Ce mai citim: Cartea care te invata sa lupti

Viata lipsita de liniaritate a lui Antoine de Saint-Exupéry i-a creat acestuia numeroase oportunitati prin care sa reflecte intensa incercare de a supune imposibilul. "Citadela", volumul care reuneste notitele sale din timpul celui de-al doilea razboi mondial (autorul a murit intr-un accident aviatic in 1944) transpune amalgamul de incertitudini, nevoia de libertate, framantarile unui indragostit de absolut, maretia invingatorului intr-o lume formata din ziduri. Asa cum se intampla cu orice cautator al unui sens pe lume.

"Citadela" este una dintre cartile acelea la care putem reveni de fiecare data cand viata ce-am construit-o pare sa-si piarda echilibrul, cand oamenii din jur par sa-si mecanizeze emotiile, iar ratiunea devine utopie.

Astazi, o recomandam oricui are nevoie de un nou algoritm pe care sa-si fundamenteze trairile. Daca nu ne credeti cat e de minunata, cititi cateva extrase din carte.

Nu incerca sa transformi omul in altceva decat este. Caci, fara indoiala, ratiuni puternice, impotriva carora nu poti sa faci nimic, il obliga sa fie asa cum este si nu altfel. Dar il poti transforma in ceea ce este.

Moartea este pretioasa datorita dragostei. Iar cel care si-a transpus viata in lucrul bine facut si care dainuie mai mult decat viata , in templul ce-si croieste drum prin secole , acela accepta sa moara daca stie sa desprinda palatul din diversitatea lucrurilor, daca este orbit de maretia lui si doreste sa se contopeasca cu el.

Am vazut oameni fericiti sau nefericiti, nu din cauza simplei nenorociri a unui doliu sau a simplei fericiri a unei casatorii, nu din cauza bolii sau a sanatatii, caci pe cel care e bolnav il pot face sa se stapaneasca prinr-o veste rasunatoare, il pot purta alergand prin tot orasul, actionand asupra spiritului sau printr-un anumit sens al lucrurilor pe care-l voi numi, de exemplu, victorie.

Nu am incredere in cel care tinde sa judece dintr-un punct de vedere. Nici in acela care, fiind ambasador al unei cauze inalte devine orb supunandu-se ei.

Doar cei care refac drumul pierdut si regasesc fiintele pe care le-au risipit in ruina ajung la adevarata cunoastere.

Atunci cand te daruiesti, primesti mai mult decat dai. Caci nu erai nimic si te implinesti.

Iata pentru ce, daca ti se sting zeii, nu vei mai accepta sa mori. Dar nici nu vei mai trai. Caci contrariile nu exista. Chiar daca viata si moartea sunt cuvinte care se opun unul altuia, nu poti sa traiesti decat prin ceea ce te-ar putea face sa mori. Cine refuza moartea, refuza viata. Caci daca nu exista nimic mai presus de tine, nu mai ai nimic de primit. Decat de la tine insuti. Dar ce vei putea scoate dintr-o oglinda goala?

Caci doar cei ce asteapta fulgerul ca pe singura lor solutie sunt atinsi de el, caci ei asteptau aceasta imagine si erau deja claditi pentru a lua foc.

Prietenul este, inainte de toate, cel care nu te judeca.

Prietenia o recunosc prin aceea ca nu poate fi dezamagita, iar dragostea adevarata prin aceea ca nu poate fi lezata.

Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai crunta suferinta. Caci contrariul parerii comune, nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul proprietatii, care este contrariul dragostei.

Cei ce nu schimba nimic nu devin nimic. Viata nu va fi servit implinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzandu-l.

Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.

Caci ce mila e aceea care nu ia in brate pentru a legana?

Marea greseala e sa nu-ti dai seama ca a primi este cu totul altceva decat a accepta. A primi inseamna in primul rand a darui, a te darui pe tine insuti. Avar nu este acela care nu se ruineaza facand daruri, ci acela care nu-si daruieste lumina obrazului in schimbul ofrandei tale. Avar este pamantul care nu se infrumuseteaza acolo unde ti-ai aruncat semintele.

Perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat.

Daca vrei sa construiesti un vapor, sa nu incepi prin a-i trimite pe oameni dupa lemne, cuie, unelte, sfori si alte materiale. Invata-i intai sa tanjeasca dupa marea indepartata, nesfarsita.

Accepti sa mori doar pentru ceea ce te face sa traiesti.

Omul se descopera pe el insusi cand se masoara cu obstacolul.

Orice progres al omului consta in a descoperi, una dupa alta, ca intrebarile lui n-au sens.

A te judeca pe tine insuti este mult mai greu decat a-i judeca pe altii. Daca ajungi sa te judeci cum trebuie, inseamna ca esti intr-adevar un om intelept.

Prietenia este in primul rand pacea reciproca si zborul spiritelor pe deasupra amanuntelor vulgare.

Pentru a se implini, omul trebuie sa creeze, nu sa repete.

Nu folosesc la nimic cerneala si hartia cartii, ci intelepciunea pe care ea o poarta.

Ce-as putea face in casa unui prieten care nu mi-ar primi carjele, ci mi-ar cere sa joc ca sa ma poata aprecia.

Adevarul nu este ceea ce se demonstreaza, este ceea ce simplifica.

Adevarul este ceea ce simplifica lumea, nu ceea ce creeaza haosul.

Libertatea nu este absenta regulilor, iar ordinea nu este absenta libertatii.

Esenta lumanarii nu este ceara care lasa urme, ci lumina.

Eu sunt o mica lume si spun ca daca-mi sunt stapan, sunt si stapanul lumii!
A pregati viitorul nu inseamna decat a crea prezentul.
Esecurile ii intaresc pe cei puternici.

Munca este o calitate a omului, care nu are niciun nume. Aceasta calitate poate fi insotita de veselia cea mai zambitoare. Este acea calitate a tamplarului care se aseaza de la egal la egal in fata bucatii sale de lemn, o pipaie, o masoara, si, departe de a o trata cu usurinta, isi aduna pentru ea toata priceperea.

Si am aflat ca simti credinta doar atunci cand o pierzi. Caci ea este pentru marinar semnificatie a marii. Si pentru sot semnificatie a iubirii. Dar sunt clipe in care marinarul se intreaba: „Pentru ce aceasta mare?”. Iar sotul: „La ce bun aceasta iubire?”. Nimic nu le lipseste, decat nodul divin ce leaga lucrurile. Si le lipseste totul.

Nu exista amnistie divina care sa te scuteasca de a deveni. Ai dori sa fii; nu vei fi decat in eternitate, dupa ce vei fi fost plamadit si vei fi devenit din actele tale, caci omul, vezi tu, se naste greu.

A oferi cultura inseamna a oferi setea. Restul va fi o consecinta.

Dragostea – iluzia este sa o intalnesti, cand de fapt ea se invata.

Putin imi pasa de lumanarea groasa; doar dupa flacara ii masor calitatea.

La ce bun agoniseala unei zile, daca n-o folosesti pentru a inveseli ziua urmatoare?

In viata, nu exista solutii. Exista forte active: ele trebuie create si solutiile se vor ivi in mod firesc.

Doar directia are un sens. Important este sa mergi inspre, nu sa ajungi, caci nu ajungi nicaieri, decat in moarte.

Spiritul omului este asemenea unui urcus in munti: vezi culmea, ti se pare ca esti pe cale sa o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prapastii, alte povarnisuri.

Ii numesc pleava pe toti cei ce traiesc din gesturile altora si asemenea cameleonului iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gusta aclamatiile si se judeca in oglinda multimii.

Si am inteles ca trebuie facuta distinctie intre cucerire si constrangere. A cuceri inseamna a converti. A constrange inseamna a inchide. Daca te cuceresc, eliberez un om. Daca te constrang, il strivesc. Cucerirea inseamna a te cladi pe tine insuti in tine si prin tine. Constrangerea este gramada de pietre aliniate si identice din care nu se va naste nimic. Si mi-am dat seama ca toti oamenii trebuiau cuceriti.

Riturile sint in timp ceea ce casa este in spatiu. Caci e bine ca timpul care se scurge sa nu ne macine și sa ne piarda, asemenea unui pumn de nisip, ci sa ne implineasca.

Nu cunosc nimic in lume care sa nu fie in primul rind ceremonial. Caci nu ai nimic de asteptat de la o catedrala fara arhitectura, de la un an fara sarbatori, de la un obraz fara proportii, de la o armata fara regulamente sau de la o patrie fara obiceiuri.

Ce-as putea regreta? Am amintirea unui brat sanatos si a unui picior sanatos. Dar toata viata este nastere. Si te obisnuiesti cu tine asa cum esti. Ti-ai regretat vreodata copilaria, varsta de cincisprezece ani sau cea a maturitatii? Nu regrete simti, ci o melancolie blanda, care nu e suferinta, ci parfum al unei licori evaporate. Desigur, te lamentezi in ziua in care iti pierzi ochiul, caci orice transformare e dureroasa. Dar nu e nimic patetic in a te plimba prin viata cu un singur ochi. Si am vazut orbi razand.

Am aflat ca esential este sa cladesti inainte de toate corabia, si sa-ti inzestrezi caravana, si sa construiesti templul care sa dureze mai mult decit omul […] Si astfel se nasc pictorii, sculptorii, gravorii, aurarii. Nu astepta nimic de la omul ce munceste pentru propria sa viata, si nu pentru vesnicia lui.

O civilizatie se cladeste pe ceea ce li se cere oamenilor, nu pe ceea ce li se da.

Limpede nu poti privi decit cu inima. Esenta lucrurilor ramine nevazuta ochilor.

Nu exista obiecte. Exista intelesuri diferite ale aceluiasi obiect si limbaje diferite. Perla neagra nu este aceeasi pentru pescuitorul de perle, pentru curtezana sau negustor.

Nu traiesti din lucruri, ci din intelegerea lor.