Legea nr. 51/2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 257 din 6 aprilie 2016.
- Potrivit actului normativ intrat în vigoare sâmbătă, comercianţii sancţionaţi de autorităţi pentru practici comerciale incorecte pot să fie obligaţi să restituie consumatorilor banii pe produse şi servicii într-un termen de cel mult 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de contravenţie.
- Conform legislaţiei în vigoare, practicile comerciale sunt considerate incorecte atunci când acestea sunt contrare cerinţelor diligenţei profesionale şi deformează sau pot deforma comportamentul economic al consumatorilor.
- Practicile comerciale incorecte sunt împărţite în practici înşelătoare şi practici agresive, iar amenzile prevăzute de lege sunt individualizate în funcţie de numărul de angajaţi al firmei şi de cifra de afaceri anuală netă realizată.
- Detalii suplimentare sunt aici.
- Termen de intrare în vigoare: 9 aprilie.
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1110/2016 privind modificarea și completarea Ordinului ANAF nr. 3622/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 257 din 6 aprilie 2016.
- Aşa cum Codul de procedură fiscală stabileşte, organul fiscal are dreptul să stabilească din oficiu creanțele fiscale prin decizie de impunere în cazul în care contribuabilul nu depune de unul singur declarația de impunere.
- Actul normativ citat actualizează formularul 256 “Decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice”, iar elementul de noutate constă în faptul că împotriva acestei decizii se poate depune contestație în termen de 45 de zile de la comunicare, în loc de 30, aşa cum se întâmpla anterior.
- Totodată, prin intermediul ordinului apărut săptâmâna precedentă, a fost introdus în circuitul fiscal un nou formular, respectiv formularul 257 „Decizie de desființare a deciziei de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice”. Noul formular se utilizează la desființarea deciziei de impunere din oficiu a impozitului pe venitul/câștigul net anual realizat de persoanele fizice.
- Mai multe informaţii găsiţi aici.
- Termen de intrare în vigoare: 6 aprilie.
Hotărârea Guvernului nr. 233/2016 pentru completarea Normelor de aplicare a OUG nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 261 din 7 aprilie 2016.
- Potrivit documentului amintit, persoanele care vor să-şi cumpere un autoturism nou în 2016, prin intermediul programului "Prima Maşină", pot să acopere avansul de minimum 5% cu prima de casare obţinută în cadrul programului "Rabla".
- Reprezentanţii Executivului au motivat această decizie prin creşterea atractivităţii programului "Prima Maşină", deoarece în 2015 au fost acordate sub 200 de garanţii.
- Referitor la plafonul garanţiilor programului "Prima Maşină" pentru 2016, Hotărârea Guvernului nr. 233/2016 prevede o sumă de 100 de milioane de lei, care va fi alocată din diferenţa nefolosită din plafonul anului 2015.
- Detalii, aici.
- Termen de intrare în vigoare: 7 aprilie.
Decizia ICCJ nr. 1 din 15 februarie 2016 a Completului competent să judece recursul în interesul legii a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016.
- Prin decizia oferită, judecătorii ICCJ au stabilit că asigurătorul RCA este parte responsabilă civilmente în procesele penale şi că acesta este nevoit să repare de unul singur daunele cauzate prin infracţiune într-un accident auto, însă doar în limitele legii şi ale contractului de asigurare.
- Practic, în baza contractului de asigurare, riscul producerii unei fapte prejudiciabile trece de la asigurat la asigurător, acesta din urmă fiind cel care răspunde de pagube.
- Decizia ICCJ a apărut ca urmare a practicii neunitare a instanţelor judecătoreşti din România, care, atunci când au avut parte de cauze ce implicau accidente auto cu prejudicii cauzate prin infracţiuni, au luat hotărâri diferite.
- Mai multe despre acest subiect citiţi aici.
- Termen de intrare în vigoare: 6 aprilie.
Hotărârea Guvernului nr. 217/2016 pentru aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2016 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 252 din 5 aprilie 2016.
- În acest an, 80 de blocuri din mai multe oraşe, care sunt încadrate în clasa I de risc seismic şi prezintă pericol public, sunt incluse în programul guvernamental de reducere a riscului seismic.
- Astfel, programul de acţiuni pe anul 2016 include, în total, 80 de clădiri de locuit multietajate din Bacău, Bucureşti, Câmpina, Ploieşti, Tulcea, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Târgu Mureş, care sunt încadrate în clasa I de risc seismic şi prezintă pericol public. Pentru 33 dintre acestea se vor executa lucrări de intervenţie, iar pentru celelalte 47 se vor proiecta lucrările de intervenţie.
- Lista completă a imobilelor la care se vor executa lucrări de intervenţie este aici.
- Termen de intrare în vigoare: 5 aprilie.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016.
- Autorităţile române intenţionează să achiziţioneze lucrarea „Cumințenia pământului”, realizată de sculptorul Constantin Brâncuşi.
- O parte din preţul de 11 milioane de euro, pentru care proprietarii de drept vor ceda lucrarea statului român, este suportat de Ministerul Culturii, în timp ce, pentru restul banilor, statul român aşteaptă donaţii de la contribuabili.
- Astfel, actul normativ citat introduce câteva derogări de la Codul fiscal în ceea ce priveşte donaţiile efectuate de operatorii economici sau chiar de către persoanele fizice.
- Nu în ultimul rând, dacă până la finalul anului autoritățile române nu vor reuşi efectuarea achiziției sculpturii, sumele primite ca donație vor fi restituite donatorilor.
- Termen de intrare în vigoare: 6 aprilie.
Comentarii articol (0)