Reținerea și plata lunară a impozitului pe venit, pentru propriii salariați, ar putea să dispară din lista de obligații a angajatorilor, conform unui proiect al Codului economic anunțat de Ministerul Finanțelor, care va include și Codul fiscal. Totuși, propunerea este încă în lucru și momentan nu există o formă finală a proiectului care să apară în dezbatere publică, astfel că nu se știe nici dacă modificarea va fi făcută prin lege ori prin ordonanță.
„Încă de la începutul anului, Guvernul lucrează la realizarea Codului economic, care include Codul fiscal, așa cum este prevăzut în Programul de guvernare, iar impozitul pe venit este un capitol din Codul fiscal. În acest scop, unul dintre grupurile de lucru organizate de Ministerul Finanțelor Publice analizează conceptul referitor la administrarea impozitului pe venit prin globalizare anuală pentru fiecare gospodărie din România”, se arată într-un comunicat remis redacției noastre de minister.
Practic, conform documentului, Executivul vrea să transfere o obligație a angajatorilor asupra salariaților, în contextul în care-și dorește transformarea impozitului pe venit în impozit pe veniturile globale. Angajatorii nu vor mai fi cei care rețin și achită impozitul pe venit pentru salariații pe care-i au, ci obligația va cădea în sarcina celor din urmă. Astfel, în loc să fie plătit lunar statului, impozitul va fi achitat o singură dată pentru tot anul anterior.
Potrivit propunerilor aflate în lucru, angajatorul va avea obligația de a elibera fiecărui salariat, până la finele lunii februarie, un document din care să reiasă venitul net realizat în anul anterior. Având acest act, salariatul va putea apoi să raporteze Fiscului, în luna mai, veniturile globale obținute în anul precedent, în vederea impozitării acestora.
Cu toate acestea, momentan nu există informații clare despre cum se va proceda cu suma efectivă pe care vor trebui s-o achite salariații ca impozit pe venit. Cel puțin teoretic, în cazul veniturilor din salarii, angajatorul va fi cel care va acorda banii de impozit salariaților săi (evident, în plus față de salariul net). În același timp, nu se știe când și cum va plăti angajatorul această sumă.
În altă ordine de idei, scutirea de reținerea la sursă a impozitului pe venit ar urma să se aplice și în cazul veniturilor din activități independente, veniturilor din investiții sau veniturilor din jocuri de noroc.
În prezent, Codul fiscal prevede că impozitul pe venit este de 16%, această cotă aplicându-se asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie de venituri. Printre altele, impozitul pe venit se aplică salariilor, activităților independente și investițiilor.
„Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri”, se detaliază în actul normativ, cu precizarea de raportarea impozitului se face cu ajutorul formularului 112 (tot până la data de 25 a lunii).
Cu alte cuvinte, angajatorul se ocupă actualmente de calcularea, reținerea și plata către stat a impozitului pe venit, laolaltă cu contribuțiile sociale obligatorii. Asta înseamnă că salariații n-au niciun fel de obligație declarativă sau de plată în privința acestui impozit.
Potrivit unor declarații recente ale ministrului finanțelor, impozitul pe venit ar urma să fie redus de la 16% la 10% și să fie transformat în impozit pe veniturile globale. Prin urmare, statul va impozita anual cu 10% toate veniturile obținute de cetățeni, indiferent că este vorba doar de salarii sau de salarii și alte sume suplimentare.
În același timp, ministrul muncii a declarat că impozitul pe veniturile globale ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2018, astfel că prima declarare și plată a acestuia se va face abia în prima parte a anului 2019. Românii nu vor fi lăsați, totuși, să rezolve singuri această obligație, ci vor fi ajutați de consultanți fiscali plătiți de stat.
În momentul de față nu se știe forma pe care o va îmbrăca proiectul de modificare a Codului fiscal sau, mai bine zis, de includere a Codului fiscal într-un viitor Cod economic. Dacă va fi ordonanță, aceasta va avea nevoie doar de aprobarea Guvernului și de publicarea în Monitorul Oficial pentru a se aplica. Dacă va fi lege, aceasta va trebui să treacă de Parlament și de președintele României și apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.
Atenție! Propunerile referitoare la viitorul impozit pe veniturile globale NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acestea trebuie să primească aprobarea legiuitorului și să apară în Monitorul Oficial. Înainte de acești pași însă, documentul va trebui să fie publicat în dezbatere publică.