Legea nr. 121/2015 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 79/2014 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 382 din 2 iunie 2015.
- Noutatea consta in faptul ca legiuitorul defineste mai exact persoanele ce conduc acest tip de contabilitate, respectiv cele ce realizeaza venituri impozitate conform Codului fiscal pentru care veniturile se determina in sistem real. Anterior, printr-o interpretare cu rea vointa s-ar fi putut intelege ca orice persoana – inclusiv salariatii ce realizeaza venituri impozabile conform Codului fiscal – ar fi avut obligatia conducerii contabilitatii pentru aceste venituri.
- Noile dispozitii aduc clarificari si in ceea ce priveste persoana imputernicita sa conduca contabilitatea. Mai exact, contabilitatea se organizeaza si se conduce, de regula, in compartimente distincte, conduse de catre directorul economic, contabilul-sef sau alta persoana imputernicita sa indeplineasca aceasta functie. Aceste persoane trebuie sa aiba studii economice superioare. Prin persoana imputernicita sa indeplineasca functia de director economic sau contabil-sef se intelege o persoana angajata potrivit legii, care are studii economice superioare si care are atributii privind conducerea contabilitatii entitatii, se arata in legea care se va aplica de vineri.
- Detalii: aici.
- Termen de intrare in vigoare: 5 iunie 2015
Hotararea Guvernului nr. 388/2015 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casa" a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015.
- Principala noutate adusa de noile dispozitii o reprezinta introducerea posibilitatii de a inchiria imobilul achizitionat prin programul "Prima Casa".
- De asemenea, actul normativ actualizeaza normele de aplicare a programului cu prevederile din luna martie care ofera persoanelor care au cumparat deja o locuinta prin "Prima Casa" posibilitatea de a cumpara, tot prin acest program, una mai mare, insa cu conditia de a vinde locuinta pe care o detin
- Mai multe informatii: aici
- Termen de intrare in vigoare: 3 iunie 2015
Instructiunile Ministerului Afacerilor Interne nr. 50/2015 pentru modificarea si completarea Instructiunilor MAI nr. 82/2010 privind organizarea si desfasurarea activitatii de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 384 din 2 iunie.
- Persoanele care apeleaza la serviciile institutiilor prefectului pentru apostilarea actelor administrative oficiale pot cere eliberarea apostilei si in format electronic
- Informatii suplimentare: aici.
- Termen de intrare in vigoare: 2 iunie 2015
Legea nr. 125/2015 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 383 din 2 iunie.
- Alocatia de stat a copiilor creste de la 42 la 84 de lei.
- Detalii: aici.
- Termen de intrare in vigoare: 5 iunie 2015
Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 632/2015 pentru modificarea anexei la Ordinul MS nr. 1147/2011 privind aprobarea modelului Carnetului de vaccinari, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 383 din 2 iunie 2015.
- Carnetul de vaccinari al copiilor a fost actualizat ca urmare a modificarii calendarului national de vaccinare.
- Informatii suplimentare: aici.
- Termen de intrare in vigoare: 2 iunie 2015.
Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 673/2015 privind completarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, aprobate prin Ordinul MS nr. 386/2004 a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 384 din 2 iunie 2015
- Actul normativ stabileste ca medicul curant este obligat sa spuna pacientului despre faptul ca acesta are dreptul de a cere sa nu fie informat in cazul in care informatiile medicale prezentate i-ar cauza suferinta. In acelasi timp, medicul trebuie sa precizeze ca pacientulpoate desemna in scris o alta persoana care sa fie informata in locul sau.
- Desemnarea rudelor sau prietenilor care pot fi informati cu privire la evolutia investigatiilor, diagnostic si tratament se exprima printr-un acord scris al pacientului, prin completarea unui formular.
- Mai multe detalii: aici.
- Termen de intrare in vigoare: 2 iunie 2015
Legea nr. 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali – business angels a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 382 din 2 iunie 2015
- Contribuabilii persoane fizice care vor investi in microintreprinderi si intreprinderi mici vor beneficia de o serie de facilitati fiscale.
- In primul rand, investitorii individuali vor fi scutiti de impozitul pe veniturile sub forma de dividende pentru o perioada de 3 ani din momentul dobandirii partilor sociale, pentru dividendele aferente partilor sociale dobandite.
- In al doilea rand, ei vor fi scutiti de impozitul pentru castigul din transferul partilor sociale, daca transferul partilor sociale va avea loc dupa trecerea unui termen de cel putin 3 ani de la dobandire.
- Detalii: aici.
- Termen de intrare in vigoare: 17 iulie 2015
Comentarii articol (0)