Membrii echipei au fost ARICIU Maria-Iulia, ARMANU Andreea-Paula (pledant), CORCHIS Monica Simona si VEZETEU Andreea Ioana (pledant). Echipa a fost antrenata de MARCULET Bogdan si TRANTEA George, partenerii coodonatori ai French Desk din cadrul NICULEASA Law Office.
CAIP este cel mai mare concurs de arbitraj international francofon, organizat de Camera Internationala de Comert de la Paris (ICC) si de École de Droit din cadrul Sciences Po, una din cele mai prestigioase universitati de stiinte umane si sociale din lume, in parteneriat cu societatea de avocatura Clifford Chance, editura Lamy-Wolters Kluwer si Grupul TOTAL. Studentii primesc un caz practic, implicand societati din state diferite, societati intre care se naste un diferend ce este supus solutionarii unui Tribunal Arbitral conform Regulilor de Arbitraj ICC 2012. In acest an diferendul a privit atat competenta Tribunalului Arbitral, cat si validitatea si rezolutiunea unui contract de antrepriza turn key privitor la sisteme electrice si de propulsie si aferente unor nove de cercetare.
Faza initiala a concursului presupune doua etape scrise eliminatorii, in care echipele trebuie sa redacteze memoriile pentru reclamant si parat. La editia de anul acesta, s-au inscris aproximativ 40 de echipe, dintre care au fost selectionate doar 8 echipe pentru a merge in faza pledoariilor orale.
Echipa Colegiului Juridic s-a numarat printre cele 8 echipe calificate in faza pledoariilor orale, alaturi de universitati precum Paris I Pantheon – Sorbonne, OXFORD University sau École de Formation de Barreau Paris. Pe data de 19 mai 2015, in semifinale, echipa din Bucuresti a pledat contra echipei Universitatii Versailles si contra echipei Universitatii Paris 1 Sorbona, ambele castigatoare ale editiilor precedente. Echipa de la Bucuresti a fost selectata pentru a merge in Marea Finala, alaturi de alte 3 echipe – echipele Universitatii Dauphine, Universitatii Versailles si echipa EFB (Institutul de formare a profesiei de avocat din Paris), infruntand astfel studenti in anul II de Master, cat si avocati stagiari. Echipa Colegiului Juridic a pledat in finala impotriva echipei Universitatii Dauphine, iar echipa Universitatii Versailles contra EFB.
Marea Finala a fost prezidata de un Tribunal Arbitral format din Pierre Tercier, Profesor emerit la Universitatea din Fribourg si Presedinte onorific al Curtii Internationale de Arbitraj a ICC, Jean-Pierre Grandjean, partenerul coordonator ar practicii de arbitraj international din cadrul Clifford Chance Paris, Laurence Kiffer, avocat asociat al Teynier Pic, Diego P. Fernandez Arroyo, profesor la Sciences Po, si Christine Guerrier, vice-presedintele departamentului de litigii al grupului Thales. In urma deliberarilor Tribunalului Arbitral, Universitatea Versailles a obtinut premiul pentru cel mai bun memoriu, EFB a obtinut locul doi si premiul pentru cel mai bun pledant, in timp ce echipa Colegiului Juridic a reusit performanta de a obtine locul intai, cu unanimitate de voturi din partea juriului. Echipa de la Bucuresti a primit ca premiu suma de 8000 EUR si un stagiu de 6 luni la casa de avocatura Clifford Chance Paris pentru fiecare din cele doua membre pledante, ARMANU Andreea-Paula (anul IV) si VEZETEU Andreea Ioana (anul III).
Exista intotdeauna speranta. Chiar si intr-o tara in care realitatea e impovaratoare, iar oamenii gasesc mai usor motive pentru a se cufunda in ofuri coplesitoare. Nu e simplu sa fii optimist in Romania, insa nici imposibil nu este. Trebuie doar sa te incapatanezi suficient de tare ca sa descoperi experientele pozitive, lucrurile bune, realitatile fericite. In weekend noi va prezentam cel putin o stire pozitiva din Romania. Ca sa intelegem ca realitatea are mereu si o valenta de care merita sa ne bucuram. Alte motive de bucurie mai gasiti aici.
Comentarii articol (0)