De la 1 ianurie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal şi a noului Cod de procedură fiscală, inspecţiile fiscale au loc după noi reguli, prevăzute de cei doi piloni ce reglementează sistemul fiscal din ţara noastră, menţionaţi anterior.
Astfel, în cuprinsul Codului de procedură fiscală, actualizat 2016, regăsim un capitol distinct (Cap. IV) dedicat inspecţiei fiscale, reglementat în cadrul Titlului VI - Controlul fiscal.
Conform normelor legale în vigoare, inspecția fiscală este activitatea care are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor în legătură cu stabilirea obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente, stabilirea diferențelor de obligații fiscale principale.
Inspecţia fiscală se poate exercita asupra persoanelor și entităților, indiferent de forma de organizare, care au obligația să stabilească, să rețină sau să plătească obligațiile fiscale prevăzute de lege.
Prin urmare, organul fiscal are dreptul de a efectua o verificare fiscală a ansamblului situației fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit. Aceasta verificare are ca obiect examinarea totalităţii drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a oricăror altor elemente relevante pentru stabilirea situaţiei fiscale reale a persoanei fizice verificate.
Cum verifică Fiscul dacă ai venituri nedeclarate
Dispoziţiile în vigoare stabilesc că inspecţia fiscală în cazul persoanelor fizice supuse impozitului pe venit este efectuată, pe întreg teritoriul ţării, de Direcţia verificări fiscale, structura competentă din cadrul ANAF.
Codul de procedură fiscală stabileşte, la Titlul VI Cap. IV, că organul fiscal are dreptul de a controla dacă o persoană are venituri nedeclarate printr-o verificare fiscală prealabilă documentară a ansamblului situaţiei fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit.
Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice, organul fiscal central efectuează următoarele activităţi preliminare, prevăzute în Ordinul ANAF nr. 3733 pentru aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor și a procedurii de aplicare a acestora, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 981 din 30 decembrie 2015.
- analiza de risc pentru stabilirea riscului probabil pentru un grup de persoane fizice sau pentru cazuri punctuale, la solicitarea unor instituţii ori autorităţi publice;
- selectarea grupului de persoane care vor fi supuse verificării fiscale prealabile documentare;
- verificarea fiscală prealabilă documentară.
În acest scop, inspectorii fiscali procedează la analiza tuturor informaţiilor, documentelor şi a altor mijloace de probă referitoare la situaţia fiscală a persoanei fizice verificate, obţinute inclusiv prin solicitarea de informaţii, de la terţi sau autorităţi şi instituţii publice deţinătoare, atât din ţară cât şi din străinătate, în baza convenţiilor internaţionale de schimb de informaţii sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.
Orice venituri constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate pe baza procedurilor și metodelor indirect de reconstituire a veniturilor sau cheltuielilor. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului și al accesoriilor.
Organul fiscal are dreptul de a efectua o verificare fiscaă prealabilă documentară a ansamblului situației fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit.
Verificarea constă în compararea între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit și, pe de altă parte, situația fiscală personală a contribuabilului. Această verificare se efectuează având în vedere documentele şi informaţiile deţinute/obţinute de organul fiscal central care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale, cu notificarea persoanei fizice.
Dacă organul fiscal constată o diferență semnificativă între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit și, pe de altă parte, situația fiscală personală, acesta continuă verificarea prin comunicarea avizului de verificare și stabilește baza impozabila ajustată prin utilizarea metodelor indirecte.
Diferența este semnificativă dacă între veniturile estimate calculate în bază situației fiscale personale și veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit este o diferență mai mare de 10%, dar nu mai puțin de 50.000 lei, aşa cum Codul de procedură fiscală stabileşte la art. 136 alin. (6).
În situația în care organul fiscal constată diferențe semnificative, acesta solicită contribuabilului prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, sub sancțiunea decăderii, de documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situația sa fiscală.
Termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o singură dată, la solicitarea justificată a contribuabilului, cu acordul organului fiscal.
Metodele indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate sunt prevăzute în cuprinsul unui act normativ menţionat anterior, respectiv Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3733/2015. Aceste metode sunt:
- metoda sursei și utilizării fondului - constă în compararea cheltuielilor efectuate cu veniturile declarate în perioada supusă verificării;
- metoda fluxurilor de trezorerie - constă în analiza conturilor bancare și a fluxurilor de numerar pentru a stabili mișcările de disponibilități bănești și asocierea acestora cu sursele de venit și utilizarea lor;
- metoda patrimoniului net - constă în determinarea venitului impozabil pe baza creșterii valorii patrimoniului net al unui contribuabil pe parcursul unui an fiscal. Creșterea sau descreșterea valorii patrimoniului net se determină prin compararea valorii patrimoniului net la începutul perioadei cu cea de la sfârșitul perioadei.
Notă: Vă reamintim că în luna august a anului trecut, a demarat verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat. Peste 5.000 de contribuabili care afişează o avere semnificativă pe care nu o pot justifica prin veniturile declarate sunt vizaţi de controalele Fiscului. Mai multe detalii despre acest subiect găsiţi aici.
Daca le este solicitată, contribuabilii trebuie să depună o declaraţie de venituri. Ce trebuie să declare aceştia?
Contribuabilii supuşi verificărilor fiscale prealabile trebuie să prezinte, la solicitarea organelor fiscale, o declaraţie de patrimoniu şi venituri.
>> Vezi detalii despre serviciul AvocatNet.ro de reducere a riscului fiscal pentru companii.
Elementele de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situației fiscale personale, precum și a modelului declarației aferente, au fost stabilite pentru anul acesta prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3704/2015, act normativ publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 972 din 29 decembrie 2015.
Concret, potrivit documentului intrat în vigoare în prima zi a anului, elementele de patrimoniu care se declară de către persoana fizică supusă verificării situației fiscale personale sunt următoarele:
1. Bunuri imobile: terenuri, clădiri, alte bunuri imobile;
2. Bunuri mobile:
- mijloace de transport (terestre/navale/aeriene) înmatriculate/înregistrate, potrivit legii;
- bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, antichităţi, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare de achiziţie însumată depăşeşte 15.000 lei;
- animale, inclusiv animale de rasă sau care participă la competiţii/curse, a căror valoare însumată depăşeşte 15.000 lei;
- active financiare: conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dar şi plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate;
- alte bunuri, titluri şi/sau deţineri a căror valoare individuală depăşeşte 10.000 lei;
- poliţe de asigurare, cu excepţia asigurărilor de răspundere civilă auto;
- cheltuieli: cheltuieli personale; cheltuieli cu persoanele aflate în întreţinere;
- datorii.
Atentie! Conform reglementărilor, elementele de patrimoniu se declară pe fiecare categorie, indiferent de locul situării sau realizării, în ţară sau în străinătate.
De asemenea, persoanele fizice supuse verificărilor fiscale vor trebui să raporteze şi mai multe categorii de venituri, şi anume:
- venituri realizate pentru care se aplică regimul de reţinere la sursă a impozitului;
- venituri realizate care nu sunt impozabile;
- venituri scutite de impozit, potrivit legii.
Important! Nedepunerea declaratiei de patrimoniu în termenul prevăzut de Codul de procedură fiscală (15 zile, dacă solicitarea declaraţiei are loc în perioada verificării sau în 60 de zile, în cazul în care solicitarea documentului de catre autorităţi are loc odată cu comunicarea avizului de verificare) constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amenda cuprinsă între 10.000 de lei şi 50.000 lei.
Ce documente trebuie să prezinte inspectorul pentru a te putea controla?
Inspectorii care efectuează verificări fiscale sunt obligaţi să deţină o legitimaţie specială, nominală, pentru a putea face aceste controale, dar şi un ordin de serviciu, fără de care legitimaţia nu este valabilă.
Legitimaţia de verificare fiscală atestă împuternicirea specială a titularului în faţa contribuabilului, ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Documentul este eliberat inspectorilor cu atribuţii de verificare fiscală pentru desfăşurarea verificării fiscale şi a inspecţiei fiscale parţiale privind obligaţia de stabilire, reţinere şi plată a impozitului pe venit asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare.
Legitimaţiile de verificare fiscală au regim special, sunt nominale, netransmisibile şi trebuie semnate de preşedintele ANAF.
Iată cum trebuie să arate legitimaţia de verificare fiscală:
Atenţie! Orice inspector care vine în control trebuie să deţina şi o insignă a Fiscului, al cărei model este următorul:
Pe langa legitimaţie, inspectorii care efectuează verificări fiscale trebuie să deţină şi un ordin de serviciu semnat de conducătorul structurii cu atribuţii de verificare fiscală, fără de care legitimaţia nu este valabilă.
Ordinul de serviciu este documentul prin care organele fiscale sunt împuternicite să efectueze verificarea fiscala sau verificarea fiscala prealabilă documentară la o persoana fizica.
Documentul se întocmeşte într-un exemplar pentru echipa care va efectua verificările fiscale şi trebuie să conţină neapărat:
- numărul ordinului de serviciu;
- numele şi prenumele persoanei/persoanelor desemnate pentru efectuarea verificării fiscale/verificării fiscale prealabile documentare pentru care s-a întocmit ordinul de serviciu;
- funcţia persoanei/persoanelor desemnate pentru efectuarea verificării fiscale/verificarii fiscale prealabile documentare;
- denumirea structurii fiscale din care face/fac parte persoana/persoanele desemnata(e) pentru efectuarea verificării fiscale/verificării fiscale prealabile documentare;
- tipul de verificare: verificare fiscală sau verificare fiscală prealabila documentară;
- numele şi prenumele persoanei verificate;
- codul numeric personal (CNP) sau numărul de identificare fiscala (NIF - pentru persoanele care nu deţin CNP) al persoanei verificate;
- adresa de domiciliu a persoanei verificate;
- data începerii verificării fiscale/verificării fiscale prealabile documentare;
- numărul legitimaţiei persoanei/persoanelor desemnate pentru efectuarea verificării fiscale/verificării fiscale prealabile documentare;
- data emiterii ordinului de serviciu.
Ce alte documente mai folosesc autorităţile pentru control?
Pe lângă documentele menţionate anterior, reprezentanţii Fiscului mai utilizează, în cazul inspecţiei fiscale a persoanelor fizice, 13 formulare, după cum urmează:
- Aviz de verificare fiscală;
- Ordin de serviciu (prezentat mai sus);
- Notă explicativă;
- Minuta întâlnirii;
- Aviz de refacere a verificării fiscale;
- Decizie de suspendare a verificării fiscale;
- Decizie de încetare a procedurii de verificare fiscală;
- Decizie de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar prin verificarea situaţiei fiscale personale;
- Raportul de verificare fiscală prealabilă documentară;
- Raportul de verificare fiscală;
- Invitaţie;
- Proces-verbal;
- Proces-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri.
Avizul de verificare fiscală reprezintă documentul prin care persoana fizică este anunţată că urmează a fi supusă unei verificări fiscale şi trebuie să conţină obligatoriu:
- numele şi prenumele persoanei verificate;
- codul numeric personal (CNP) sau numărul de identificare fiscală (NIF - pentru persoanele care nu deţin CNP);
- adresa de domiciliu;
- data începerii verificării fiscale;
- perioada supusă verificării;
- locul unde se va desfăşura verificarea fiscală.
De asemenea, avizul de verificare fiscală conţine şi o rubrică „persoană de contact”, unde organele fiscale vor completa numele şi prenumele unuia dintre membrii echipei de verificare fiscală şi numărul de telefon la care acesta poate fi contactat.
Nota explicativă este documentul prin care organele fiscale solicită explicaţii scrise persoanei verificate şi/sau împuternicitului acesteia, care să contribuie la clarificarea unor elemente relevante din activitatea persoanei fizice verificate şi pentru fundamentarea unor constatări.
O notă explicativă se completează de persoana care răspunde la întrebări cu următoarele informaţii:
- numele şi prenumele;
- codul numeric personal;
- adresa de domiciliu;
- datele din documentul cu care se legitimează;
- numele, prenumele şi funcţia persoanelor care au formulat întrebările;
- data completării, numele, prenumele şi semnătura persoanei care răspunde la întrebări.
Minuta întâlnirii este documentul în care organele fiscale competente consemnează concluziile uneia sau mai multor întâlniri cu persoana verificată sau reprezentantul legal al acesteia, în urma prezentării de către persoana supusă verificării de documente justificative, clarificări sau note explicative pentru stabilirea situaţiei fiscale reale.
De asemenea, „Minuta întâlnirii” se completează şi în situaţia în care persoanei fizice i-a fost inmânat un formular de notă explicativă, fără ca răspunsurile la aceasta sa fie formulate pe loc.
Avizul de refacere a verificării fiscale este asemănător avizului de inspecţie fiscală, documentul înştiinţând persoana verificată în legatură cu refacerea verificării care urmează să se efectueze la aceasta. Avizul de refacere a verificării fiscale, la fel ca documentul menţionat anterior, se transmite persoanei care urmează a fi supusă unei refaceri a verificării fiscale, cu cel putin 15 zile înainte de data de începere a acesteia.
Decizie de suspendare a verificării fiscale este documentul care va fi întocmit de Fisc în cazul în care echipa care efectuează verificările fiscale identifică vreun motiv pentru suspendarea acestora. Decizia de suspendare a verificării va conţine datele de identificare a persoanei fizice verificate, precum şi data de la care se suspendă verificarea fiscală şi motivul suspendării.
>> Vezi detalii despre serviciul AvocatNet.ro de reducere a riscului fiscal pentru companii.
Decizia de încetare a procedurii de verificare fiscală este documentul prin care organele fiscale comunică rezultatele verificărilor fiscale şi va fi completată numai în cazul în care s-a stabilit că baza impozabilă nu se modifică, iar creanţa fiscală a fost corect determinată.
În schimb, când contribuabilul va avea de achitat sume de bani suplimentare faţă de ce a plătit deja, organele fiscale vor emite, în locul unei decizii de încetare a procedurii de verificare fiscală, o Decizie de impunere privind impozitul.
Toate informatiile referitoare la o verificare fiscală, precum şi toate documentele care au fost emise în timpul acesteia vor fi consemnate în raportul de verificare fiscală, iar la raport vor fi anexate toate situaţiile, tabelele, copiile după documente, notele explicative şi minutele întocmite cu persoana verificată.
Un alt act de control care poate fi întocmit este procesul verbal, documentul fiind completat însă numai în cazuri clar stabilite de normele legale, şi anume:
- controlul inopinat;
- cercetarea la faţa locului;
- pentru consemnarea unor fapte, în timpul verificării fiscale, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Un alt tip de proces-verbal care mai poate fi folosit în activitatea de verificare fiscală este cel completat cu ocazia ridicării sau restituirii de documente - Procesul-verbal de ridicare/restituire de înscrisuri.
Acest document va cuprinde numele şi prenumele organelor fiscale, funcţia si numărul legitimaţiei, precum şi date pentru identificarea înscrisurilor (tipul, seria, număr, conţinut, număr de file, registre, carnete, bucăţi etc).
Ce drepturi şi ce obligaţii au persoanele fizice supuse verificării fiscale?
Organele fiscale au dreptul să cerceteze modul în care persoanele fizice declară şi plătesc impozitul asupra veniturilor realizate, procedura fiind reglementată de Codul de procedură fiscală. La randul lor, şi contribuabilii verificaţi au anumite drepturi si obligaţii, acestea fiind cuprinse în "Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale", în care se evidenţiază în mod clar ce poate şi ce nu poate face o persoană fizică pe parcursul verificării fiscale.
Înaintea desfăşurării verificării fiscale, contribuabilul va fi înştiinţat despre această acţiune printr-un aviz de verificare, care va fi transmis, în scris, de organul fiscal cu cel putţn 15 zile înainte de data începerii verificării fiscale, potrivit "Cartei drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale".
Avizul de verificare va cuprinde:
- temeiul juridic al verificării;
- data de începere a verificării;
- perioada ce urmează a fi supusă verificării;
- posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării;
- locul desfăşurării verificării şi persoana de contact la care se va prezenta contribuabilul;
- informaţiile şi înscrisurile relevante pentru verificare.
De la data comunicării avizului, contribuabilul are la dispoziţie 60 de zile, sub sancţiunea decăderii, să prezinte documentele justificative în vederea clarificării situaţiei fiscale personale.
În plus, perioada de 60 de zile de la primirea avizului de verificare, prevăzută pentru prezentarea de documente justificative sau alte clarificări relevante pentru situaţia fiscala, poate fi prelungită cu 30 de zile, o singură dată, pentru motive justificate.
Pe lângă obligaţiile menţionate mai sus, Carta conţine şi o serie de drepturi pe care contribuabilii le pot exercita pe tot parcursul controlului fiscal. Unul dintre acestea este dreptul de a solicita amânarea datei de începere a verificării situaţiei fiscale personale. Concret, amânarea se poate face o singură dată, la solicitarea scrisă, şi doar pentru motive justificate. În acest caz, contribuabilului i se va comunica data la care a fost reprogramată acţiunea de verificare fiscală.
Totodată, persoana fizica verificată are dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică, pe toata durata verificării fiscale, precum şi de a fi protejată pe linia secretului fiscal.
De asemenea, contribuabilii pot solicita, printr-o cerere scrisă, schimbarea locului de desfăşurare a verificării fiscale, care poate avea loc şi la:
- domiciliu, în caz de imposibilitate fizică de deplasare;
- domiciliul/sediul persoanei care va acorda asistenţa de specialitate sau juridică, daca domiciliul acestei persoane reprezintă şi sediul său profesional.
În plus, persoana fizică poate colabora la constatarea stărilor de fapt fiscale, da informaţii, prezenta înscrisuri relevante pentru verificarea fiscală, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal. Totodată, la începerea verificării, poate fi numită o persoană care să dea aceste informaţii.
De asemenea, perioada supusa verificarii fiscale este una impozabila, definita de Codul fiscal cu respectarea termenului de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale. Astfel, contribuabilul are dreptul de a fi verificat numai pentru impozitele si taxele aflate in cadrul termenului de prescriptie.
Un alt drept al contribuabilului este acela de a fi informat pe parcursul desfăşurării verificării fiscale asupra constatărilor rezultate. De asemenea, la finalizarea verificării fiscale, organul fiscal va prezenta constatările şi consecinţele lor, acordând celui verificat posibilitatea de a-şi exprima, în scris, punctul de vedere.
În cazul în care contribuabilul se simte lezat de rezultatul verificării fiscale, el poate contesta decizia de impunere emisă cu această ocazie de organul de verificare fiscală. Conform dispoziţiilor, contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
- datele de identificare ale contribuabilului;
- obiectul contestaţiei;
- motivele de fapt şi de drept;
- dovezile pe care se întemeiază;
- semnătura contribuabilului.
Contestaţia se va depune în scris, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de impunere emisă în urma controlului, la organul fiscal emitent al actului atacat.
Ce obligaţii au contribuabilii pe parcursul controlului?
Pe timpul desfăşurării verificării fiscale, contribuabilii persoane fizice trebuie să se prezinte la locul, data şi ora precizate în avizul de verificare şi să furnizeze toate informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. De asemenea, persoanele verificate vor pune la dispoziţia inspectorilor fiscali registrele, evidenţele, documentele de afaceri, precum şi orice alte înscrisuri relevante pentru clarificarea stării de fapt fiscale.
În plus, contribuabilii au obligaţia inclusiv de a permite efectuarea cercetărilor la faţa locului. Mai exact, indiferent de locul unde se desfăşoară controlul, aceştia trebuie să permita funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune, să efectueze o cercetare la faţa locului. Astfel, funcţionarii şi experţii pot intra pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, dacă este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
În schimb, contribuabilii pot refuza intrarea în domiciliu sau în reşedinţă. În acest caz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţă se va face doar cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente.
AvocatNet.ro a scris aici despre toate drepturile şi obligaţiile pe care le au persoanele fizice în timpul verificărilor fiscale.
>> Vezi detalii despre serviciul AvocatNet.ro de reducere a riscului fiscal pentru companii.