Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, al Ministerului Finanțelor Publice, al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 4947/899/2018/1840/906/2016 privind încadrarea în activitatea de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 718 din 16 septembrie 2016.
Actul se aplică de la data apariției în Monitor și prevede condițiile, criteriile, procedura de calcul și documentele justificative necesare cercetătorilor care doresc să beneficieze de scutirea de la plata impozitului pe venit. Ordinul vine, în esență, cu detalieri ale prevederilor referitoare la scutirea de impozitul pe venit aplicată cercetătorilor începând din prima zi a lunii august, dispoziții la care ne-am referit pe larg într-un articol anterior.
Criteriile de acordare a scutirii de impozit
Concret, pentru a putea beneficia de scutire, o persoană fizică trebuie să desfășoare activități de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică în România. Activitățile desfășurate trebuie să se realizeze în baza:
- unui contract individual de muncă;
- unui raport de serviciu;
- unui statut special prevăzut de lege;
- a unui act de detașare încheiat cu/la o unitate/instituție de drept public sau de drept privat, cuprinse în sistemul național de cercetare-dezvoltare, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică.
Veniturile obținute din activitățile de cercetare și dezvoltare supuse scutirii, pe bază lunară și în limita bugetului alocat pentru proiectul respectiv, sunt veniturile din salarii și cele asimilate salariilor.
Notă: Scutirea trebuie să se acorde chiar și în situația în care obiectivele proiectului nu se realizează. De asemenea, dacă proiectul cuprinde și sume reprezentând indemnizații de concediu de odihnă, acestea sunt scutite în egală măsură de la plata impozitului pe venit.
Ce activități sunt incluse?
Persoanele care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare trebuie să știe că nu toate activitățile de acest gen sunt eligibile pentru obținerea scutirii. Astfel, în conformitate cu prevederile ordinului comun, sunt considerate, printre altele, activități eligibile:
- activitățile de cercetare aplicativă/industrială, care cuprind crearea de părți componente pentru sistemele complexe sau de prototipuri;
- activitățile de dezvoltare experimentală, care pot include crearea de prototipuri, demonstrarea, crearea de proiecte-pilot, testarea și validarea unor produse;
- activitățile de testare efectuate în vederea soluționării incertitudinilor științifice și tehnologice.
În schimb, nu sunt eligibile pentru obținerea scutirii de impozit activități precum:
- cele incluse în programele curente de testare și analiză în scopul calității/cantității;
- studiile de management sau de eficiență care sunt întreprinse înainte de începerea unei activități de cercetare sau de dezvoltare;
- studiile de cercetare, testare și de dezvoltare a pieței, de promovare a vânzărilor sau de consum; prospectarea, exploatarea, sondarea ori producerea de minereuri, țiței sau gaze naturale.
Notă: Pentru a se asigura că o activitare de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică este eligibilă pentru încadrarea la scutirea de impozit, în conformitate cu prevederile ordinului, angajatorul, angajatul sau autorităţile fiscale pot solicita rapoarte de expertiză elaborate de experţi înscrişi în Registrul experţilor pe domenii de cercetare-dezvoltare.
În ce condiții se obține scutirea?
Actul normativ prevede o serie de condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ de către cercetătorii care obțin venituri sub forma salariilor sau asimilate salariilor din activitățile de cercetare-dezvoltare, care doresc să beneficieze de scutirea de impozit. Mai exact:
- postul pe care îl ocupă face parte dintr-un compartiment de cercetare-dezvoltare, evidenţiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: direcție, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment, laborator sau altele asemenea;
- angajatul desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică eligibile, cuprinse într-un proiect de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică;
- angajatul a absolvit cel puţin ciclul I de studii universitare sau o formă de învăţământ superior de lungă durată şi deţine o diplomă de licenţă, sau echivalentă, conferită de o instituţie acreditată de învăţământ superior din România sau o diplomă obţinută la absolvirea studiilor universitare de licenţă la instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate, recunoscută şi echivalată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
- cheltuielile cu salariile şi asimilate salariilor sunt prevăzute în bugetul proiectului de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică;
- angajatorul are în obiectul de activitate şi activităţi de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică.
Documentele necesare pentru obținerea scutirii
Pentru a obține scutirea, persoanele care desfășoară aceste activități și care îndeplinesc, în mod cumulativ, condițiile enunțate mai sus, au nevoie de următoarele documente justificative:
- actul constitutiv sau, după caz, documentele de înființare ale angajatorului;
- organigrama angajatorului, cu evidențierea structurii de cercetare-dezvoltare din compartimentul din care face parte postul său;
- copia diplomei de licență sau a actului echivalent, certificată pentru conformitate cu originalul;
- documentul care conține datele de identificare ale proiectului de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică;
- copia contractului individual de muncă, certificată pentru conformitate cu originalul, sau a oricărui alt document din care rezultă raportul juridic, sau a actului de detașare;
- fișa postului;
- fișa de pontaj asociată proiectului;
- documentul în care se evidențiază componentele aferente veniturilor din salarii si asimilate salariilor, obținute de fiecare angajat din activitățile desfășurate în proiectul respectiv.