Proiectul procedurii pentru implementarea în 2019 a programului de comerț și servicii se află momentan în dezbatere publică. Pentru a se aplica, acesta trebuie aprobat prin ordin de ministru și publicat în Monitorul Oficial.
În esență, firmele vor putea cere prin acest program o finanțare nerambursabilă de până la 250.000 de lei, care va acoperi cel mult 90% din cheltuielile eligibile ale proiectelor. Asta înseamnă că va fi necesar și un aport al antreprenorilor de minimum 10%.
Companiile vor putea accesa programul de comerț și servicii dacă sunt microîntreprinderi sau întreprinderi mici și mijlocii. Însă ce înseamnă asta? Conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, aceste firme sunt identificate astfel:
- microîntreprindere: o firmă care are până la nouă salariați și care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau care deține active totale de până la două milioane de euro (echivalent în lei);
- întreprindere mică: o firmă care are între zece și 49 de salariați și care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau care deține active totale de până la zece milioane de euro (echivalent în lei);
- întreprindere mijlocie: o firmă care are între 50 și 249 de salariați și care realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro (echivalent în lei) sau care deține active totale de maximum 43 de milioane de euro (echivalent în lei).
În afară de condiția de a fi microîntreprindere sau întreprinderere mică sau mijlocie, o companie va avea și alte condiții de îndeplinit pentru a putea cere bani de la stat, după cum urmează:
- să fie înregistrată în baza Legii nr. 31/1990 sau în baza Legii nr. 1/2005 sau în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2011;
- să fie persoană juridică cu obiect de activitate comercializarea produselor și serviciilor de piață;
- să fie considerată întreprindere autonomă, legată, parteneră sau unică (grup de întreprinderi legate ce se comportă ca o întreprindere unică);
- să aibă cel puțin un an calendaristic de la înființare la data deschiderii aplicației electronice de înscriere în programul de finanțare și codul CAEN pentru care solicită bani să fie autorizat cu cel puțin trei luni anterior datei deschiderii aplicației electronice de înscriere;
- să aibă capital social integral privat;
- să aibă o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 de milioane de euro (echivalent în lei) sau să dețină active totale de maximum 43 de milioane de euro (echivalent în lei), la finele anului fiscal anterior (active totale adică active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans);
- să aibă un număr mediu anual de salariați mai mic de 250 în anul fiscal anterior;
- să aibă sediul social și punctele de lucru/sediile secundare înregistrate la Registrul Comerțului și să desfășoare activitate în România;
- să obțină cel puțin 50 puncte la înscrierea în program.
De asemenea, o firmă va putea cere finanțare nerambursabilă dacă n-a mai primit bani în programul de comerț și servicii în ultimii trei ani, adică în 2016, 2017 și 2018, dacă nu i s-a cerut restituirea unei finanțări anterioare, respectiv dacă n-a primit un ajutor ilegal. În plus, nu vor putea participa la înscrieri firmele care au depășit în trei exerciții financiare consecutive plafonul de minimis de 200.000, respectiv de 100.000 de euro (bani primiți ca finanțare nerambursabilă).
Totodată, solicitările de finanțare se vor putea face numai dacă firmele sunt lipsite de datorii, astfel că nici datoriile eșalonate nu se vor pune la socoteală. O altă condiție de îndeplinit pentru înscrierea în programul de stat va fi ca firmele să nu fie în dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment, executare silită, închidere operațională sau suspendare temporară a activității.
În fine, alte condiții vor fi ca societățile să nu fi fost respinse la finanțare în ultimii cinci ani pe motive de fraudare a procedurii, să nu existe legături de rudenie între structurile acționariatului firmelor și personalul autorităților statului, să se fi transmis formularul de raportare tehnică în termen (doar pentru aplicanții care au primit finanțare în anii 2016, 2017, 2018), să se fi transmis cererea de renunțare parțială/totală la finanțare în termen dacă firmele au semnat contract de finanțare în ultimii trei ani.
Informații mai multe despre programul de comerț și servicii pot fi găsite aici.
Atenție! Proiectul de ordin cu procedura pentru implementarea programului de comerț și servicii NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie aprobat prin ordin de ministru și publicat în Monitorul Oficial.