Nerezidentii pot participa la tranzactii cu titluri de stat, începând din acest an, prin intrarea în vigoare a Ordonantei 66/1997 privind regimul investitiilor straine în România, modificata. Hotarârea face parte din angajamentul asumat de autoritatile române în negocierile de aderare la Uniunea Europeana la capitolul "Libera circulatie a capitalurilor". Ultima etapa a acestui angajament va fi încheiata odata cu liberalizarea operatiunilor cu instrumente financiare derivate. În una aprilie 2005 a fost liberalizat accesul nerezidentilor la contul de capital. Documentul referitor la titlurile de stat stabileste ca investitorii nerezidenti vor putea achizitiona titluri de stat de pe piata primara prin dealerii primari, în conformitate cu reglementarile în vigoare privind tranzactiile cu titluri de stat. De asemenea, proiectul de lege elimina prevederea din legislatia actuala potrivit careia participarea investitorilor nerezidenti pe piata titlurilor de stat este autorizata prin prospectul de emisiune.
Este eliminata si prevederea care precizeaza ca Ministerul Finantelor Publice va indica, prin ordin al ministrului, acele serii de titluri de stat deschise participarii investitorilor nerezidenti. Potrivit noilor reglementari, tranzactionarea titlurilor de stat pe piata secundara poate fi efectuata de persoanele nerezidente în România prin intermediarii pietei secundare a titlurilor de stat în conformitate cu reglementarile în vigoare. Noile reglementari stabilite prin acest proiect de lege vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2006. Ministerul Finantelor Publice va lansa, în 2006, împrumuturi în suma totala de 4.150 de milioane de lei, prin emisiuni de titluri de stat, numai pe piata interna, potrivit unor informatii remise presei de Biroul de presa al institutiei. Titlurile de stat se structureaza pe tipuri de maturitati în certificate de trezorerie cu scadente de sase si 12 luni si obligatiuni de stat de tip benchmark, cu scadente de trei, cinci si zece ani. Certificatele de trezorerie vor fi lansate în volum de aproximativ 900 de milioane de lei, respectiv câte 450 de milioane de lei pe fiecare tip de scadenta, având ca data de licitatie ziua de luni a celei de-a treia saptamâni din fiecare luna si ca data de decontare ziua de miercuri. Obligatiunile de stat de tip benchmark vor fi lansate în volum de aproximativ 3.250 milioane de lei.
Emisiunile urmeaza a fi organizate lunar, începând cu trimestrul al doilea al anului, în prima saptamâna a fiecarei luni, având ca data de licitatie ziua de joi si ca data de decontare ziua de luni. Obligatiunile cu scadenta de trei ani vor fi emise într-un volum de aproximativ 1250 milioane de lei, iar volumul obligatiunilor cu scadente de cinci si zece ani va fi de aproximativ un miliard de lei, pentru fiecare din cele doua tipuri de scadente. Trimestrial, Ministerul Finantelor Publice va comunica valorile orientative ale împrumuturilor pe fiecare luna a trimestrului în curs, urmând ca, prin prospectul de emisiune lunar, sa fie anuntat volumul efectiv al acestora. În anul 2006, MFP nu va lansa emisiuni de certificate de trezorerie puse în vânzare prin reteaua trezoreriei statului.
Comentarii articol (0)