Articol scris de Marian Dumitrache, specialistul AvocatNet.ro în fonduri europene
În stabilirea mărimii societății, sunt luate în calcul trei criterii, conform situațiilor financiare încheiate în ultimul exercițiu financiar:
- numărul mediu de salariați;
- cifra de afaceri;
- valoarea activelor totale.
În funcție de aceste trei praguri, o societate comercială poate fi:
- microîntreprindere;
- întreprindere mică;
- întreprindere mijlocie;
- întreprindere mare.
O microîntreprindere are până la nouă angajați și o cifră de afaceri (sau active totale) de până la două milioane de euro.
O întreprindere mică are mai puțin de 50 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deține active totale de până la zece milioane de euro, echivalent in lei.
O întreprindere mijlocie are mai puțin de 250 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro, echivalent în lei, sau deține active totale ce nu depășesc echivalentul în lei a 43 de milioane de euro.
Exemplu de linie de finanțare destinată proiectelor dezvoltate de microîntreprinderi este 2.1.A din cadrul Programului Operațional Regional (POR), iar IMM-urile au la dispoziție 2.2. din cadrul aceluiași program operațional.
La depunerea unui proiect se pune accent pe termenul de întreprindere unică, a cărei dimensiune trebuie stabilită prin raportarea la datele prezentate anterior.
O întreprindere unică este definită ca fiind un grup de întreprinderi legate. Pentru a stabili ce sunt întreprinderile legate trebuie să înțelegem că, în existența lor, întreprinderile pot deține părți sociale sau acțiuni în capitalul social al altora. De asemenea, și reciproca este valabilă: o societate comercială poate fi deținută în întregime sau în parte de către alte întreprinderi.
În functie de procentul în capitalul social deținut, societățile comerciale se pot regăsi în trei situații:
- întreprinderi autonome;
- întreprinderi partenere;
- întreprinderi legate.
O întreprindere este autonomă dacă deține mai puțin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una ori mai multe întreprinderi nu dețin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză.
Prin excepție de la definiția de mai sus, o întreprindere este considerată autonomă, neavând, prin urmare, nicio întreprindere parteneră, chiar dacă acest prag de 25% este atins sau depășit, de către următoarele categorii de investitori, cu condiția ca aceștia să nu fie legați individual sau în comun de întreprinderea în cauză:
- societăți publice de investiții, societăți de capital de risc, persoane fizice sau grupuri de persoane fizice care realizează, conform declarației anuale de venit, venituri majoritare din activitatea de investiții în capital de risc (business angels) și care investesc fonduri proprii în societăți necotate la bursă, cu condiția ca investiția totală a acestor investitori în aceeași întreprindere să nu depășească echivalentul în lei a 1.250.000 de euro;
- universități sau centre de cercetare fără scop lucrativ;
- investitori instituționali, inclusiv fonduri de dezvoltare regională;
- autorități ale administrației publice locale, respectiv primăriile.
Întreprinderile partenere sunt toate întreprinderile între care există următoarea relație: întreprinderea (din amonte) deține, individual sau în comun cu una ori mai multe întreprinderi legate, între 25% și 50% din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei alte întreprinderi (din aval).
Întreprinderile sunt considerate legate atunci când capitalul social este deținut într-un procent mai mare de 50% de către o altă întreprindere sau atunci când capitalul social propriu este deținut într-un procent de peste 50% de către o altă societate sau de către alte societăți.
Întreprinderile legate includ toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile de mai jos:
- o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;
- o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
- o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
- o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.
La identificarea întreprinderii unice se vor avea în vedere doar întreprinderi legate înregistrate pe teritoriul aceluiași stat membru UE. Astfel, chiar dacă întreprinderea A (înregistrată în România) este deținută în proporție de 60% de întreprinderea B (înregistrată în afara României), cele două întreprinderi nu sunt considerate o întreprindere unică.
La identificarea întreprinderii unice se vor avea în vedere doar legăturile stabilite între solicitant și alte întreprinderi - persoane juridice, respectiv orice entități care desfășoară activitate economică, înregistrate conform normelor în vigoare. Astfel, dacă întreprinderea A este deținută în proporție de 55% de o persoană fizică autorizată (PFA), atunci A și PFA formează o întreprindere unică.
Legăturile stabilite prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord trebuie luate în calcul la încadrarea solicitantului în categoria microîntreprinderilor.
Astfel, dacă întreprinderea A (solicitant) și B sunt considerate legate prin intermediul persoanei fizice X, pentru verificarea încadrării lui A în categoria microîntreprinderilor (i.e. număr mediu de salariați mai mic decât zece și cifra de afaceri anuală netă sau active totale de până la două milioane de euro), la datele întreprinderii A se vor adăuga în totalitate datele (numărul mediu de salariați) înregistrate de B.
Pe de altă parte, în ceea ce privește acordarea și cumularea ajutorului de minimis, A și B nu vor fi considerate ca formând o întreprindere unică.
Valoarea fondurilor disponibile întreprinderilor autonome, partenere sau legate
Nu toate fondurile disponibile și acordate prin intermediul unor linii de finanțare din fonduri publice naționale sau europene sunt considerate ajutoare de minimis. Încadrarea ajutoarelor nerambursabile în categoria ajutoarelor de minimis este făcută în cadrul Ghidului solicitantului pentru fiecare program de finanțare urmărit.
O întreprindere unică nu poate încasa ajutoare de minimis mai mult de 200.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare consecutive.
Dacă discutăm cazul unei întreprinderi care a mai beneficiat în trecut de astfel de ajutoare, atunci plafonul de minimis (200.000 de euro) se va reduce cu toate ajutoarele în regim de minimis, cumulate, de care a beneficiat întreprinderea unică pe parcursul ultimilor doi ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanțare și anul curent depunerii cererii de finanțare.
Cumularea ajutoarelor primite în regim de minimis se face indiferent de:
- sursa ajutoarelor (de exemplu: buget de stat, buget local, fonduri europene);
- forma ajutoarelor (de exemplu: finanțare nerambursabilă, scutiri de la plata unor taxe, garanții, facilități privind creditele primite, dobânzi subvenționate, garanții bancare).
În cazul în care, după aplicarea regulilor de cumul, valoarea finanțării nerambursabile solicitate prin cererea de finanțare depășește plafonul de minimis specific (respectiv 200.000 de euro sau 100.000 de euro), cererea de finanțare va fi respinsă. În acest caz nu poate fi acordat un nou ajutor de minimis doar pentru acea parte din finanțarea solicitată care s-ar încadra în plafonul de minimis aplicabil.
Ajutoarele de minimis se consideră acordate în momentul în care dreptul legal de a beneficia de aceste ajutoare este conferit întreprinderii în temeiul legislației naționale aplicabile, indiferent de data la care ajutoarele de minimis se plătesc întreprinderii respective.
Cu alte cuvinte, ajutorul de minimis se consideră încasat la data semnării contractului de finanțare, nu la data plății efective a ajutorului nerambursabil.