La Fântâna – Apă de izvor este extrasă din Mitrovo Polje, Serbia, o regiune muntoasă de pini și stejari, încadrată de masivi de până la 2.000 m, departe de aglomerări urbane și zone industriale. Izvorul este bine protejat în adâncuri de straturi de marmură formate acum peste 100 de milioane de ani. La Fântâna – apă de izvor are un gust neutru și plăcut, iar prin compoziția sa echilibrată de minerale este recomandată pentru consum zilnic.
Ceea ce face remarcabilă această apă este ambalajul – o prezență de o eleganță discretă, aproape sobră. Tocmai aceste calități, suplețea demnă și distincția, o vor scoate în evidență. Este o formă de reprezentare care îți permite proiecția propriilor standarde. Iar ca mijloc de curtoazie și ospitalitate, poate fi un argument tacit de valorizare față de oaspeții, partenerii și clienții tăi deopotrivă.
Este apa care ”dă bine” pe birou – fie că vorbim despre cel de la serviciu, din sala de întâlniri, de cea de conferințe sau, bineînțeles, de acasă.
Este primul produs ambalat la PET al companiei La Fântâna, ce-și completează astfel un portofoliu bogat de soluții și servicii de hidratare – watercoolere cu apă la bidon, purificatoare, apă de izvor la cutie și ionizatoare pentru apă alcalină, apă acidă și apă purificată pentru consum curent.
Cu acest produs, La Fântâna răspunde așteptărilor celor care-și doresc un plus de distincție în imaginea publică – pentru ei și/sau pentru compania lor.
La Fântâna – apă de izvor este prezentată în versiunile plată și carbogazoasă în sticle de plastic de 0,5, 1,5 și 2 litri și poate fi achiziționată pe bază de comandă minimă, care va fi livrată la adresa indicată. Vizitați www.lafantana.ro pentru mai multe informații despre produs și achiziționarea acestuia.
Comentarii articol (0)