Preţul motorinei a scăzut, din nou, şi a ajuns la 4,5 lei/litru la cea mai ieftină benzinărie din ţară, anunţă economica.net
Petrom a ieftinit, din nou, motorina comercializată în staţiile proprii cu cinci bani pe litru. Preţurile carburanţilor au coborât la minimele ultimilor ani. Motorina a ajuns în cele mai ieftine benzinării din ţară la 4,59 lei/litru (Odorheiu Secuiesc, Strada Beclean nr. 284 şi Str. II Rakoczi Ferenc, nr. 25). Benzina de la Petrom a rămas la acelaşi preţ. Scăderile vin pe fondul prăbuşirii preţului petrolului.
În staţia din Şoseaua Alexandriei, sectorul 5, motorina standard costă 4,84 lei pe litru, iar benzina standard a rămas la 4,97 lei pe litru, în timp ce, pe Şoseaua de Centură, comuna Chitila, motorina costă 4,83 de lei pe litru. În strada Jiului, sectorul 1, motorina costă 4,86 lei pentru un litru.
Blocurile noi sunt cam şubrede, scrie jurnalul.ro
Clădirile de dată recentă nu sunt cu nimic mai bune decât cele vechi în ceea ce priveşte protecţia la foc sau a uşilor de acces în imobile. Unele se deschid spre interior, ceea ce este interzis.
Nu există nici măcar un cartier rezidenţial nou-construit care să fie dotat cu sisteme de siguranţă împotriva incendiilor sau cu uşi glisante care să se deschidă automat în cazuri de calamităţi, incendii, cutremure etc. „Costurile ar creşte cu 5-7%, în funcţie de mărimea ansamblului rezidenţial, dacă s-ar introduce aceste sisteme”, a declarat Vlad Stanislav, director general GEZE. Acesta a adăugat că blocurile noi arată mai frumos, au balcoane mai mari şi loc de parcare, însă, în rest, nu diferă cu nimic de cele vechi. De vină este legislaţia, care permite existența cartierelor neprotejate la eventualele dezastre.
În 2016, creşte dobânda-cheie, titrează romanialibera.ro
Banca Națională a României (BNR) ar putea reduce rezervele minime obligatorii (RMO) la lei anul următor, în condițiile în care lichiditatea din piața monetară s-ar putea „epuiza“ la începutul anului pe fondul necesarului mare de finanțare al Guvernului, potrivit analiștilor băncii austriece Erste.
„Anul următor am putea asista la două mișcări în direcții opuse ale BNR. Pe de o parte, am putea asista la o creștere a ratei-cheie, iar pe de altă parte, banca centrală ar putea alege să reducă rezervele minime obligatorii la pasivele în lei. În timp ce prima măsură este legată doar de perspectiva evoluției prețurilor de consum, întărirea consumului, diferența dintre PIB efectiv și PIB potențial și altele, cea de-a doua este legată de condițiile de lichiditate din piața monetară. Lichiditatea din piața monetară s-ar putea epuiza la începutul anului 2016 din cauza necesarului de finanțare mai ridicat al Guvernului“, se arată într-un raport al Erste, grup care deține BCR.
Comentarii articol (0)