Dar ce oferă concret acest serviciu? Avantajul principal pentru consumator, plătitor prin direct debit în format SEPA, constă în faptul că acesta „semnează și transmite mandatul o singură dată - fie la banca sa, fie la furnizorul de servicii”, a declarat Sabin Carantină, director general TRANSFOND, conform unui comnicat de presă remis redacţiei noastre. Altfel spus, mandatul nu mai trebuie semnat și la bancă și la creditor, ci la o singură entitate aleasă de consumator. Mandatul va fi însoțit de transmiterea automată a informaţiilor cuprinse către celelalte părți implicate.
Beneficiul central al utilizării de către furnizori a serviciului SEPA Direct Debit constă în capacitatea de colectare a plăţilor pentru facturi prin intermediul oricărei bănci din România. Iată o modalitate facilă de plată a facturilor de utilități și a altor servicii pentru care se poate folosi debitul direct interbancar, indiferent de banca unde avem contul. Și iată un serviciu care are ca obiectiv eficientizarea procesului de tranzacționare și operare, bazat pe una dintre cele mai noi tehnologii în domeniu.
Este, de asemenea, o măsură care „va impulsiona utilizarea acestui instrument de plată şi în România. Totodată, băncile din România beneficiază de acum de o bază mai bună pentru procesarea și reconcilierea automată atât a mesajelor de plată, cât și, în special, a mesajelor de rezolvare a excepțiilor”, a explicat Sabin Carantină.
Prin acest sistem, TRANSFOND și Asociația Română a Băncilor finalizează, astfel, Programul de modernizare a Casei de Compensare Automată – SENT și pregătirea completă a infrastructurii centrale de plăți de retail interbancare fără card pentru momentul trecerii la euro.
SEPA Direct Debit a fost lansat alături de un serviciu adițional de administrare a mandatelor - Registrul Unic al Mandatelor - o bază de date centralizată care gestionează toate mandatele de debitare directă în lei.
SEPA (Single Euro Payments Area), zona unică de plăți în euro, este acea zonă geografică în care nu există diferențe între plățile fără numerar în euro, naționale sau transfrontaliere. În SEPA, clienții vor fi capabili să efectueze și să primească plăți fără numerar în euro în interiorul spațiului european, la fel de sigur, rapid și eficient, ca în context național, folosind un cont unic și instrumente de plată standardizate: SEPA Credit Transfer (SCT), SEPA Direct Debit (SDD) și plăți prin carduri conform cadrului armonizat la nivel european SEPA Cards.
Comentarii articol (0)