Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 880/2015 privind modificarea anexei la Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 2211/2013 pentru aprobarea competentei teritoriale de administrare a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 261 din 20 aprilie 2015.
- Actul normativ stabileste ca unitatile administrativ-teritoriale Simeria, Bacia si Rapoltu Mare vor fi transferate de la Serviciul Fiscal Municipal Orastie la Administratia Judeteana a Finantelor Publice Hunedoara.
- Competenta teritoriala de administrare se va transfera incepand din 1 iunie 2015.
- Detalii AICI.
- Termen de intrare in vigoare: 1 iunie 2015.
Ordinul ministrului finantelor publice nr. 465/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare trimestriale ale institutiilor publice, precum si a unor raportari financiare lunare in anul 2015, pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1917/2005, precum si pentru modificarea si completarea altor norme metodologice in domeniul contabilitatii publice a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 263 din 20 aprilie 2015.
- Situatiile financiare care se intocmesc de institutiile publice la finele trimestrelor I, II si III in anul 2015 se compun din: bilant, contul de rezultat patrimonial, situatia fluxurilor de trezorerie, conturi de executie bugetara si anexe la situatiile financiare, care includ politici contabile si note explicative.
- Termen de intrare in vigoare: 20 aprilie 2015.
Ordinul ministrului finantelor publice nr. 447/2015 privind modelul, continutul si conditiile de aprobare a programelor de activitate pentru aparatul de inspectie economico-financiara a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 266 din 21 aprilie 2015.
- Programul anual de activitate pentru aparatul de inspectie economico-financiara prezinta drept continut minimal: entitatile la care se efectueaza controlul, actiunile de control si perioada desfasurarii controlului.
- Durata de desfasurare a controlului se stabileste in functie de structura organizatorica si volumul activitatii entitatii, obiectivele actiunii de control, perioada supusa controlului.
- Termen de intrare in vigoare: 21 aprilie 2015.
Legea nr. 81/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului, precum si pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 266 din 21 aprilie 2015.
- Sanctiunile disciplinare care pot fi aplicate politistilor sunt: mustrare scrisa, diminuarea salariului functiei de baza cu 5-20% pe o perioada de 1-3 luni, amanarea promovarii in grade profesionale sau functii superioare pe o perioada de 1-3 ani, trecerea intr-o functie inferioara pana la cel mult nivelul de baza al gradului profesional detinut, destituirea din politie.
- Termen de intrare in vigoare: 24 aprilie 2015
Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 8/2015 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii facultative a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 267 din 21 aprilie 2015.
-
Au dreptul sa beneficieze de pensia facultativa, in urma depunerii unei cereri in acest sens, cei care indeplinesc, potrivit Legii nr. 204/2006, trei conditii cumulative, dupa cum urmeaza:
- participantul a implinit varsta de 60 de ani;
- au fost platite minimum 90 de contributii lunare;
- suma acumulata in contul participantului este cel putin egala cu suma necesara obtinerii pensiei facultative minime.
- Mai multe informatii AICI.
- Termen de intrare in vigoare: 21 mai 2015.
Legea nr. 84/2015 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 270 din 22 aprilie 2015.
- Cheltuielile aferente lucrarilor de interventie pentru imbunatatirea terenului de fundare la constructii cu destinatia de locuinta, amplasate pe terenuri care prin natura lor prezinta tasari diferentiate sau deformatii remanente, produse de actiunea cutremurelor sau de alte cauze, ori care sunt sensibile la umezire si care produc efecte manifestate sau potentiale asupra elementelor structurii si fundatiilor, se evidentiaza distinct in devizul general.
- Termen de intrare in vigoare: 25 aprilie 2015.
Hotararea Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 19/2015 privind cota procentuala pentru contributia asiguratorilor la Fondul de protectie a victimelor strazii a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 271 din 22 aprilie 2015.
- Contributia aferenta anului 2015 pe care asiguratorii RCA trebuie sa o achite la Fondul de protectie a victimelor strazii este de 2% din volumul primelor brute incasate pentru RCA, in crestere fata de valoarea din 2014 si 2013 care a fost de 1%.
- Aflati mai multe din acest articol.
- Termen de intrare in vigoare: 22 aprilie 2015.
Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 7/2015 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 272 din 23 aprilie 2015.
- Banii din contul participantului pot fi platiti acestuia inainte de termen sau mostenitorului sau.
- Mai exact, este vorba de situatia in care beneficiarul se pensioneaza pe caz de invaliditate, dar suma din cont nu este destul de mare pentru acordarea pensiei private minime si situatia in care acesta moare inainte sa ceara obtinerea pensiei private.
- Detalii in acest material.
- Termen de intrare in vigoare: 23 mai 2015.
Ordin al presedintelui Oficilui National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor nr. 71/2015 pentru aprobarea modelului si continutului formularului tipizat “Proces-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor”, precum si a caracteristicilor de tiparire a acestuia a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 277 din 24 aprilie 2015.
- Actul normativ aproba un nou model al formularului tipizat “Proces-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor”.
- Termen de intrare in vigoare: 24 mai 2015.
Proiectul de lege privind organizarea si exercitarea profesiei de mediator public a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279 din 24 aprilie 2015.
- Analizand perioada de la care Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator a intrat in vigoare, se constata ca, pana in prezent, aceasta a suferit multiple modificari si completari, care au condus la denaturarea scopului avut in vedere de legiuitor.
- Se propune introducerea unor institutii noi in materia medierii, cum sunt: mediatorul public, mediatorul stagiar, mediatorul din oficiu, judecatorul delegat cu atributii in incuviintarea acordurilor de mediere. Introducerea termenului „publicˮ confera mediatorului atributii extinse si evitarea oricarei confuzii cu profesii care au denumiri similare (mediator sanitar, mediator scolar, mediator social, mediator bancar etc.), prin reglementarea, in sarcina acestuia, a intregii game de conflicte in care poate fi incidenta procedura de mediere.
Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 826/2015 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis "Dezvoltarea economiei sociale - continuarea sprijinului pentru infiintarea si dezvoltarea de structuri de economie sociala", aferenta Programului operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" 2007-2013 (POSDRU 2007-2013), axa prioritara 6 "Promovarea incluziunii sociale", domeniul major de interventie 6.1 "Dezvoltarea economiei sociale" a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279 din 24 aprilie 2015.
- Obiectivul prezentei scheme il constituie dezvoltarea structurilor economiei sociale - dezvoltarea si promovarea unor activitati si servicii generatoare de venit pentru a ajuta persoanele excluse social sau cele expuse riscului de excluziune sociala sa se integreze sau reintegreze pe piata muncii, in structurile economiei sociale si/sau in economia conventionala - si promovarea economiei sociale (cooperative, intreprinderi sociale de insertie, fundatii, asociatii etc., organizatii de voluntariat si alte organizatii nonprofit) ca un instrument flexibil si durabil pentru dezvoltarea economica si crearea de locuri de munca la nivel regional si local.
- Termen de intrare in vigoare: 24 aprilie 2015.
Comentarii articol (0)