Dorinta de-a gasi o cale de comunicare cu fiul meu, m-a facut sa citesc nenumarate articole, sa discut cu nenumarate persoane ( unele specializate), de aici si decizia de a deschide acest topic, pt a afla parerea persoanelor care au un adolescent. Cum va descurcati cu “crizele” adolescentului dvs, cum comunicati cu acesta, cata libertate ii acordati? Se stie ca meseria de parinte este cea mai grea din lume, asa ca profit de posibilitatea comunicarii pe cale virtuala, facand un schimb de experienta cu dvs, asa ca orice sfat este bine venit.
Am ajuns la concluzia ca unul dintre motivele conflictuale, ar putea sa fie dereglarile hormonale, stiindu-se ca adolescentul este in perioada de crestere. Al doilea motiv ar putea sa fie impunerea respectarii regulilor casei. Reguli care ne-au asigurat din totdeauna linistea familiei noastre. Al treilea motiv ar putea sa fie libertatea de-al lasa sa decida el, ceea ce este bine sau nu, ma gandesc ca fiind vorba de un baiat de aproape 17 ani, ce ar putea el sa stie?
Stiu clar ca nu pot raporta comportamentul lui de acum, la comportamentul meu, care l-am avut la varsta lui, timpurile sunt total schimbate si pot spune ca sunt schimbate in rau. Daca la generatia mea intalneai respect si intelegere, ei bine la generatia din zilele noastre nu se poate vorbi despre asa ceva, nu generalizez, dar in mare parte asa este.
Intrebarile mele sunt:
1. In cazul in care stabiliti sa se intoarca acasa la o anumita ora, iar el frecvent intarzie, cum procedati?
2. In cazul in care zilnic, pleaca foarte tarziu din casa, spre scoala, cum il convingeti sa plece la o anumita ora?
3. In cazul in care il rugati un anumit lucru, iar el de fiecare data spune "2 secunde", dar nici macar dupa 10-15 min nu se duce sa faca, ce atitudine aveti fata de el?
4. Am avut situatii de genul " de ce parintii lui cutare il lasa, iar voi pe mine nu?" Cu ce argumente ii demonstrati ca pt el este bine asa cum credeti dvs?
5. In cazul greselilor repetate, cum il pedepsiti? Parola laptop, interzicere sa iasa pe afara...
6. De exemplu discutati cu el, iar el va ignora pur si simplu, cum il faceti sa asculte?
7. In discutile cu el, il auziti deseori spunand " ce stii tu...nu cred ca intelegi tu...habar nu ai de nimic...degeaba iti explic". Toate aceste comentarii imi par jignitoare. Dupa ce comenteaza aceste lucruri, mai continuati sa vorbiti cu el?
8. "Bani de buzunar", ii dati zilnic, sau ii castiga din activitatile lui care le presteaza contra cost?
9. Din banii stransi, realizati ca ii cheltuie pe energizante sau coca-cola, bauturi racoritoare foarte toxice, cum faceti, nu ii mai dati bani sau il lasati sa decida singur daca ii fac bine sau nu?
10. Curatenia in camera lui, considerati ca este responsabilitatea lui sau ii faceti dvs?
11. Intr-o discutie, trebuie sa aibe ultimul cuvant, mormaind sau comentand aiurea fara sa tina cont ca poate jigneste. Treceti peste acest lucru, considerand ceva nevinovat sau nu ii mai vorbiti?
Indraznesc sa va rog sa veniti cu argumente care dvs, le-ati pus in practica si au dat roade cu adolescentii dvs. La prima vedere intrebarile mele par copilaresti, ei bine, intamplandu-se destul de des, pot spune ca linistea familiei mele este afectata. Va multumesc!
1. Incearca sa il lasi mai mult, e clar nu ii ajunge cat ii dai voie. Incearca o negociere, nici pana la ora la care vrea el insa macar cu o ora mai mult decat il lasi acum.
2. La varsta asta e deja problema lui daca intarzie. Inseamna ca se descurca el cumva, lasa-l in pace ca nu te tine te cearta profesorii.
3. Insist, uneori chiar ridic vocea insa nu cred ca la tine ar fi ok sa faci asta. Poate ar trebui sa il soliciti cand nu e ocupat cu ceva ce ii place sa faca. Sau sa il anunti ca urmeaza sa aveti o activitate in comun peste un anumit timp (o jumatate de ora cel putin) ca sa ii dai timp sa iasa din ce face.
4. Aici nu stiu ce sa zic. De unde putem avea certitudinea ca stim ce e bine pentru ei? Nu cred ca avem argumente sa le demonstram asta.
5. Depinde de greseli. Poate ca nici nu e vorba de greseli ci de nesupunere sau intarzieri la venirea acasa… In ultimul timp am citit chestii care m-au ingrozit despre cum reactioneaza adolescentii la interdictiile gen ''N-ai voie pe Facebook'' ca nu as indrazni sa ii pun parola. Nu am raspuns la asta, trebuie sa cunosti foare bine un copil ca sa il pedepsesti fara sa il traumatizezi sau sa il inraiesti. Pe mine taica-meu ma pedepsea interzicandu-mi sa ies din casa cu saptamanile. Nu ma gandeam atunci decat cum o sa plec de-acasa a doua zi dupa ce implinesc 18 ani.
6. Nu ai cum. Daca te-ar privi in ochi crezi ca ar auzi ce spui? Nu discuti cu el, vorbesti singura.
7. Aici ai de lucru. Daca spune Degeaba iti explic inseamna ca nu il intelegi. Nu trebuie sa fii de acord cu el, e mai important sa intelegi ce il doare. Din cum intrebi imi imaginez (si daca gresesc te rog sa ma ierti) ca dupa ce iti face reprosurile alea tu nu mai vorbesti cu el. Ideal ar fi ca el sa vorbeasca mai mult iar tu sa ai puterea sa nu ajungeti la discutii in contradictoriu insa nu stiu cat de dornic de comunicare este.
8. Nu dau bani de buzunar conditionat de activitati, maresc suma cand imi face cate-o bucurie legata de scoala. Nu zic ca asa e bine :)
9. El decide, cum sa nu ii mai dai bani pentru ca ar fi posibil sa isi ia Cola… Fa-i acasa sucuri naturale.
10. Ideal ar fi sa faca singur, multumitor ar fi macar sa pastreze ordinea. Curatenie ii fac dar ii cer sa aiba lucrurile cat de cat aranjate.
11. Fa-te ca nu auzi daca nu e chiar cu voce tare, mormaitul e mai mult pentru el sa isi linisteasca sufletul ca nu s-a lasat calcat in picioare.
Din ce ai scris pana acum, eu te vad asa: o mama superprotectoare cu un barbat in devenire (el asa se vede). Scoala, prieteni, alimentatie, toate astea el trebuie sa le faca asa cum stii sau crezi tu ca e mai bine pentru el si nu va prea potriviti in idei. Multi copii si-ar dori astfel de parinti insa nu au norocul asta. Altii, cum este si al tau, se sufoca si protesteaza cum pot (al tau da din gura). Parerea mea este ca tu trebuie sa te schimbi prima: intai sa inveti sa il asculti fara sa il contrazici sau dadacesti prea mult iar apoi sa incerci sa ti-l apropii prin mici concesii in schimbul carora sa ceri si tu ceva - de exemplu sa-l lasi mai mult pe-afara cu conditia ca la sfarsit de saptamana sa faceti impreuna curatenie in camera lui... nu stiu, zic si eu. Tu stii mai bine ce l-ar sensibiliza intr-atat incat sa fie dispus sa ofere ceva.
Fii mai ingaduitoare, draga mea, si cu tine si cu el :vishenka:
gmancila a scris: "... Al treilea motiv ar putea sa fie libertatea de-al lasa sa decida el, ceea ce este bine sau nu, ma gandesc ca fiind vorba de un baiat de aproape 17 ani, ce ar putea el sa stie ? "
Nu pot sa fiu de acord cu ultima parte - ... ce ar putea el sa stie ? Copii din ziua de astazi au acces la informatii din toate domeniile, la care noi, la varsta lor nici macar nu stiam ca exista. Modalitatea de a afla despre ce este preocupat cu adevarat, nu poate fi dupa parerea mea, decat discutia libera, la obiect, fara insinuari si comparatii cu colegi de ai lui. Se poate pleca de la o intrebare fireasca pentru parinti: de ce esti tu interesat ? Pe masura ce discutia inainteaza, parintele poate interveni cu sugestii in scopul atragerii copilului in directia dorita. Este obligatoriu ca parintele sa isi cunoasca copilul, sa nu ii ceara lucruri pe care acesta nu le intelege sau nu le poate realiza. Incercati sa ii respectati pasiunile (ma refer la cele decente), sa il incurajati permanent, dar si sa ii aratati/ explicati pe intelesul lui, de ce anumite lucruri nu se fac. "Discutiile fizice" trebuie evitate, dar anumite constrangeri trebuie sa existe, sa fie intelese de copil.
Va dau un exemplu din experienta mea de parinte: copilul cel mare si-a dorit sa aiba un calculator intr-o vreme in care in clasa lui doar 2 colegi din 30 aveau. Am inscris ambii copii (15 ani si 12 ani) la un curs de calculatoare. Solicitarea parinteasca a fost ca cel mare sa obtina medii de peste 9 la toate materiile, nu numai la matematica, fizica, astronomie, adica nu numai la materiile care il interesau si care i-au trebuit ulterior pentru admitere la facultatea de calculatoare. Cel mic deja se incadra in solicitare si a mentinut-o toti anii, in continuare.
Cum dorinta parinteasca a fost indeplinita la sfarsitul anului, in noiembrie am inceput demersurile pentru achizitionarea unui calculator HP, desi pretul de cca.1200 dolari la nivelul anului 1994, nu era tocmai la indemana noastra. Anul nou, copii si l-au petrecut in fata calculatorului, sosit cu programe deja instalate, doar cu cateva ore inainte de trecerea dintre ani.
In continuare, accesul la calculator era posibil numai dupa terminarea lectiilor, pentru a se mentine media peste 9, conditia ramanand in continuare valabila.
Strategia parinteasca si-a atins scopul, media la bacalaureat, peste 3 ani/ respectiv peste 6 ani, a fost la ambii copii peste 9,50 si intrarea la facultate fara probleme.
Copii mei nu fumeaza. Pe la 15 ani la cel mare, de fata fiind si cel mic, le-am zis intr-o doara, sa imi spuna daca trebuie sa le cumpar tigari, ca nu este frumos sa ceara de la colegi, in wc-ul scolii sau prin ganguri. In casa era interzis fumatul, sotia mea care fuma pe atunci, fuma doar in balcon. Copii stand prin jurul ei, sotia i-a indemant sa traga cate un fum. Cum gustul tigarii le-a fost dezagreabil, nu au fumat niciodata, astazi ambii copii fiind trecuti de 30 ani.
Dupa intrebarile dvs. imi dau seama ca incercati sa va cunoasteti copilul. Personal nu cred ca este solutii general acceptabile/ aplicabile.
Cautati fara patima, dar cu multa incredere in copilul dvs., sa ajungeti la puterea lui de intelegere. Prietenii sunt de cele mai multe ori cei care ii pot influenta mai mult chiar decat parintii. In aceste situatii sunt necesare si masuri restrictive.
Banii trebuie sa nu fie in exces, doar pentru mici necesitati. Incercat cu pachetel de acasa. Sugerati-i sa citeasca pe internet singur materiale despre produse (sucuri, gogosi, cornuri, etc.) care nu sunt naturale, plecand de la discutii in familie, obligatoriu in prezenta copilului, despre produse naturale si in acelasi timp renuntand complet sa cumparati pentru consum in familie din cele de care amintiti. Cumparati in schimb alternativa naturista a tuturor produselor care il fac astazi sa si le doreasca.
Incercati sa il sustineti in dorinta de a castiga din munca lui, dar in acelasi timp cautati sa il faceti sa isi doreasca ceva anume din acesti bani, promitandu-i sa contribuiti si dvs. cu o anumita suma de bani.
Personal cred ca parintele trebuie sa aiba ultimul cuvant in discutiile in care are dreptate. In acelasi timp, nu trebuie sa credeti ca parinte, ca doar parerea dvs. este cea corecta.
Va doresc sa reusiti ceea ce va propuneti.
Manuela, in primul rand multumesc din suflet :vishenka:, pt mine acest post reprezinta un inceput.
Incerc sa raspund cum procedez eu la punctele enumerate, poate gresesc si atunci nu imi ramane decat sa imi revizuiesc eu comportamentul.
1. El stabileste ora cand vine acasa, dar mereu stau cu grija pt ca intarzie, desi ii spun ca nu mai are voie afara, uit acest lucru si il las, sperand de fiecare data ca va intelege.
2. Am renuntat sa il mai intreb la ce ora intra, pt ca de fiecare data izbucnea cearta, il rugam sa plece din timp sa nu alerge dupa mijloacele de transport, dar degeaba.
3. Solicitarile sunt rare, de exemplu si la masa daca il chem, face acelasi lucru, dar nu se ridica pana nu ridic tonul la el.
4. Poate exagerez, dar am certitudinea ca stiu ce este bine pt el, doar pt simplu fapt ca ii vreau binele. Incerc sa ii explic cu cazuri concrete petrecute in jurul nostru, dureaza nitel pt ca trebuie sa ii argumentez totul.
5. Pana acum cateva luni ii puneam parola pe laptop, mai recent l-am pedepsit cu interzicerea de-a merge la antrenamentul de fotbal. Nu sa pus problema de pedeapsa, decat cand am vazut ca nu o mai scot la capat cu el.
6. Deci, ii vorbesc calm, iar el ma priveste fie cu rautate, fie cu ignoranta, fie ironic...se uita si atat. Alteori, uita ca eu sunt mama lui si "el, le stie pe toate".
7. Asa este nu ii mai vorbesc pt nerusinarea lui. Mereu ii explic, daca eu ii vorbesc calm si il privesc cu respect, aceiasi obligatie are si el. Doreste comunicare decat atunci cand trebuie sa ma convinga pe mine sa ii rezolv vreo problema sau sa obtina ceva. La tatal sau nu apeleaza pt ca el de fiecare data zice NU.
8. Nu ii dau bani de buzunar zilnic, decat atunci cand stiu ca merge si la o alta scoala pt niste ore suplimentare, in excursii. Pt scoala l-am recompensat in general la sfarsitul semestrului pt rezultatele bune obtinute, mereu ii repet ca invata strict pt el.
9. Ii fac ceai acasa, fructele nu ii plac, dar la scoala eu nu vad ce isi cumpara, pt ca nu ma uit sa vad cati bani si-a luat din "pusculita", am mers pe ideea sa aibe un ban la el.
10. Am renuntat sa ii mai fac curatenie in camera, cand nu mai suport mizeria, ii scot lucrurile aruncate de el din sifonier si birou si il rog sa le aranjeze.
11. Of, as vrea, dar are el grija sa aud, asa ca ridic tonul la el si incep discutile in contradictoriu cu el.
Relatia de comunicare cu fiul meu in acest moment este multumitoare, dar observ ca in ultimul timp au aparut conflicte destul de dese intre noi, pot spune dupa implinirea varstei de 14 ani, a inceput sa refuze sa mai mearga cu noi, sa respecte regulile casei.
Am incercat sa il pedepsim in cazul problemelor repetate, privind comportamentul lui acasa. Greseala noastra a fost ca nu am fost consecventi atunci cand i-am dat o pedeapsa. Alta greseala care am facut-o eu, este ca i-am cumparat de toate, fara sa imi fi cerut el ceva, uitand sa mai spuna chiar si multumesc, lucruri de care nu prea a fost interesat.
Despre el pot spune ca este un elev foarte cuminte, invata foarte bine, deci in relatia "externa" este exemplar, dar acasa in relatia cu noi este un "dezastru".
Dl. Gigi, cand am spus “ ce ar putea el sa stie ?”, m-am gandit cum ar putea un copil de 17 ani sa ia deciziile unui adult? Mergand pe ideea ca se vrea total independent, rolul meu sa fie de-al ajuta sa rezolve ceva, de-ai aminti ca are de facut un referat. Sunt total de acord ca ei au la dispozitie posibilitatea de-a cunoaste mult mai multe lucruri, decat am stiut noi la varsta lor, dar sa nu uitam ca foarte multe sunt negative, lucrurile bune nu prea se evidentiaza. Adolescentii ca sa impresioneze fac orice, iar el imi arata pe net, ce pot face unii tineri, observ ca nu este de accord deloc cu ei, lucru care ma bucura.
Spuneti: “sa il incurajati permanent, dar si sa ii aratati/ explicati pe intelesul lui, de ce anumite lucruri nu se fac”.
Intotdeauna un accept sau un refuz au fost argumentate, explicate pe intelesul varstei sale. Da, am cautat sa vad ce ii place sa faca, cred ca am fost la aproape toate sporturile posibile, din dorinta de-al ajuta sa descopere ce ii place. Anul acesta am luat abonament la sala, a mers 3-4 luni, desi avea abonamentul platit, a renuntat. Acelasi lucru la fotbal, dupa ce am achitat taxa, a renuntat. Drept “rasplata” pt faptul ca nu ia pasat de banii dati, o perioada am fost retinuti in ai cumpara ceva din ceea ce isi dorea, dar si aici nu am fost consecventi si am uitat ce ne propusesem. As vrea sa spun ca il cunosc foarte bine, chiar cred acest lucru, dar faptul ca nu inteleg de ce se comporta asa, asta imi arata ca de fapt nu il cunosc.
Frumoasa experienta dvs, de parinte. Ma bucur ca ai dvs, copii au reusit in viata, in mare parte este si meritul parintilor, dar si al copiilor care au fost receptivi la cerintele dvs..
Am spus intr-un post ca este un elev stralucit, pot adauga ca a participat la olimpiada la matematica, biologie, vorbeste 4 limbi straine, deci am reusit sa il facem sa constientizeze ca invata pt viitorul lui. Cu fumatul vad ca stramba din nas, sa speram ca nu se preface, o teama o am pt ca sotul este fumator, bineinteles ca nu fumeaza in casa. Despre produsele fast food si sucuri energizante, am discutat mereu, am avut tot felul de experimente dupa net, care m-au ajutat foarte mult, chiar refuza sa mai cumparam, dar daca eu cumpar un bidon de coca cola, il bea numai el, asa ca am renuntat sa mai cumpar.
De asemenea si eu cred ca nu intotdeauna parerea mea este ceea mai corecta, doar pt simplu fapt ca eu sunt parinte. Mereu am discutat deschis cu el, atunci cand eu am gresit, am motivat de ce am facut asa si a fost totul ok. Dar mormaitul lui vesnic, nu isi are rostul, mereu are de argumentat ceva contra, deci vrea ca ultimul cuvant sa ii apartina.
avocatnet.ro explicăm legislația
Catalinaloghin