Ajutor: copilul meu nu salută!

Atunci când ajungem într-un loc sau plecăm dintr-altul, ne așteptam ca și cel mic să fie politicos. Atunci când copilul nu salută, intrăm în pământ de rușine și încercăm prin diverse metode să corectăm acest comportament.

Dar este în regulă un salut forțat? Cum putem să-l determinăm pe cel mic să salute cu bucurie, din proprie inițiativă?

Mai jos, Lidia Gheorghe, psihoterapeut și profesor psiholog la Grădinița Monterra, trainer educațional la „Academia de Parenting” și la „Centrul 9 luni”, ne explică pe larg ce reprezintă salutul pentru copii și ne dă sfaturi pentru a ne raporta cât mai sănătos la un copil care nu vrea să salute.

De ce țin părinții ca cei mici să salute?

În Romania antedecembristă un copil „bine educat” trebuia neapărat să salute și trebuia să o facă prompt și politicos. Era un obiectiv important urmărit de părinți în educația copilului lor.

Adesea, nerespectarea sau omisiunea salutului putea produce o gamă diversă de reacții de dezaprobare din partea părintelui, de la dezamăgire, ușoară iritare sau reproș până la umilire, amenințare ori agresiune fizică. Motivul? Copilul nu trebuia să-l facă de rușine pe adult, ci prin comportamentul lui să demonstreze valoarea părintelui. Altfel spus, un comportament de nota zece însemna un părinte de nota zece.

În felul acesta, stima de sine a părintelui era apărată „de gura lumii”. Uneori, cererea avea în spate și o explicație de tipul – „aşa se face”, „aşa e frumos”, însă în general nu era un subiect de dezbatere și reflecție, ci un „trebuie”.

În contextul de azi, al schimbării paradigmei educaționale autoritare cu una mai democratică, chestiunea salutului ne ridică întrebări „de procedură”. Trebuie sau nu trebuie ca cei mici să salute?

Din punct de vedere sociologic, salutul face parte din acele comportamente considerate norme ale unei conviețuiri funcționale și armonioase ale unui grup, fie el de mici sau mai mari dimensiuni. Este apreciat ca un semn bun de integrare și funcționare socială și poate lua forme diferite, în funcție de cultura căreia îi aparții, a comunității, grupului profesional sau familial.

Din punct de vedere psihologic, salutul face parte dintr-o serie de comportamente considerate abilități sociale, iar un copil cu inteligență emoțională și socială respectă și se adaptează regulilor grupului din care face parte.

Deci, salutul reflectă o valoare morală, de respect față de ceilalți și este transmisă copilului prin procesul complex al socializării, adică al trăirii alături de ceilalți adulți de la care se presupune că cei mici pot învăța.

Cum îi învățăm pe copii să salute?

Învățarea cu cel mai mare impact se face prin imitație. Însă să nu uităm că este un proces, care începe de foarte devreme, de când bebelușul receptează schimburile emoționale și sociale din jurul său, iar apoi evoluează la vârsta școlară la un alt nivel, odată cu capacitatea copiilor de a verbaliza și de a exprima opinii proprii, dar și de a înțelege perspectiva celorlalți și de a empatiza.

Salutul este un proces în care nu ar fi nevoie să intervenim direct, dacă am avea mai multă încredere în natura bună a copilul, în dorința lui înnăscută de a învăța și a se adapta.

Încă de când sunt foarte mici, copiii salută și o fac cu multă bucurie, total, prin tot corpul, cu persoanele dragi din viața lor. Amintiți-vă numai cum primește bebelușul venirea mamei în apropierea lui, chiar și după o scurtă separare zâmbește larg și își mișcă viguros mânuțele și piciorușele. Nu este o formă minunată și autentică de salut?

Copilul, în mod natural, îi salută în felul lui pe cei apropiați, din mediul familial sau familiar, cu care se află în contact emoțional. El încă nu are inițial o perspectivă socială, a grupului, ba chiar se teme de străini. Însă o va integra treptat și va face un salt important odată cu intrarea la grădiniță și în școală.

Aşadar, de ce nu salută copilul?

Copilul este, în general, dispus să accepte această convenție a adulților, deși nu o înțelege în profunzimea ei, pentru că-i iubește pe părinții săi și pentru că vede că adulții se bucură și-i dau mesaje de confirmare atunci când el salută.

Dacă relația dintre copil și părinte e bazată pe raporturi de putere, părintele cerând ascultare și supunere necondiționată, atunci acesta poate dezvolta opoziționism care se va reflecta și în refuzul de a face cum spune părintele și, implicit de a saluta.

Sfaturi de la psiholog pentru încurajarea blândă a salutului

• să înțelegem că este un proces, care depinde de gradul de dezvoltare cognitivă și emoțională a copilului și să avem răbdare;
• să înțelegem că salutul reflectă o valoare, a respectului de sine și față de ceilalți, iar faptul că o impunem copilului sau îl agresăm implică tocmai o lipsă de respect față de el și, pe deasupra, ipocrizie;
• să fim atenți la calitatea relației între noi și copil, la tendința noastră de a controla comportamentul copilului și de a emite etichete devalorizatoare. Toate aceste acțiuni pot duce la efectul nedorit al unui copil care simte că nu e respectat, deci nu va fi dispus nici el să manifeste respect;
• să ne eliberăm de vocea autocritică care ne cere un copil „perfect” pentru ca noi să ne vedem părinți buni și să transmitem autentic salutul, respectul și bucuria de a fi împreună cu ceilalți. Copilul o va face și el. E doar o chestiune de timp.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.