Aflat la cea de-a 16-a editie, competitia de anvergura se adreseaza atat companiilor cu experienta, cat si celor recent intrate pe piata, dandu-le astfel ocazia sa-si masoare fortele cu companiile din regiune.
Technology Fast 50 stabileste ierarhia celor mai dinamice companii din regiune in functie de cresterea veniturilor din ultimii patru ani. Anul acesta vor fi analizate veniturile din perioada 2011-2014. O noutate in competitia din acest an o reprezinta faptul ca sunt invitate sa se inscrie si companii din domeniul tehnologiilor curate si din domeniul medical. In 2014, sase companii romanesti au fost prezente in clasamentul Deloitte Technology Fast 50, iar Romania s-a clasat pe locul III in regiune.
Competitia din acest an cuprinde trei categorii:
Fast 50
Pentru a fi eligibile pentru clasamentul Fast 50, companiile trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:
- Venituri anuale de cel putin 50.000 euro in fiecare an, intre 2011 si 2014
- Sa aiba sediul intr-o tara din Europa Centrala
- Sa dezvolte/sa produca tehnologii patentate sau sa faca investitii substantiale in cercetare-dezvoltare
- Sa aiba o structura de actionariat care exclude subsidiare detinute majoritar de entitati strategice
Castigatorii sunt selectati din randul candidatilor eligibili, care au inregistrat cresteri ale veniturilor in perioada 2011-2014.
Rising Stars
La categoria „Rising Stars”, Deloitte include companii „tinere” cu potential mare, dar care sunt prea noi pentru a intruni criteriul operational de minimum patru ani de existenta. Companiile eligibile trebuie sa aiba o vechime intre trei si patru ani si sa inregistreze venituri de peste 30.000 euro in ultimii trei ani consecutivi (2012–2014). Celelalte criterii de eligibilitate mentionate la categoria Fast 50 raman valabile.
Big 5
Categoria „Big 5” include companii dinamice mari, care au avut cresteri spectaculoase pe o perioada de patru ani. Pentru a fi eligibile, companiile trebuie sa intruneasca aceleasi criterii ca pentru Fast 50, cu exceptia venitului anual din 2014, care trebuie sa depaseasca 25 milioane euro.
Inregistrarea online si alte informatii privind criteriile de eligibilitate sunt disponibile pe site-ul regional Technology Fast 50, la adresa www.deloitte.com/fast50ce.Candidatii eligibili vor fi inclusi automat in competitia europeana Deloitte EMEA Technology Fast 500.
Clasamentul va fi anuntat in octombrie 2015.