Obligativitatea operatorilor economici din sectorul agroalimentar de a lua măsuri de prevenire a risipei alimentare este inclusă în Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, ce a intrat în vigoare duminică (la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial). Cu alte cuvinte, noile reglementări trebuie respectate, teoretic, de toate unităţile din comerţul alimentar, fie ele supermarketuri ori mici magazine de cartier.
Totuși, reglementările nu se pot aplica efectiv în momentul actual, întrucât nu există un set de norme de aplicare. De altfel, acestea fuseseră lansate în dezbatere publică cu aproximativ zece zile în urmă, însă acum nu se mai regăsesc pe site-ul MADR - detalii despre subiect, aici.
Revenind la Legea nr. 217/2016, aceatsa stabileşte, încă de la început, că diminuarea risipei alimentare este un obiectiv urmărit de toţi comercianţii din sectorul agroalimentar, aceştia fiind obligaţi să ia anumite măsuri pentru diminuarea rispei alimentare începând cu producția, procesarea, depozitarea, distribuția, comercializarea, inclusiv în industria hotelieră și a restaurantelor.
Concret, într-o primă fază, comercianţii vor trebui să scoată la vânzare alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum la un preţ redus, pentru a fi sporite şansele ca produsele să fie cumpărate de consumatori.
Mai departe, în cazul în care nu vor reuşi vânzarea produselor a căror dată de valabilitate este aproape de expirare, comercianţii vor trebui să le doneze anumitor asociaţii şi fundaţii, precum şi întreprinderilor sociale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul asistenţei sociale, înregistrate ca atare la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Aşadar, entităţile care vor dori să primească alimente vor fi nevoite să se înscrie într-un registru, stabilit la nivelul ANSVSA.
În continuare, legea stabileşte că produsele nepotrivite consumului uman vor fi redirecţionate consumului animal ori vor fi folosite în alte scopuri, ca de exemplu compost în agricultură sau pentru obținerea biogazului.
Nu în ultimul rând, pe lângă donare, actul normativ reglementează şi posibilitatea magazinelor de a transfera alimentele destinate consumului uman prin sponsorizare.
Ce amenzi riscă firmele ce vor arunca alimentele şi nu le vor dona
Legea nr. 217/2016 stabileşte şi sancţiunile pe care le vor primi comercianţii care nu vor respecta oricare dintre prevederile amintite. Astfel, pentru aruncarea produselor alimentare vor fi acordate următoarele amenzi contravenţionale (cu condiţia să nu fie întrunite elementele unei infracţiuni):
- de la 1.000 la 3.000 de lei pentru microîntreprinderi;
- de la 3.000 la 6.000 de lei pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
- de la 6.000 la 10.000 de lei pentru firmele mari.
Prin urmare, micile magazine vor risca amenzi cuprinse între 1.000 şi 6.000 de lei, în funcţie de mărimea contribuabilului şi regimul de impozitare pe care îl aplică acesta (impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozit pe profit etc).
De constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor vor fi responsabili reprezentanţii împuterniciţi ai autorităţilor cu atribuţii de control în domeniul agroalimentar, adică, cel mai probabil, personalul din ANSVSA, în condiţiile în care aceasta din urmă este instituţia amintită în cuprinsul actului normativ.
Normele de aplicare, în dezbatere publică
Pentru a se putea aplica efectiv, noile prevederi au nevoie și de norme metodologice de aplicare. În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat săptămâna trecută, în dezbatere publică, un proiect de act normativ care stabilește, printre altele, cum se va face transferul alimentelor prin donare/ sponsorizare către entitățile de tipul asociațiilor, fundațiilor sau azilelor.
În plus, documentul clarifică și ce înseamnă aliment aflat „în apropierea datei de expirare”, pe categorii de produse, în funcție de termenul de valabilitate al fiecăruia.
Notă: Informații suplimentare despre prevederile din proiectul normelor privind diminuarea risipei alimentare găsiți aici.