Ministerul Finanþelor Publice /MFP/ a elaborat un proiect de ordonanþã de urgenþã pentru modificarea legislaþiei privind unele mãsuri de naturã fiscala ºi financiarã pentru punerea în aplicare a legii nr.348/2004 privind denominarea monedei naþionale.
Potrivit proiectului de act normativ, impozitele, taxele, contribuþiile ºi alte sume datorate bugetului general consolidat, cu excepþia celor reþinute la sursã, altele decât cele aferente veniturilor salariale, în monedã nouã, cu valori mai mici de un leu se întregesc la un leu.
Mãsura vizeazã aplicarea corespunzãtoare a prevederilor legale ºi evitarea situaþiile apãrute în practicã în cazul impozitelor reþinute la sursã, respectiv în cazul impozitului pe veniturile din dividende ºi din dobânzi, în care, ca efect al întregirii la un leu a impozitelor subunitare, veniturile rãmân subunitare iar impozitul calculat pentru aceste venituri este un leu nou, MFP considerând cã este necesarã exceptarea de la aceastã regulã a impozitelor reþinute la sursã.
În aceastã excepþie nu sunt incluse impozitele aferente veniturilor salariale. MFP a apreciat cã se impune, în regim de urgenþã, reglementarea acestei situaþii, având în vedere apropierea termenului de platã al impozitelor pentru veniturile din dividende.
Comentarii articol (0)