Cum se stabilește venitul impozabil al unei companii?

Pentru a stabili veniturile impozabile ale unei companii, profitul declarat este ajustat cu profiturile scutite de impozitare, cheltuielile nedeductibile, deduceri speciale și impozite amânate. Profiturile scutite de impozitare includ dobânzile la obligațiunile guvernamentale emise înainte de 30 septembrie 1986 și venitul căruia i s-a aplicat impozitul cu reținere la sursă ca metodă de taxare finală.

Următoarele principii se aplică deducerilor de cheltuieli:

• cheltuielile sunt deductibile dacă și în ce măsură se pot asocia cu activitățile sau activele care produc venituri;
• cheltuielile sunt deductibile în anul fiscal în care au fost raportate.

Potrivit Legii bugetului 2016, companiile nu mai au limitări în ceea ce privește deducerea cheltuielilor legate de tranzacțiile cu companii sau consultanți cu rezidența într-o țară aflată pe lista neagră (blacklist) a țărilor care nu fac schimb de informații financiare cu Italia (lista conținând țările care fac schimb de informații financiare cu Italia poate fi consultată aici).

Stocuri

În mod normal, stocul este evaluat la valoarea minimă a costului sau a valorii de piață, atât pentru scopurile fiscale, cât și pentru cele contabile. Pentru a determina costurile stocurilor, companiile pot folosi una din metodele de determinare a acestora: metoda primul intrat – primul ieșit FIFO (first-in, first-out), metoda ultimul intrat – primul ieșit LIFO (last-in, first-out) sau metoda costului mediu ponderat.

Băncile și alte entități financiare pot deduce doar 96% din cheltuielile cu dobânda pentru cele două impozite: IRES (Imposta sul Reddito delle Società) și IRAP (Imposta Regionale sulle Attività Produttive).

Cote de depreciere și amortizare

Deprecierea este calculată pe baza prețului de achiziție sau pe baza prețului de producție. Costurile incidentale, precum taxele vamale și cheltuielile de transport și instalare, sunt incluse în baza de depreciere. Deprecierea este calculată folosind metoda liniei drepte sau a ratei fixe. Rata deprecierii pentru întreprinderi sau echipamente poate varia între 3% și 15%.

În general, rata de depreciere a clădirilor este de 3% pe an, iar terenurile nu se depreciază. Dacă o clădire este achiziționată cu tot cu teren, la calcularea bazei de impozitare, valoarea totală trebuie împărțită în cele două componente: terenul (care nu se depreciază) și clădirea (care se depreciază). Terenul nu poate reprezenta mai puțin de 20% din valoarea brută a proprietății. Pentru clădirile industriale această valoare este de 30% din valoarea brută. Prin urmare, rata efectivă a deprecierii pentru clădiri este de 2,4% (2,1% pentru clădirile industriale).

Fondul comercial achiziționat se poate amortiza într-o perioadă de 18 ani. Know-how-ul, drepturile de autor și patentele se pot amortiza conform declarațiilor financiare, dar pe o perioadă de cel puțin doi ani fiscali. Perioada de amortizare pentru mărcile comerciale este de 18 ani.

Cheltuielile cu cercetarea și cele de promovare se pot deduce, în funcție de decizia companiei, fie integral în anul în care au fost efectuate, fie în tranșe egale de-a lungul a patru ani de la efectuarea acestor cheltuielilor.

Legea bugetului 2016 introduce o depreciere suplimentară de 40% pentru activele corporale noi care au o rată a deprecierii ce depășește 6.5%. Pentru a putea beneficia de această măsură, activele trebuie să fie cumpărate sau închiriate printr-un contract de leasing financiar în perioada cuprinsă între 15 octombrie 2015 și 31 decembrie 2016. Pentru active imobiliare, conducte, bunuri mobile și avioane nu se poate aplica acestă măsură.

Provizioane

Potrivit Ministerului de Finanțe, un provizion reprezintă, în general, o sumă recunoscută în contabilitate pentru cheltuieli viitoare care vor fi angajate în mod sigur sau probabil, dar pentru care există o incertitudine privind suma care va fi plătită și/sau momentul plății. Codul fiscal italian permite un număr limitat de provizioane.

Creanțe restante și îndoielnice

Un provizion general de 0,5% din totalul anual al creanțelor comerciale se poate aplica în fiecare an până când provizioanele creanțelor îndoielnice ajung la 5%. Creanțele restante sunt deductibile în măsura în care nu sunt acoperite de rezerva acumulată. Pierderile generate de creanțe restante sunt deductibile doar dacă provin din elemente “sigure și precise” și dacă debitorul și-a declarat falimentul sau este în procedură de insolvență. Decretul de internaționalizare prevede că, începând cu anul fiscal 2015, deducerea pierderilor generate de creanțe restante străine este permisă cu condiția de a respecta procedurile străine privind falimentul și insolvența, în măsura în care acestea sunt echivalente celor aplicate în Italia și că legislația țarii străine permite schimbul de informații financiare. Elementele “sigure și precise” sunt acele elemente care îndeplinesc cel puțin una din următoarele condiții:

• creanța restantă nu este mai mare de 2.500 euro (sau 5.000 euro în cazul companiilor ce au o cifră de afaceri mai mare de 100.000.000 euro) și nu a fost plătită de cel puțin șase luni;
• dreptul de a recupera datoria a expirat. Conform articolului 2.946 a Codului civil italian, o datorie se prescrie după 10 ani.
• datoria a fost ștearsă din declarațiile financiare ca urmare a aplicării unor reguli contabile.

Plăți redundante și de pensie

Provizioanele pentru plățile redundante și pentru pensie sunt deductibile, valorile fiind stipulate în Codul civil și în acordurile colective.