Este o vorba romaneasca: „numai cine nu munceste, nu greseste”. Cum reactionam noi atunci cand gresim? In momentul in care avem o asteptare referitoare la capacitatile noastre si ea nu se implineste, apare o discrepanta intre eul ideal si eul real. Si atunci incepem sa ne criticam.
Nu exista esec, doar lectii de invatat, dar din pacate, societatea noastra competitiva spune ca a nu avea succes in viata este un lucru rau. Cristiana Alexandra Levitchi, psihoterapeut si consilier in parenting, ne explica de ce intre 10 pe linie si un un copil fericit nu putem pune semnul egal.
Sunt mai multe tipuri de inteligenta
In esecul scolar intervin asteptarile parintilor si ale scolii. „Nu sunt contra scolii, ci a presiunilor scolare prezente in sistemul nostru traditional romanesc care spune ca un copil este destept daca este bun si la romana si la matematica. Se crede ca, daca inmagazinam cunostinte, suntem culti si de succes”, expune psihoterapeutul. Astfel, parintii au pretentii, dar fara sa stie mai intai ce talente are copilul. Iar sistemul scolar nu incurajeaza deloc specializarile in functie de… talent, ci la gramada.
Asadar, din pacate, apreciem doar inteligenta academica, neglijand inteligenta emotionala, inteligenta motrica sau inteligenta artistica. „Avem succes atunci cand atingem maturizarea afectiva, nu cand avem 10 pe linie”, spune scurt pe doi Cristiana. Aici este cheia si aici se afla intelepciunea interioara.
Comparatia si competitia, monstrii esecului
Ne plac concursurile, insa doar atunci cand suntem pe locul I. „Cu cat suntem mai competitivi cu altii, nu in raport cu noi insine, vom resimti o stare de esec permanenta”, explica psihoterapeutul.
Parintii ii compara mereu pe copiii lor cu ai altora si le face mult rau prin asta, dandu-le acea senzatie permanenta de esec si facandu-i sa-si piarda increderea in sine. Dar in altetari mai dezvoltate, elevul de 10 il ajuta pe cel de 5, se creeaza astfel o situatie deconlucrare, benefica pentru amandoi, din care fiecare are ceva de invatat. „La noi, daca un copil nu stie, este scos la tabla si aratat cu degetul, chiar de catre profesori. Crestem copii in rusine si in vinovatie in loc sa conlucram. Poate fara sa ne-o dorim, perpetuam ceausismul in modul nostru de educatie”, mai spune Cristiana.
Inca un lucru de retinut pentru atingerea succesului. Il putem avea doar in domeniile in care avem talent. Cand e ceva impus de parinti sau de profesori, atunci esecul profesional este garantat. Nu poti sa te implici 100% in lucruri care nu-ti fac placere doar pentru ca asa trebuie.
Cum sa acceptam esecul?
Fiecare persoana care se compara are o voce critica foarte activa. Omul care nu accepta esecul nu se iubeste pe sine. Cel mai probabil, un copil care nu accepta esecul are un parinte care procedeaza la fel. „Un copil care vrea sa fie perfect are un parinte care vrea sa fie perfect. Mania perfectiunii este o boala in sine. El va simti ca nu are succes indiferent de ceea ce face si va fi coplesit de ganduri disfunctionale. Din pacate transmitem esecul nostru asupra copiilor. E nevoie sa-l acceptam”, explica specialistul.
Un prim pas este sa nu ne mai invinovatim si sa ne acceptam asa cum suntem, cu calitati si cu defecte. Este important sa ne iubim pe noi insine, sa fim mai blanzi si ingaduitori. Simplu de spus, dar mai greu de pus in practica. La stima de sine se lucreaza toata viata. E nevoie chiar de terapie, sa ne dam seama ca ne facem singuri rau.
Sa nu uitam ca un copil este oglinda familiei si daca accepta greu un esec inseamna ca a vazut asta undeva acasa. Mai intai trebuie sa ne schimbam noi, parintii, atitudinea, astfel incat sa fim un bun exemplu pentru copiii nostri.
Pana la urma, ce ne dorim: cu copil cu 10 pe line sau un copil fericit?
Comentarii articol (4)