Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt prevazute in Codul muncii si sunt, in prezent, in numar de 12. Dar la acestea se adauga si doua zile pentru fiecare dintre cele trei sarbatori religioase anuale ale cultelor religioase legale, altele decat cele crestin-ortodoxe, pentru persoanele care apartin de ele.
Concret, salariatii care nu sunt crestini au dreptul sa primeasca liber atat cu ocazia sarbatorilor legale crestine (plus liberele legale fara insemnatate religioasa: 1 si 2 ianuarie, 1 mai, 1 decembrie), cat si cu ocazia a trei sarbatori majore ale propriei religii. Aceasta informatie a fost confirmata, la solicitarea AvocatNet.ro, de catre Ministerul Muncii.
"In conformitate cu art. 139 alin. 1 din Codul Muncii, zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:
- 1 si 2 ianuarie;
- prima si a doua zi de Pasti;
- 1 mai;
- prima si a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei;
- 1 decembrie;
- prima si a doua zi de Craciun;
- doua zile pentru fiecare dintre cele trei sarbatori religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.Acordarea zilelor libere se face de catre angajator, astfel cum prevad dispozitiile alin. 2 al articolului mentionat.
Fata de cele de mai sus, persoanele apartinand altor culte religioase decat cele crestine vor beneficia atat de zilele de sarbatoare legala mentionate anterior, cat si de inca doua zile pentru fiecare dintre cele trei sarbatori religioase anuale declarate astfel de cultul religios respectiv", au explicat, pentru publicatia noastra, reprezentantii Serviciului Comunicare, Mass-Media si Statistica din cadrul Ministerului Muncii.
Acest aspect a fost lamurit initial de catre Raluca Dinica, director operational Smartree Romania: "Persoanele care apartin altor culte religioase (inclusiv angajatii crestini care nu sunt ortodocsi -- catolicii, baptistii etc.) beneficiaza atat de zilele libere legale crestine (ortodoxe), cat si de alte doua zile pentru fiecare dintre cele trei sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale".
Totodata, referitor la acelasi subiect, reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Bucuresti au tinut sa sublinieze ca in lege nu se fac distinctii si, prin urmare, unei prevederi cu caracter general trebuie sa-i corespunda tot o aplicare generala.
"Opinia ITM Bucuresti este ca «legiuitorul nu face distinctie cu privire la cultele religioase crestine, iar potrivit legilor de drept, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga». Totodata, aceeasi institutie scrie ca «unei formulari generale a textului legal trebuie sa-i corespunda o aplicare a sa tot generala, fara a introduce distinctii pe care legea nu le contine, iar angajatii de alte religii vor beneficia de zile libere platite in mod cumulativ si alternativ, in functie de data calendaristica a fiecarei sarbatori»", a mai spus Raluca Dinica.
Pentru a ilustra ideea de acordare a zilelor libere platite in mod cumulativ si alternativ, specialistul de la Smartree ne-a oferit si un exemplu propriu: "Un angajat catolic va beneficia de zile libere platite atat in prima si a doua zi a Rusaliilor catolice (24 si 25 mai, in 2015 - n.r.), cat si in prima si a doua zi a Rusaliilor ortodoxe (31 mai si 1 iunie, in 2015 - n.r.)".
In momentul de fata, potrivit prevederilor Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, in Romania exista 18 culte recunoscute, dupa cum urmeaza:
- Biserica Ortodoxa Romana;
- Episcopia Ortodoxa Sarba de Timisoara;
- Biserica Romano-Catolica;
- Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica;
- Arhiepiscopia Bisericii Armene;
- Biserica Crestina Rusa de Rit Vechi din Romania;
- Biserica Reformata din Romania;
- Biserica Evanghelica C.A. din Romania;
- Biserica Evanghelica Lutherana din Romania;
- Biserica Unitariana din Transilvania;
- Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania;
- Biserica Crestina dupa Evanghelie din Romania - Uniunea Bisericilor Crestine dupa Evanghelie din Romania;
- Biserica Evanghelica Romana;
- Uniunea Penticostala - Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania;
- Biserica Crestina Adventista de Ziua a Saptea din Romania;
- Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania;
- Cultul Musulman;
- Organizatia Religioasa Martorii lui Iehova.
Important! Prin intermediul contractului colectiv de munca, partile pot stabili pentru salariati si alte zile libere in afara de sarbatorile legale in care nu se lucreaza.
Care sunt sarbatorile legale de care beneficiaza angajatii
Codul muncii include o lista cu urmatoarele zile de sarbatoare legala in care nu se lucreaza:
- 1 si 2 ianuarie;
- prima si a doua zi de Paste;
- 1 mai;
- prima si a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie - Sfantul Andrei;
- 1 decembrie;
- prima si a doua zi de Craciun;
- doua zile pentru fiecare dintre cele trei sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
Exceptie de la acordarea liberelor legale fac locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii, dar si unitatile sanitare si cele de alimentatie publica.
In aceste cazuri, angajatii au dreptul la o compensare cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile. In caz contrar, salariatii trebuie sa primeasca un spor de cel putin 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.
Deoarece Adormirea Maicii Domnului si a doua zi de Craciun cad in 2015 in weekend, salariatii vor mai beneficia, in principal, pana la finalul anului, de doar trei zile libere legale: Sfantul Andrei (luni, 30 noiembrie), Ziua Nationala a Romaniei (marti, 1 decembrie) si prima zi de Craciun (vineri, 25 decembrie).
Angajatorii trebuie sa acorde ore libere platite pentru munca suplimentara
Salariatii care presteaza munca suplimentara trebuie sa primeasca, in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia, ore libere platite, potrivit Codului muncii.
"Munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia. In aceste conditii salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru", scrie in actul normativ amintit.
Totodata, angajatorii au la dispozitie si varianta acordarii de zile libere platite, in perioadele de activitate redusa, pentru orele suplimentare care vor fi prestate in urmatoarele 12 luni.
Munca suplimentara este cea prestata in afara duratei normale a programului saptamanal de munca (40 de ore pe saptamana). Aceasta poate fi facuta fara acordul salariatului doar in cazuri de forta majora sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident.
Atentie! Timpul de munca nu poate depasi durata maxima legala de 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
Comentarii articol (54)