Îndemnuri motivaţionale pe care nu i le voi spune niciodată copilului

Am citit cândva, într-o carte, al cărei nume și autor le-am uitat de mult, la fel cum se întâmplă cu mai toate cărțile bune care mă învață câte ceva, că suntem suma ideilor pe care le auzim sau citim de-a lungul vieții.

Iată, o altă idee prefabricată, dar care m-a pus pe gânduri. În cartea aceasta, ni se mai propunea să oprim pentru o vreme malaxorul gândurilor, să facem liniște în minte și în suflet și să încercăm să discernem care anume valori și credințe sunt izvorâte din adâncul nostru și care sunt preluate din afară și asimilate ca fiind ale noastre.

Gânduri luate de-a gata vs gânduri autentice

La început, mi s-a părut un exercițiu teribil de greu. Cum să-mi dau seama care a fost gândul zămislit de mine și care auzit în altă parte? Tot amalgamul de păreri și senzații care îmi populează ființa și mă fac să fiu eu, cea care vă scrie acum, aveam impresia că-mi aparține – cum să faci diferență între copiii tăi gemeni, gândeam? Și totuși, o mamă știe să-și deosebească gemenii, fie ei și identici, sau cel puțin părând așa în fața neofiților.

Diferență de nuanță

Vă mărturisesc, a fost un proces lung, care durează și în ziua de azi. Însă lent, dar constant, am început să diseminez propriile mele gânduri și viziuni despre lume și oameni, de cele luate de-a gata.

Mai mult, am început să observ și la cei din jur diferențe de nuanță între ceea ce cred ei, cu adevărat, și ceea ce spun sau lasă să se înțeleagă. Așa cum copia se distinge de original în ochiul exersat al unui pictor de geniu, la fel m-am dezbărat și eu de toate conceptele prefabricate de care mă împresurasem și cu care mi-am împovărat și copiii, ani de zile.

Acum, dacă ar fi să șterg tolba cu învățăminte false sau exagerate pe care i-am obligat s-o care în spinare, aș formula cu totul altfel câteva dintre ele. Pentru că unele maxime pe care le-am verbalizat de-a lungul formării lor, nu au fost tocmai autentice, deși au fost spuse, pe-atunci, cu bune intenții. Iată câteva exemple.

„Nu datorezi nimănui nimic”

Greșit. De fapt, ai o singură responsabilitate: să fii un om bun și să aduci o schimbare pozitivă în lume. Dacă nu faci asta, înseamnă că faci ceva negativ – lipsa implicării active asta înseamnă, în ochii mei. Ești dator atât ție, cât și restului oamenilor, cu o doză importantă de bunăvoință, compasiune, empatie, toleranță, răbdare și respect.

E suficient să privim astăzi la evenimentele cumplite care se petrec în lume pentru că o singură emoție este ignorată: toleranța.

„Respectul este câștigat, nu este primit de-a gata”

E o concluzie cât se poate de caraghioasă, aș spune eu, cea din prezent. Cum ar veni, să aștepți ca cineva să îți câștige respectul înainte să i-l oferi tu?

Să fim serioși! Să îți asumi că nimeni nu te va respecta până nu le vei câștiga respectul? Cât de ridicol! Și, dacă nu câștigi respectul cuiva, ar trebui să te porți necuviincios? Ce gogomănie!

Ești responsabil pentru felul în care te comporți, indiferent dacă ți se acordă sau nu respectul în egală măsură. Așa că, da, fii respectuos. Acum și aici. Și nu aștepta nimic în schimb.

„Fii tu însuți și oamenii vor observa cât de talentat/valoros ești”

Deși inițial și această maximă mi se părea logică, acum observ cât este de absurdă. Acum le spun altceva copiilor mei: ieși din zona de confort, fă-ți simțită prezența, învață când și cum să preiei inițiativa. Dacă nu întrebi, răspunsul va fi invariabil același: “NU”.

Perseverența, modestia și efortul deliberat te vor ajuta să strălucești și să te îndrepți către țelul dorit. Te vor transforma într-un om activ pe plan social, un umăr pe care ceilalți se pot sprijini. Nu te plimba prin această lume crezând că vei obține tot ce dorești cu un simplu zâmbet. E-adevărat, uneori, oricâtă gălăgie vei face, oricât te vei zbate, nimeni nu te va observa. Dar numai uneori, și știi prea bine: orice picior plasat în locul acela dureros din spate, e, de fapt, un pas înainte.

„Munca asiduă aduce întotdeauna rezultatele scontate”

Cum spuneam mai sus – nu. Cel puțin, nu întotdeauna. Uneori, chiar și cele mai susținute eforturi rămân nerăsplătite. C-așa-i în viață. Să vă înveselesc nițel. Vorbeam aseară cu diriga Ioanei despre unele, altele și, la final, am zis să-ntreb: “Și-acum, după ce m-am plâns la dvs., puteți s-o faceți și dvs. la mine: aveți să-mi spuneți ceva despre Ioana?”. Zice diriga: “Nu, chiar îmi place cum evoluează, dar la matematică nu prea se văd schimbări”. Îi zic Ioanei (care e un copil minunat, dar praf la matematică – eu și taică-so ne asumăm pe de-a-ntregul acest praf genetic) ce părere are diriga și îmi replică senină: “Dacă ea consideră că de la 4 la 6 nu e un progres, apăi are mari probleme!”. I-am dat dreptate copilului. Uneori, puțin e foarte mult. Și înseamnă un progres semnificativ, care te ajută să mergi (tot) mai departe. Crezi în tine, copile, mulțumește-te cu ce ai realizat și fii sigur că fiecare bătălie contează pentru câștigarea marelui război.

„Trebuie să reușești în carieră pentru a fi fericit în viață”

Hai să întrebăm la întâmplare câțiva oameni de carieră cât de fericiți sunt cu viața lor. Răspunsurile s-ar putea să ne surprindă. Sau nu, depinde cât de sinceri reușesc să fie cu ei înșiși. Ideea e că nu toți cei care au o carieră strălucită sunt și împliniți. Și nu toți cei care sfârșesc într-un job mediocru sunt frustrați și suferă din greu. Unii fac ceea ce și-au dorit, dar tânjesc după o viață personală. Alții merg la serviciu ca niște roboței, de la 8 la 5, dar reușesc să ducă o viață de familie consistentă și suculentă.

Așa că, drag copil, urmărește-ți visurile, dar asigură-te că vei păstra un echilibru între profesie și viața privată. O muncă susținută poate fi mai plină de satisfacții decât studii prelungite până în jurul vârstei de 30 de ani, pe care încă le aprofundezi în dormitorul tău de copil, din casa părinților. Ce zici, am dreptate? Ca să eviți asta, fă în așa fel încât să-ți poți câștiga existența (și independența), chiar dacă nu vei avea niciodată job-ul visurilor, oricare ar fi ăla, deși mă-ndoiesc de existența lui, cum mă-ndoiesc de cea a lui Făt-Frumos.

„Ești special!”

Acesta a fost adevărul cel mai greu de asumat. De fapt, nu ești nici mai bun, nici mai rău, nici mai special decât nimeni altcineva în lumea asta. Fiecare persoană pe care o cunoști e mai bună ca tine dintr-un anumit punct de vedere. Și fiecare persoană pe care o cunoști se chinuie să dobândească ceva ce tu ai deja nativ, sau îți vine foarte ușor să obții.

Folosește-ți calitățile să faci din lumea aceasta un loc mai bun și mai plăcut – dacă altora le va fi bine, îți va fi și ție bine. Cere ajutorul și oferă-l, atunci când e nevoie de el. Nu te purta niciodată ca și cum cineva sau ceva ar fi mai presus sau mai prejos ca tine. Și vei fi fericit.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.