Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Acsinte Gaspar, a ţinut,
miercuri, 17 martie 2004, reuniunea lunară de lucru cu secretarii de stat
pentru relaţia cu Parlamentul, din fiecare minister.
În cadrul acestei reuniuni, o atenţie deosebită a fost acordată stadiului
îndeplinirii Programului privind priorităţile legislative ale Guvernului
necesare în procesul de integrare în Uniunea Europeană şi de aderare la NATO,
pentru prima sesiune parlamentară a anului 2004 (februarie – iunie 2004).
Ministrul delegat a subliniat – încă o dată - că trebuie acordată o atenţie
deosebită legilor care ţin de integrarea în Uniunea Europeană, întrucât, anul
acesta trebuie închise toate capitolele de negociere, fapt care nu va fi
posibil fără adoptarea, la timp, a legislaţiei comunitare.
După cum este cunoscut, responsabilităţi în acest domeniu revin, în special,
ministerelor integratoare pentru capitolele în curs de negociere, şi nu numai
Ministerului Integrării Europene, în calitatea sa de coordonator al
programului de integrare.
Totodată, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul a supus
analizei stadiul elaborării proiectelor de lege necesare ca urmare a intrării
în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei României.
Pentru ca noile dispoziţii constituţionale să nu rămână numai la nivel de
principiu, este necesară adoptarea legilor care să asigure aplicarea
acestora. Până în prezent, au fost deja adoptate Legea privind participarea
forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român şi Legea
privind tratatele. De asemenea, au fost elaborate şi transmise la Parlament,
pentru dezbatere şi adoptare, proiectul Legii privind organizarea judiciară şi
proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Un alt punct pe ordinea de zi a fost participarea secretarilor de stat pentru
relaţia cu Parlamentul la susţinerea proiectelor de lege în comisii şi în
plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului. Totodată, în cadrul activităţii de
control al Parlamentului asupra Executivului pe calea interpelărilor şi
întrebărilor, ministrul Acsinte Gaspar a reamintit că răspunsurile la
interpelări şi întrebări trebuie să fie bine documentate şi prezentate la
termenele regulamentare de către ministrul căruia îi sunt adresate.
"Trebuie să acordăm o mai mare atenţie acestei componente a raporturilor
constituţionale dintre Guvern şi Parlament", a spus ministrul Acsinte Gaspar.
"Nu poate exista o bună relaţie Guvern - Parlament fără un control
parlamentar riguros".
În legătură cu prezentarea avizelor de către ministerele de resort la
propunerile legislative iniţiate de parlamentari, s-a recomandat ca
propunerile să fie motivate, corelate atât cu legislaţia în vigoare cât şi cu
reglementările Comunităţii Europene în materie. Avizele trebuie să exprime mai
clar poziţia faţă de conţinutul propunerilor legislative ale parlamentarilor
în sensul susţinerii sau nesusţinerii acestora.
Comentarii articol (0)