Legea nr. 150/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 534, iar reglementările sale vor intra în vigoare treptat.
De altfel, cea mai importantă prevedere a actului normativ stabileşte că, din 15 ianuarie începând, comercianţii persoane juridice, autorizaţi să desfăşoare activităţi de comercializare, vor fi obligaţi să asigure, într-un procent de cel puţin 51%, produse provenind din producţia locală. Totuşi, obligaţia menţionată le va reveni doar comercianţilor care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active total de peste două milioane de euro, echivalent în lei.
“Comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare are obligaţia ca, pentru categoriile: carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51%, volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare”, scrie în actul apărut azi, care a a fost criticat de reprezentanţii retailerilor şi ai patronatelor pe motiv că noile prevederi vor restrânge libertatea consumatorilor de a alege cele mai bune produse la prețuri competitive.
Potrivit documentui citat, lanţul scurt de aprovizionare este definit ca acela care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători, procesatori şi consumatori.
De altfel, reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) consideră noile reglementări neclare şi sunt de părere că acestea nu îi vor ajuta efectiv pe producătorii autohtoni, în condiţiile în care marile reţele comerciale vor fi obligate să încheie contracte cu producători regionali, categorie în care intră şi producătorii din ţările vecine, spre exemplu.
„În lege scrie că trebuie încheiate contracte cu producători regionali, nu cu producători din România. Producători regionali pot fi şi din Bulgaria, şi din Ungaria. Nu este specificat clar despre ce regiuni este vorba“, a precizat recent Florin Căpăţână, vicepreşedintele AMRCR, citat de News.ro.
Totodată, Legea nr. 150/2016 stabileşte că, prin excepţie de la prevederile menţionate anterior, necesarul de produse alimentare va putea fi completat şi cu produse din afara lanţului scurt de aprovizionare. Mai multe informaţii în acest sens vor fi însă disponibile după consultările entităţilor din cadrul organizării comune de piaţă, aşa cum reiese din documentul citat.
În altă ordine de idei, cei ce nu vor respecta noile reglementări legislative vor risca amenzi importante. Astfel, magazinele care nu vor expune la raft produse locale în proporţie de cel puţin 51% vor risca amenzi cuprinse între 100.000 şi 150.000 de lei, "în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenţei". În plus, în caz de abatere repetată, autorizaţia de funcţionare a comerciantului va putea fi chiar suspendată pentru o perioadă de până la jumătate de an.
Pe de altă parte însă, pentru a da posibilitatea comercianţilor de tipul tip cash and carry, supermagazin, hipermagazin să se conformeze noilor prevederi, regulile amintite se vor aplica doar după şase luni de la data publicării documentului în Monitorul Oficial, adică din 15 ianuarie.
Comercianţii vor avea şi alte obligaţii
Actul normativ publicat azi impune comercianţilor şi respectarea unor alte obligaţii. Astfel, aceştia vor fi obligaţi să acorde spaţii distincte de expunere şi vânzare produselor româneşti, dar şi să organizeze evenimente de promovare şi vânzare a acestora, cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
În ceea ce priveşte eticheta pentru carnea comercializată pe teritoriul României, aceasta va cuprinde câteva menţiuni exacte, precum:
- ţara de origine a animalului ...;
- animal născut în ţara ...;
- animal crescut în ţara ...;
- animal sacrificat în ţara ..., marca de sănătate/identificare şi denumirea operatorului economic;
- animal tranşat în ţara ..., marca de identificare şi denumirea operatorului economic.
Nu în ultimul rând, comercianţii vor trebui să afişeze, la loc vizibil, sintagma „carne românească”, pentru carnea comercializată direct către consumatorul final. Totuşi, aceste prevederi vor deveni obligatorii în termen de 90 de zile de la comunicarea unei decizii a Comisiei Europene în acest sens, ceea ce înseamnă că la acest moment nu se cunoşte o dată exactă de aplicare a măsurilor amintite.
Notă: Un proiect de lege asemănător a fost votat de Senat în octombrie 2015, dar respins de Camera Deputaţilor în luna mai a acestui an. Spre deosebire de propunerea legislativă adoptată miercuri de deputaţi, acest document impunea marilor magazine să vândă produse din carne, legume şi fructe provenite în proportie de cel puţin 51% din producţia autohtonă, dar nu şi ouă, lapte, pâine sau miere.