În blocurile conectate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, potrivit Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, toate apartamentele trebuie să aibă montate contoare sau, după caz, repartitoare până la data de 31 decembrie.
"În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor până la 31 decembrie 2016 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte", prevede actul normativ.
În prezent, în jur de 1,3 milioane de apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire, după cum reiese din informaţiile Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). Totuşi, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC) apreciază că, la nivel naţional, abia în aproximativ 40% dintre blocurile vizate există repartitoare.
Argumente PRO:
1. Montarea contoarelor sau a repartitoarelor este benefică deoarece ajută la reducerea consumului de căldură, ce implică economii financiare, potrivit preşedinţilor ANRSC şi APC. În plus, în acest fel este asigurată o contorizare individuală corectă pentru fiecare proprietar de apartament.
2. Având în vedere că România şi-a asumat ca ţintă reducerea consumului de energie cu 19% până în anul 2020, această obligativitate ajută la îmbunătăţirea eficienţei energetice şi la reducerea poluării şi a dioxidului de carbon.
Argumente CONTRA:
1. Mai mulţi cititori AvocatNet.ro au atras atenţia că folosirea repartitoarelor este dezavantajoasă faţă de folosirea sistemului pauşal (sistem prin care se stabileşte suma globală de plată prin aproximaţie), de exemplu, deoarece din cauza acestora facturile la căldură sunt mai mari.
2. Legea nr. 121/2014 impune proprietarilor de clădiri instalarea contoarelor sau, după caz, a repartitoarelor, însă directiva europeană pe care acest act normativ o transpune în România prevede şi o a treia posibilitate, care ar putea fi mai avantajoasă pentru consumatori. Concret, Directiva 2012/27/UE prevede că, dacă repartitoarele nu sunt eficiente din punct de vedere al costurilor, pot fi avute în vedere metode alternative eficiente din punct de vedere al costurilor pentru măsurarea consumului de căldură.
Voi sunteţi de acord cu contorizarea obligatorie a căldurii la nivel de apartament?
Comentarii articol (40)