"Copilul meu lovește alți copii". Șapte metode recomandate de psiholog pentru a-l ajuta

Articol scris de psiholog Florentina Dumitru

Nu de puține ori am fost sunată de părinții ai căror copii au lovit alți copii la grădiniță. “Nu știu ce s-a întâmplat! Nu-mi explic! Copilul meu nu este rău! Acasă nu lovește pe nimeni! I-am tot explicat că nu e frumos însă ieri a împins iar un alt copil! Mă simt frustrată și rușinată când doamna educatoare mă sună și îmi reclamă toate lucrurile astea! E chiar jenant!”

Adevărul este că nu e deloc plăcut să fi nevoită să dai tot timpul explicații și să găsești justificări pentru comportamentul copilului mai ales când el este la grădiniță și tu nu ști exact cum s-au petrecut lucrurile. Eticheta de “copil rău” se poate lipi de prenumele copilului și într-o zi chiar îl poate defini. Însă ceea ce uităm în mod frecvent este că nu există copii răi, ci doar copii care suferă!

Cert este un lucru! Când copilul mușcă, lovește sau împinge are nevoie de ajutor. Primul pas este să vorbești cu educatoarea care îl supraveghează și împreună să aflați care sunt nevoile ascunse în umbra agresivității.

Agresiunea fizică la copiii mici este normală, dar nu acceptabilă

Copilul crește și se dezvoltă experimentând lumea care îl înconjoară. Așa cum bebelușii aruncă obiecte pe jos doar pentru a-și dovedi că pot și că au forța necesară la fel se întâmplă și cu copiii mai mari când lovesc pentru prima dată. Nu de puține ori văd exemple în jurul lor care îi inspiră să facă la fel. Reacția părintelui trebuie să fie fermă și blândă în același timp.

Apelarea la rațiune, la argumente logice sau la pedepse în timpul unui conflict nu este o soluție viabilă fiindcă creierul unui copil este definit de sistemul limbic iar acesta îi guvernează toate acțiunile. În schimb îi poți spune: “Nu te pot lăsa să faci asta! Când lovești un alt copil să ști că îl doare!” Stoparea cât mai timpurie a acestor gesturi îl scutește atât pe părinte cât și pe copil de o suferință inutilă în viitor.

Conectează-te cu copilul înainte de a corecta comportamentul

De cele mai multe ori când copilul este furios și lovește părintele trece și el prin aceleași emoții. Furia, frica, vinovăția se amplifică de ambele părți. Tocmai în acele momente copilul are cea mai mare nevoie de tine. Adultul are datoria de a calma situația și de a condamna comportamentul, nu copilul.

După ce ai oprit comportamentul agresiv într-un mod calm și rapid întreabă ce s-a întâmplat, pregătește-te să-l asculți cu răbdare, validează-i sentimentele și ajută-l să le identifice. Asigură-l că este în siguranță și că îi stai alături indiferent de situație. Lasă-l să plângă, să se descarce emoțional și abia după aceea apelezi la explicațiile raționale.

Când copilul se simte înțeles, sprijinit și mai ales iubit va coopera și își va schimba comportamentul.

Evita exprimări de genul: ”Dacă mai lovești pe cineva mama nu te mai iubește!” În schimb poți spune: ”Sunt foarte supărată pentru gestul tău însă asta nu înseamnă că nu te iubesc!” sau “Nu mi-a plăcut ce ai făcut, dar sunt alături de tine. Te iubesc și vreau să te ajut ca data viitoare să nu se mai întâmple asta!”

Stabiliți reguli, limite și comunicați cât mai clar și concis

Când copilul lovește alți copii el are nevoie să știe că atât la grădiniță cât și acasă sunt reguli pe care trebuie să le respecte. Cu cât mesajul dumneavoastră este mai simplu și mai clar cu atât mai ușor va fi reținut de copil. Însă pentru asta trebuie să va asigurați că vă aude.

Aplecați-vă la nivelul lui de înălțime, asigurați-vă că vă privește în ochi, că nu are nicio altă preocupare și găsiți un mesaj eficient care știți că ajunge la el. Cuvintele “STOP” sau “ROȘU” pot fi două ancore bune ce va pot ajuta să opriți un copil care este furios și lovește.

Furia ascunde în spate frică. Află care sunt fricile copilului tău

Copilul care lovește alți copii o poate face din mai multe motive însă cel mai important este frica. Copilul se teme că un alt copil îl va lovi (poate că lucrul asta s-a mai întâmplat) și atunci acționează din instinct și lovește primul. Ideea este că se simte cumva în pericol și trebuie neapărat să acționeze.

• copilul se teme că cineva îi poate lua jucăria preferată;
• copilul se teme că nu va fi acceptat de grupul în care vrea să se integreze;
• copilul se teme pentru că se simte singur. Nu există conectare sau “chimie” cu ceilalți copii ori cu educatoarea;
• copilul se teme că nu este suficient de bun sau că nu știe cum să facă anuminte lucruri care i se cer de către educatoare;
• copilul se teme că mama nu va mai veni la sfârșitul programului să îl ia acasă și în consecință se simte abandonat;
• copilul are nevoie de atenție.Nu contează că această e pozitivă sau negativă. E o nevoie și și-o va satisface așa cum știe el mai bine la acel moment.

Ca să poți afla de ce se teme copilul tău ia legătura cu educatoarea lui și împreună observați atât acasă cât și la grădiniță care este factorul declanșator. Nu va fi mereu același sau uneori va părea că lovește din senin fără să aibă vreun motiv anume. Caută să afli totuși care este frica ce alimentează gesturile lui agresive.Cu cât petreci mai mult timp alături de el cu atât îl vei cunoaște mai bine.

Stabilește-ți un plan de acțiune bine definit

Copilul care lovește alți copii are nevoie de timp pentru a înțelege că ceea ce face nu e bine. Părintele trebuie să fie răbdător și consecvent în această situație. Va trebui să stea să-l observe și să fie în preajma lui pentru a putea opri orice gest de agresivitate.Dar cel mai important va trebui să-l audă și să-l asculte.

Copilul va plânge, se va zbate, va tremura, va țipa, însă are tot dreptul să o facă. Tumultul emoțional pe care îl trăiește este cu adevărat copleșitor. Asta e felul lui de a semnala că are nevoie de ajutor. Nu poate verbaliza tot ceea simte, e mult prea complicat pentru el.

Rămâi cât mai aproape de el cu putință. Caută să oprești orice gest care l-ar putea pune în pericol atât pe el cât și pe ceilalți. Limitează-i mișcările, ține-l de mânuțe și ai grijă să nu lovească cu picioarele.

Acțiunea recomandată este de fapt îmbrățișarea. Un copil care e ținut în brațe cu fața sau cu spatele la părinte nu mai poate lovi. Îmbrățișarea are rolul și de a te conecta cu copilul, de a-l asigura că nu este singur în această situație și că beneficiază de tot sprijinul tău.

Înainte de a pleca de acasă va trebui să-i reamintești regulile și amândoi să le respectați cu strictețe.”Dacă alegi să lovești un alt copil, înseamnă că alegi să mergem acasă!” Copiii trebuie să știe că există consecințe și că părintele va apela la ele de fiecare dată când limitele sunt încălcate.

În esență copiii se nasc cu această dorință de a le face pe plac părinților.

Orice copil face diferența între ce e bine și ce e rău însă nu-i poți cere să fie rațional decât atunci când iese din emoție. Între timp are nevoie de tine ca să identifice și să gestioneze furtuna emoțională din mintea lui.

Nu apela la vinovăție, la rușine sau la pedepse! Nu funcționează!

Când copilul tău lovește alți copii simte deja frustrare, nemulțumire, rușine și vinovăție. Nu are niciun sens să îl împovărezi și mai mult cu alte emoții negative. Firește că atunci când se întâmplă asta și părintele trece prin momente dificile. Nu e plăcut să îți ceri scuze față de un alt adult, probabil că te simți judecat și blamat fiindcă copilul tău a reacționat agresiv, poate crezi că nu ești un părinte bun și nu reușești să te faci înțeles. Dar pe tine nu te pedepsește nimeni când simți toate astea. Cu atât mai puțin trebuie pedepsit un copil!

Pedeapsa îl va face să se simtă singur, neînțeles și neiubit. Pedeapsa fizică îl va determina să mențină aceeași atitudine. Felul în care tu gestionezi un conflict va fi un exemplu pentru el. Dacă părintele își lovește copilul și acesta o va face la rândul lui.

Furia trebuie înțeleasă și controlată! Oferă-i copilului tău alternative sănătoase și învață-l să spună “Nu!”ori “Sunt furios pe tine fiindcă mi-ai luat jucăria!”, “Nu-mi place când faci asta! Oprește-te!” Atunci când copiii învață să-și verbalizeze nemulțumirile gradul de agresivitate va scădea treptat până când va dispărea complet într-o zi.

Apelează la empatie!

“Tu cum te-ai simți dacă cineva te-ar lovi?”, “Uite, Mihai este supărat acum! Îl doare, fiindcă l-ai lovit!”, “M-a întristat gestul tău, vezi, și mama este supărată!”

Empatia poate fi antrenată începând cu vârsta de un an când copilul recunoaște expresiile faciale ale mamei.Învățând de mic să recunoască emoțiile și să și le exprime îl ajutăm să-și dezvolte inteligența emoțională. În felul ăsta se va naște și altruismul și dorința de a-i ajuta pe ceilalți.

Un copil care are empatie are și o stimă de sine bună și se cunoaște mai bine pe sine. Asta îl ajută să-și controleze mai bine frustrările și să nu răspundă la violență cu violență.

Cu cât vei petrece mai mult timp cu copilul tău cu atât mai repede își va vindeca el fricile din umbra agresivității. Și e mult mai bine ca aceste temeri să fie vindecate în copilărie altfel îi vor fi povară la maturitate.

„De unde am luat ideea nebună că, pentru a-i determina pe copii să facă mai bine, mai întâi trebuie să-i facem să se simtă mai rău? Gândește-te la ultima oară când ai fost umilit sau nedreptățit. Ți-ai dorit să cooperezi sau să faci mai bine?” - Jane Nelsen

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.