Un nou model al formularelor 101 - "Declarație privind impozitul pe profit" și 120 - "Decont privind accizele" este inclus în Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 3386/2016, publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 950 şi intrat în vigoare la momentul apariţiei. De altfel, actualizarea declaraţiilor vine în contextul aplicării, de la 1 ianuarie 2016, a noului Cod fiscal şi a noului Cod de procedură fiscală.
Concret, în ceea ce priveşte formularul 101 "Declarație privind impozitul pe profit", noutăţile cuprinse în actul normativ citat sunt următoarele:
- eliminarea unor indicatori, respectiv veniturile și cheltuielile extraordinare în contextul în care clasificarea veniturilor și cheltuielilor a fost modificată, potrivit noilor reglementãri contabile, precum și elementele similare cheltuielilor, ca urmare a modificării prevederilor fiscale începând cu 1 ianuarie 2016;
- detalierea indicatorului amortizare fiscală în cazul mijloacelor fixe prevăzute în Codul fiscal;
- actualizarea corelațiilor între indicatori, ca urmare a modificării conținutului formularului;
- actualizarea instrucțiunilor de completare a formularului.
Vă reamintim că declaraţia privind impozitul pe profit se completează şi se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul. Prin urmare, declararea obligaţiilor anuale aferente anului fiscal 2016 se va face în noul formular până cel târziu la 25 martie 2017.
Ca regulă, documentul se depune la organul fiscal în a cărui evidență fiscală contribuabilul este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe și contribuții.
Potrivit normelor în vigoare, formularul se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziție de ANAF și se depune în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat şi ştampilat conform legii, sau se transmite prin e-mail.
Notă: Detalii suplimentare despre declararea şi completarea declaraţiei 101 în 2016 găsiţi aici.
Pe lângă modificarea formularului 101, ordinul ANAF publicat azi actualizează şi declaraţia 120 "Decont privind accizele", după cum urmează:
- actualizarea denumirii unor indicatori;
- detalierea unor indicatori, în cazul băuturilor fermentate liniștite și spumoase;
- eliminarea accizelor aferente produselor care se regăseau la capitolul „Alte produse accizabile”, respectiv accizele nearmonizate prevãzute de Legea nr. 571/2003;
- actualizarea corelațiilor între indicatori, ca urmare a modificãrii conținutului formularului;
- actualizarea instrucțiunilor de completare a formularului.