Cum gestionăm tentațiile copiilor, de la Facebook la mersul singur la școală și fumat

Psihologul Diana Roxana Onuțu vine cu răspunsuri pentru părinții cărora nu le este clară calea de urmat atunci când provocările mediului își fac simțită prezența.

Totul Despre Mame: Tentați de exemplul altor colegi/prieteni, mulți copii încep să ceară Facebook de pe la 7-8 ani, iar unii părinți cedează rugăminților și le fac conturi false. Ce ar trebui să răspundă un părinte când este pus într-o astfel de situație?

Diana Roxana Onuțu: Problema conturilor de Facebook la copii este una foarte delicată, iar părerile în grupurile de părinți sunt împărțite. Cei de la Facebook au o limită de vârsta de la care este permis să ai un astfel de cont și consider ca cel mai benefic ar fi să fie respectată aceasta condiție. Dar cum reacționezi totuși la rugămințile celui mic?

În primul rând, cred ca părintele ar trebui să discute cu copilul despre motivele pentru care își dorește un astfel de cont. La 7-8 ani, când copiii încep să meargă la școală, nevoia de integrare în grup sau într-o nișă este mare. Personalitatea celor mici începe să se cristalizeze, iar ei își doresc să se asemene cu cei de vârsta lor și mai puțin cu părinții. Desigur, pentru părinți este întotdeauna dificil de acceptat o astfel de separare, dar este necesar să înțelegem cu toții că acesta este un proces normal, ba chiar benefic.

Dacă noi le interzicem copiilor sa își facă pagină de Facebook, asta nu ne garantează că ei nu vor încerca sa își facă un astfel de cont fără știrea noastră. Ținând cont de acest aspect, cred că este mai bine ca părinte să fii acolo lângă cel mic și să creați acel cont împreună, decât să-l facă singur. În acest mod, veți avea ocazia să stabiliți împreună cu copilul un set de reguli de folosire. Discutați cu el la ce pericole se poate expune împărtășind fotografii sau informații personale în mediile virale, decideți împreună ce are și ce nu are voie să facă folosind contul de Facebook. Scrieți aceste reguli împreună cu o serie de consecințe ale nerespectării lor. Stabiliți câteva activități pe care este necesar să le facă pentru a avea acces la pagina de Facebook. De asemenea, ar fi recomandat sa fiți prin preajma când cel mic accesează contul pentru a preveni expunerea la reclame sau pagini care nu sunt adresate minorilor.

Oricum ar fi, decizia rămâne la părinte dacă acceptă sau nu sa facă celui mic pagina de Facebook. Pentru oricare dintre tabere optați, înainte de a accepta sau a refuza, încercați să discutați cu copilul despre această nevoie și să îi explicați motivele pentru care există restricții în folosirea Facebook-ului de către cei mici.

TDM: De regulă, tentațiile online sunt însoțite și de dorința de mai multă liberate, unii stau mai mult afară cu prietenii, nu mai vor să fie luați de la școală etc. Cum ar trebui gestionate genul acesta de situații? Dacă școală este aproape, de la ce vârstă ar trebui lăsat un copil să vină de la școală singur/ să stea afară cu prietenii?

DRO: Dacă vorbim despre venitul singur de la școală, cred că cea mai potrivită vârstă pentru asta este cea de la care copilul începe să meargă la școală, dacă distanța nu este mare și nu există pericole majore. Este important să ne împuternicim copiii, să îi învățăm să se descurce singuri, iar atunci când nu se expun unor pericole evidente, să îi încurajăm să fie independenți. Sunt gesturi mici care clădesc încrederea copilului în propriile forțe, trăsătură pe care ne dorim să o aibă ca adult.

Acest lucru poate fi făcut gradual, în primele zile până ne asigurăm că știe drumul, îi putem însoți la școală. Dacă în cartierul în care locuiți sunt zone răufamate în care cel mic nu este în siguranță, îl puteți învăța să le ocolească sau îl puteți aștepta la jumătatea drumului. Nu îi așteptați la poarta școlii, ci la o distanță ceva mai mare. Cel mic va aprecia încrederea pe care o aveți în el și își va construi o imagine de sine pozitivă, iar tentațiile vor rămâne departe de el.

În ceea ce privește statul afară cu prietenii, varianta cea mai benefică pentru toți ar fi să se stabilească un set de reguli adecvate vârstei legate de: intervalul de timp pe care cel mic îl poate petrece afara, zonele în care este în regulă să stea și orice alt element pe care îl considerați necesar. Copilul trebuie să știe ce se întâmpla dacă încălcă aceste reguli.

Odată cu înaintarea în vârsta, este necesar ca regulile să se schimbe. Viitorul adolescent are nevoi diferite față de un copil de 7-8 ani, dorința de mai multă libertate fiind mult mai mare. Problema cea mai dificilă este să împaci nevoia de control a părintelui asupra copilului, cu nevoia de control a copilului asupra propriei persoane. Din punctul meu de vedere, cu cât reușim să negociem o variantă de satisfacere a nevoilor copilului care să fie mulțumitoare pentru ambele părți, cu atât vom reuși să gestionam mai ușor conflictele de mai târziu. Copiii au nevoie să știe ce pot și ce nu pot să facă. Cu cât vor ști mai clar, cu atât le va fi mai ușor.

TDM: Există o mulțime de dispozitive (inclusiv telefonul dat copilului) pentru a ști unde este copilul la un moment dat sau ce postează online, ce site-uri vizitează. Dacă părintele folosește astfel de dispozitive, cât de în regulă este ca și copilul să știe acest lucru?

DRO: Consider că este în regulă să știe și cel mic. Dacă părintele nu îi va spune, la un moment dat își va da seama, aspect ce poate eroda încrederea copilului în părinte. Cu cât clădim relația cu copilul bazându-ne mai mult pe încredere și mai puțin pe opresiune, cu atât setăm cadrul pentru o relație mai sănătoasă. Cred că este necesar ca cel mic să știe de ce părintele are această nevoie, care sunt riscurile la care se expune în mediul online, de ce este important ca adultul să știe unde este. Pot fi învățați chiar unele practici preventive în utilizarea mediului virtual. Nu cred că este necesar să speriem nejustificat un copil, dar expunându-i îngrijorările și motivele noastre, îi putem face să le înțeleagă și dezvoltam o relație cu el în care șansele de colaborare sunt mai mari.

TDM: O altă tentație majoră pentru mulți copii care ajung să stea singuri afară poate fi fumatul, influențați de copii mai mari. Cum se poate preveni o astfel de situație? Dacă problema a apărut deja, cum ar trebui abordată situația de părinți?

DRO: Fumatul este o tentație majoră cu care cea mai mare parte a adolescenților se vor confrunta la un moment dat. În cazul copiilor, problema este cu atât mai delicată, efectul consumului de tutun asupra organismului fragil al copiilor fiind uneori ireversibil. Studiile arată că probabilitatea ca un copil/adolescent să fie tentat de fumat este mai mare în familiile în care și părinții fumează. Dacă le spunem celor mici că nu au voie să fumeze, tutunul va deveni fructul interzis. De aceea consider că este extrem de important să le explicăm copiilor ce este tutunul, care sunt riscurile fumatului, în ce fel consumul de tutun le afectează anumite funcții ale organismului. Dacă sunteți fumători le puteți împărtăși aspectele negative legate de adicția dumneavoastră, cum ați început să consumați, cât de dificil este să renunțați acum la acest obicei deși v-ați dori, ce costuri materiale implică. Există documentare și articole cu imagini legate de efectele fumatului. Puteți chiar să căutați documentare legate de efectele fumatului la copii. Cred că acestea ar putea avea un impact mai grăitor asupra copilului decât să îi interzicem pur și simplu.

Dacă problema a apărut deja, înainte de toate discutați despre motivele pentru care a adoptat acest viciu. Poate a făcut-o pentru a se integra într-un grup sau pentru că i se pare că are o imagine mai matură. Căutați împreună cu el metode alternative pentru a obține efectul dorit. Desigur, puteți apela la ajutorul unui psiholog (poate chiar există unul la școala unde merge cel mic). Oricum ar fi, o discuție cu privire la riscurile consumului de tutun este recomandată.

Interviu preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici interviul original.