Legea drepturilor de autor, modificată în 2015 prin trei acte normative

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe a suferit, de-a lungul timpului, nu mai puţin de 14 modificări, ultimele trei dintre acestea înregistrându-se chiar pe parcursul anului 2015.

Mai întâi, actul normativ amintit a fost modificat în luna martie, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 53/2015. Aceasta stabileşte că durata de protecţie a drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi este de 50 de ani de la data interpretării sau executării, cu două excepţii:

• în cazul în care fixarea executării, altfel decât pe o fonogramă, face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la 50 de ani de la prima publicare sau de la prima comunicare către public, în funcţie de care dintre aceste date este prima;
• în cazul în care fixarea executării pe o fonogramă face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la 70 de ani de la prima astfel de publicare sau de la prima astfel de comunicare către public, în funcţie de care dintre aceste date este prima.

Mai departe, următoarea modificare a Legii drepturilor de autor a avut loc la finalul lunii iulie, atunci când a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 210/2015. Actul normativ uşurează practic difuzarea operelor orfane, acele opere pentru care nu a fost identificat sau localizat niciun titular al drepturilor de autor.

Mai exact, este considerată operă orfană - o operă sau fonogramă al cărei titular nu este identificat, sau, în cazul în care există mai mulţi titulari identificaţi, dar niciunul nu este localizat nici măcar după o căutare complexă a titularilor drepturilor de autor.

Potrivit documentului, statutul de operă orfană se aplică următoarelor categorii de opere şi fonograme care au fost publicate pentru prima dată într-un stat membru sau, în absenţa publicării, care au fost difuzate pentru prima dată într-un stat membru:

• operelor sub formă de cărţi, jurnale, ziare, reviste sau alte scrieri care se găsesc în colecţiile bibliotecilor, instituţiilor de învăţământ sau muzeelor accesibile publicului, precum şi iîn colecţiile arhivelor sau ale instituţiilor patrimoniului cinematografic sau sonor;
• operelor cinematografice, audiovizuale şi fonogramelor aflate în colecţiile bibliotecilor, ale instituţiilor de învăţământ sau ale muzeelor accesibile publicului, precum şi în colecţiile arhivelor sau ale instituţiilor patrimoniului cinematografic sau sonor;
• operelor cinematografice şi audiovizuale şi fonogramelor produse de organismele publice de radiodifuziune şi de televiziune până la 31 decembrie 2002 inclusiv şi aflate în arhivele acestora.

Legea mai stabileşte că utilizarea operelor sau fonogramelor orfane de către biblioteci, instituţii de învăţământ şi muzee accesibile publicului, de către arhive, instituţii ale patrimoniului cinematografic sau fonografic, instituţiile publice de radiodifuziune şi de televiziune, se poate realiza prin două modalităţi:

• punere la dispoziţia publicului;
• reproducere, în vederea digitizării, punerii la dispoziţie, indexării, catalogării, conservării sau restaurării.

Când este considerată o operă ca fiind orfană?

Prevederile introduse stabilesc că statutul de opera orfană este oferit după efectuarea unei căutari ample şi de bună-credinţă de către instituţiile abilitate.

Evidenţa căutarilor este păstrată de instituţii şi furnizată autorităţii naţionale competente, precum şi Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Mai precis, înaintea utilizării unei opere individuale sau fonograme, trebuie consultate o serie de surse corespunzătoare pentru fiecare categorie de opere sau fonograme în cauză.

De exemplu, în cazul cărţilor publicate, sursele de informaţii includ elemente precum depozitul legal, cataloagele din biblioteci, asociaţiile editorilor si autorilor, bazele de date şi registrele existente sau bazele de date ale organismelor de gestiune colectivă.

Notă: Mai multe informaţii despre operele orfane găsiţi aici. 

Ultima modificare asupra Legii drepturilor de autor s-a consemnat în noiembrie, atunci când a apărut Legea nr. 261/2015. Aceasta stipulează că, în cazul radiodifuzorilor, remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme se realizeză prin negocieri, "în condiţii de predictibilitate şi proporţionalitate", astfel încât utilizatorii să poată avea reprezentarea obligaţiilor de plată la începutul fiecărui an fiscal.

În momentul înregistrării proiectulului de act normativ în Parlament, iniţiatorul acestuia explica faptul că actuala metodologie este una inechitabilă şi trebuie modificată. 

"Este uşor de calculat că o persoană care deţine trei posturi de radio locale, care pot fi recepţionate fiecare de cel mult 100.000 de persoane, adică în total 300.000 de posibili receptori, va plăti 1.500 de euro, iar cel care are un post naţional, care poate fi recepţionat de 20 de milioane de persoane, va plăti 1.000 de euro. Această metodologie este una inechitabilă şi se datorează faptului că la negocieri participă doar marii utilizatori, iar organismele de gestiune colectivă, practic, sunt într-o poziţie dominantă pe piaţă", este precizat în expunerea de motive anexată documentului amintit.