ANM a atenționat că vremea caniculară cuprinde, astăzi, județele Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, fiind emisă în acest sens o avertizare de cod galben, temperaturile care urmează să se înregistreze fiind cuprinse între 35-36 de grade Celsius. Mai mult, pentru judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, a fost anunțat un cod portocaliu de caniculă, având în vedere că se vor atinge maxime de 37-38 de grade, respectiv 39 de grade în unele zone.
Vremea se va menține caniculară și marți, mai ales în Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, unde, potrivit ANM, se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade şi izolat 37 de grade.
Având în vedere aceste temperaturi extreme, angajatorii trebuie să ia măsuri pentru a-și proteja salariații. Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2000, angajatorii sunt obligați să le asigure salariaților condiții minime pentru menținerea stării de sănătate în perioada de caniculă, precum și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer. Totodată, angajații trebuie să primească apă minerală (2-4 litri de apă minerală/persoană/schimb), echipament individual de protecție și acces la dușuri.
În actul normativ menționat se face referire și la alte măsuri minimale care pot fi luate în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, pentru ameliorarea condițiilor de muncă. Astfel, printre acestea se numără reducerea intensității și ritmului activităților fizice, asigurarea ventilației la locurile de muncă și alternarea efortului dinamic cu cel static.
În situația în care angajatorii nu le pot asigura salariaților condițiile minime prevăzute de lege, iar temperaturile de peste 37 de grade Celsius se înregistrează cel puțin două zile consecutive, aceștia trebuie să ia, de comun acord cu reprezentanţii sindicali sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, mai multe măsuri:
- reducerea duratei zilei de lucru;
- eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11:00 şi după ora 17:00;
- întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.
În cazul aplicării acestor măsuri, se poate opta fie pentru recuperarea timpului nelucrat în următoarele şase luni, fără reduceri salariale, fie pentru nerecuperarea acestuia şi acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul lucrat efectiv.
Trebuie făcută precizarea că inspectorii de muncă nu pot amenda orice abatere, ci numai neîndeplinirea măsurilor menite să prevină îmbolnăvirile determinate de munca în condiții de temperaturi extreme, și anume:
- asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute;
- asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
- trecerea în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
Astfel, angajatorii care nu iau cele trei măsuri de protecție a salariaților enumerate mai sus riscă să fie amendați de inspectorii de muncă cu sume cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.