Un sistem bazat pe frica: scoala

Cum il formezi, asa il ai patru ani la clasa

Am „oferit” sistemului de invatamant romanesc un viitor „elev silitor”, un copil vesel, liber si care invata cu placere pana la momentul intrarii in scoala. Citea, scria, facea adunari, era pasionat de istorie si cartografie. Asa a fost el, fara a-l impinge cineva de la spate. A invatat de drag, cerea atlase in loc de carti cu povesti, astepta cu nerabdare inceperea scolii ca sa aiba propriul profesor de geografie si istorie.

Dar nu, geografia si istoria nu se invata in clasa intai. In primul an de scoala se invata frica, pe cat posibil in toate nuantele sale, pentru ca, nu-i asa, „cum il formezi, asa il ai patru ani la clasa”. Frica de a te misca in banca, frica de a cere voie la toaleta, frica de a atinge materialele pentru lucru manual, frica de a nu gresi poezia la serbare. Frica in locul libertatii, al respectului si a regulilor explicate pe inteles, argumentate cu motivatia reala din spatele lor.

Copiii invata inca din primul semestru de scoala sa nu vorbeasca in timpul orei pentru ca, daca o vor face, vor lua insuficient sau „fata trista” pe caiet, asociate intotdeauna cu o mustruluiala din partea invatatoarei si, nu de putine ori, si din partea parintelui. Elevul va tacea la ora de frica, nu pentru ca a inteles ca, vorbind, nu va mai putea asculta lucrurile interesante pe care doamna le povesteste.

Nu alearga pe holuri de frica profesorului de serviciu si a palmei sale grele, nu pentru ca stie ca spatiul fiind mic, se poate lovi rau.

Isi face temele cu teama de pedeapsa, din teama de a nu fi catalogat „puturosul clasei” sau „viitor corijent”, de teama ca prietenii lui din pauza vor face pe placul invatatoarei si ii vor striga in cor: “lenesuuuul!” Celebrele abtibilduri cu fete triste exprima clar tristetea „mamei noastre de la scoala”, profund dezamagita ca eforturile sale nu sunt rasplatite prin munca elevului. Dar bobocul nu stie, bietul de el, ca in joc e mult mai mult decat educatia sa: e in joc imaginea invatatoarei in fata celorlalte colege, pozitia pe care aceasta o ocupa in clasamentul nescris pe care fiecare scoala il are. Asa ca se pune elevul „cu burta pe carte” si invata de frica sa nu dezamageasca adultul, merge si la meditatii si face exercitii din culegeri, pentru ca se apropie concursurile scolare iar el, cu lectia de acum invatata, va avea grija sa nu isi deceptioneze invatatoarea, sa nu isi supere parintii, sa nu primeasca pedeapsa.

Daca ii placea sa citeasca, acum o face cu sila, din obligatie, lecturile suplimentare obligatorii (sac!) sunt anoste si neinteresante, ca dintr-o lume de mult apusa, pe care copilul nu o intelege si in care nu se regaseste. Daca iubea istoria, acum abia deschide caietul, pentru ca materia se preda dupa manuale dezarticulate si palide, cu acelasi accent pe anii de domnie si batalii purtate, cu informatii nelegate intre ele, multe si adunate alandala.

Evaluarea nationala, acest bau-bau de care depinde soarta viitorului adult

Daca ai totusi norocul de a avea la clasa o invatatoare care nu se pliaza regulii si care isi doreste sa indragosteasca copiii de verbul a sti, atunci o alta parte vitala a sistemului de invatamant, un corp unitar si rigid preia rolul acesteia: grupul parintilor. Parintii generatiei noastre stiu bine ce inseamna greutatile vietii, ce valori trebuie sa respecti pentru a avea o situatie. Acestia vor pune presiune pana cand si invatatoarea razvratita, si acei elevi si parinti mai rebeli vor intelege odata pentru totdeauna ca urmeaza Evaluarea nationala, acest bau-bau de care depinde soarta viitorului adult, succesul sau dimpotriva, ratarea sa in viata.

Elevul incepe atunci sa vrea de la sine meditatii, ca x sau y coleg, din ce in ce mai constient ca in clasa a treia nu e chiar floare la ureche. Isi va analiza la sange orele libere, comparandu-le cu cele ale unui alt copil din clasa, mult mai responsabil si constient de faptul ca frica de un apartament confort doi se trateaza cu ore suplimentare de joaca asistata.

Incet dar deplin, copilul liber de la sfarsitul gradinitei va sti si celelalte cuvinte din familia fricii: linguseala, prefacatoria, minciuna fata de altii si, cel mai trist, fata de sine insusi; va invata sa isi reprime teama si sa o exteriorizeze in agresiune fata de colegi.