fi deocamdata efectuata".
Astfel, angajatorii nu pot opera nicio modificare -- dintre cele introduse in ultimii ani -- pana la actualizarea softului.
Ce amenzi risca angajatorii care nu respecta prevederile referitoare la Revisal
Angajatorii care nu transmit registrul general de evidenta a salariatilor -- impreuna cu informatiile esentiale din contractul individual de munca -- cel putin cu o zi inainte ca salariatul sa-si inceapa activitatea pot fi amendati cu 10.000 de lei, potrivit Hotararii Guvernului nr. 500/2011.
Sanctiunea se aplica pentru fiecare persoana primita la munca fara transmiterea la timp a registrului, dar amenda totala cumulata nu poate sa depaseasca suma de 50.000 de lei.
Amenzi intre 5000 si 8000 de lei risca cei care refuza sa puna la dispozitia inspectorilor de munca registrul in format electronic si dosarul personal al salariatilor. Totodata, aceeasi amenda este valabila pentru necompletarea elementelor contractului individual de munca prevazute de legislatie si pentru netransmiterea registrului in termenele legale (atunci cand acest lucru se impune).
In cazul completarii registrului cu date gresite sau incomplete, dar si in cazul alterarii sau stergerii datelor din registru, actul normativ dispune ca angajatorii pot fi sanctionati cu sume cuprinse intre 3500 si 5000 de lei. Aceeasi sanctiune este aplicabila si daca se fac interventii neautorizate asupra aplicatiei informatice a registrului.
Pe deasupra, refuzul de a elibera salariatilor copii ale documentelor existente in dosarul personal, copii ale paginilor din Revisal care includ inscrierile referitoare la persoana acestora si/sau un document care sa ateste activitatea desfasurata, durata activitatii, salariul, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, in maximum 15 zile de la data solicitarii, se amendeaza cu sume cuprinse intre 300 si 1000 de lei.