Până astăzi, unii operatori economici trebuie să depună la Fisc declarațiile informative privind operațiunile din sfera TVA, desfășurate în anul 2015 (392A și 392B), informații pe baza cărora se stabilește contribuția României la bugetul Uniunii Europene.
Fiscul a aprobat recent un act normativ prin care modelul și conținutul acestor două formulare de declarații informative au fost actualizate în concordanță cu prevederile noului Cod fiscal, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016.
Astfel, Ordinul ANAF nr. 522/2016, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 78 din 3 februarie 2016 și care a intrat în vigoare la data publicării, a modificat formularele și a adoptat noi instrucțiuni de completare și o nouă procedură de depunere. Acesta a înlocuit Ordinul ANAF nr. 93/2014, prin care formularele 392 erau reglementate până acum.
Declarațiile pot fi depuse și online
Declarațiile 392A și 392B se depun până pe data de 25 februarie, inclusiv, a anului următor celui de raportare, la organul fiscal competent.
În ceea ce privește modalitățile de depunere, este important de știut că, din acest an, potrivit noilor reglementări cuprinse în Ordinul ANAF nr. 522/2016, cele două declarații pot fi depuse la registratura organului fiscal competent și la poștă, prin scrisoare recomandată, ca și până acum, dar și prin e-mail.
Formularele vor fi editate, în 2016, tot în două exemplare, dintre care unul va fi semnat și depus la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic, iar unul va fi păstrat de persoana impozabilă.
Contribuabilii pot descărca formatele electronice ale formularelor 392A și 392B cu ajutorul programului de asistență pus la dispoziție gratuit de unitățile fiscale, care poate fi găsit pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, portalul Fiscului.
Ce amenzi riscă cei care nu depun la timp aceste declarații?
Conform noului Cod de procedură fiscală, nedepunerea declarațiilor 392 se sancționează cu amendă cuprinsă între 12.000 și 14.000 de lei pentru contribuabilii mijlocii și mari, respectiv între 2.000 și 3.500 de lei pentru ceilalți contribuabili.
Cine trebuie să depună formularele 392A și 392B?
(392A) "Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul 2015"
- Se utilizează la declararea livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii efectuate în anul de referință;
- Se întocmește, în două exemplare, de către persoanele impozabile care, la data de 31 decembrie a anului de referință, respectiv a anului pentru care se depune acest formular, erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit art. 316 din Codul fiscal, și a căror cifră de afaceri, efectiv realizată la acea dată, este inferioară sumei de 220.000 lei.
Ca și până acum, acest formular nu trebuie să fie depus de persoanele impozabile care nu au desfășurat livrări de bunuri și prestări de servicii în anul de referință in interiorul țării, „respectiv în anul pentru care ar fi trebuit depusă notificarea”.
Cum se completează:
Formularul 392A este format din 4 secțiuni, care se completează după cum urmează:
- În secțiunea „Date de identificare a persoanei impozabile înregistrate în scopuri de TVA” trebuie să fie notate codul de identificare fiscală precedat de prefixul RO, valabil la finele anului de referință, denumirea persoanei juridice, asociației sau a entității fără personalitate juridică/numele și prenumele persoanei fizice, după caz, adresa domiciliului fiscal al persoanei impozabile.
- Secțiunea „Date de identificare a reprezentantului fiscal” se completează doar dacă depunerea declarației se face prin reprezentantul fiscal desemnat potrivit legii. Aici se scriu denumirea/numele și prenumele, codul de identificare fiscală (codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal pentru activitatea proprie) și adresa domiciliului fiscal al reprezentantului desemnat de persoana impozabilă.
- În secțiunea „Cifra de afaceri” se înscrie cifra de afaceri realizată la finele anului de raportare (aceasta trebuie să fie inferioară sumei de 220.000 de lei).
- Cea de-a patra secțiune, și ultima, se referă la „Livrările de bunuri și prestări de servicii către...”. Trebuie să știți că fac obiectul acestei notificări livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul țării. Concret, în această secțiune se completează patru coloane, două dintre ele referitoare la baza de impozitare înscrisă în „Jurnalul pentru vânzări”, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA, respectiv de către persoanele neînregistrate în scopuri de TVA, respectiv două care privesc valoarea TVA înscrisă în „Jurnalul pentru vânzări” pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate de către persoane înregistrate/neînregistrate în scopuri de TVA.
(392B) "Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achizitiile efectuate în anul 2015"
- Se utilizează la declararea livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi achiziţiilor efectuate în anul de referinţă;
- Se întocmeşte, în 2 exemplare, de către persoanele impozabile care, la data de 31 decembrie a anului de referință, respectiv a anului pentru care se depune acest formular, nu erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispozițiilor art. 316 din Codul fiscal, și a căror cifră de afaceri realizată la acea dată, excluzând veniturile obținute din vânzarea de bilete de transport internațional rutier de persoane, este inferioară sumei de 220.000 lei.
Formularul 392B nu se depune în situația în care persoanele impozabile nu au desfășurat în anul de referință livrări de bunuri și prestări de servicii în interiorul țării și/sau achiziții efectuate din țară, respectiv în anul pentru care ar fi trebuit depusă notificarea.
Mod de completare:
Formularul 392B este format din cinci secțiuni, care se completează astfel:
- Secțiunea „Date de identificare a persoanei impozabile neînregistrate în scopuri de TVA” cuprinde date referitoare la codul de identificare fiscală al persoanei impozabile, valabil la finele anului de referință, denumirea persoanei juridice, asociației sau a entității fără personalitate juridică ori numele și prenumele persoanei fizice, după caz, domiciliul fiscal (sediul social, sediul sau domiciliul fiscal, după caz, al persoanei impozabile).
- Secțiunea „Date de identificare a împuternicitului” se completează doar în cazul în care depunerea declarației informative se realizează printr-un împuternicit desemnat în condițiile art. 18 din Codul de procedură fiscală. Mai precis, în această situație se notează denumirea/numele și prenumele persoanei impozabile care a fost împuternicită de persoana impozabilă, codul de identificare fiscală al persoanei împuternicite, datele privind adresa domiciliului fiscal al împuternicitului desemnat, datele privind numărul și data actului de împuternicire.
- În secțiunea „Cifra de afaceri” este necesar să fie înscrisă cifra de afaceri realizată la finele anului de raportare, care trebuie să fie inferioară sumei de 220.000 lei.
- În ceea ce privește secțiunea „Livrări de bunuri și prestări de servicii către...”, este important de menționat că operațiunile care fac obiectul acestei notificări sunt livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul țării. Concret, în cele două coloane referitoare la valoare se completează baza de impozitare înscrisă în „Jurnalul pentru vânzări”, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate către persoanele înregistrate, respectiv neînregistrate în scopuri de TVA.
- Secțiunea „Achiziții de la...” se referă la achizițiile efectuate din țară. Astfel, coloanele referitoare la valoare se completează cu baza de impozitare înscrisă în „Jurnalul pentru cumpărări”, pentru achiziții efectuate de la persoane înregistrate, respectiv persoane neînregistrate în scopuri de TVA. În ceea ce privește coloanele referitoare la TVA, prima se completează cu valoarea TVA înscrisă în „Jurnalul pentru cumpărări”, pentru achizițiile efectuate de la persoane înregistrate în scopuri de TVA, iar coloana TVA de la rândul 2 nu se completează, potrivit noilor instrucțiuni adoptate de Fisc.
Și formularul 393 trebuie depus până astăzi
Tot astăzi este termenul-limită de depunere și pentru declarația 393, folosită pentru declararea veniturilor obţinute, în anul de raportare, din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România.
(393) "Declaraţie informativă privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România în anul 2015”
Declarația 393 se întocmeşte de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispozițiilor art. 316 din Codul fiscal, care în cursul anului precedent au prestat servicii de transport internațional de persoane.
- Completarea formularului 393 presupune înscrierea informațiilor cuprinse în trei secțiuni, dintre care prima se referă la „Datele de identificare a persoanei impozabile”, mai precis la codul de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, seria și, respectiv, numărul licenței de transport acordate de autoritatea competentă, respectiv de Autoritatea Rutieră Română — ARR, denumirea persoanei juridice, asociației sau a entității fără personalitate juridică ori cu numele și prenumele persoanei fizice, după caz, respectiv datele privind adresa domiciliului fiscal (sediul social, sediul sau domiciliul fiscal, după caz) al persoanei impozabile.
- Tot în secțiunea „Date de identificare a persoanei impozabile”, reprezentantul fiscal desemnat de o persoană impozabilă stabilită în străinătate trebuie să înscrie denumirea/numele și prenumele persoanei impozabile stabilită în străinătate, codul de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atribuit persoanei impozabile străine, înscris în certificatul de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, precum și adresa din străinătate a persoanei impozabile.
- Apoi, secțiunea „Date de identificare a reprezentantului fiscal” se completează doar atunci când un reprezentant fiscal desemnat potrivit legii este cel care depune declarația informativă.
- Cea de-a treia secțiune, denumită „Venituri din vânzarea biletelor”, conține informații referitoare la suma totală a veniturilor obținute în anul precedent din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internațional de persoane, cu locul de plecare din România.
Puteți consulta noile variante ale formularelor 392A, 392B și 393 în fișierul atașat acestui articol.
Sinteză
|
|
|