Legea societăților, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală nu vor mai fi acte normative individuale, reiese din programul de guvernare al noului Executiv condus de Viorica Dăncilă. Prevederile acestora (și nu numai) vor fi modificate și incluse într-un singur act normativ complex: Codul economic al României. Totuși, la momentul actual vorbim doar de o propunere aflată în lucru, proiectul Codului economic urmând să fie supus dezbaterii publice și apoi aprobării parlamentare.
„Includerea tuturor legilor care vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar ce va fi pus gratuit la dispoziția tuturor agenților economici și persoanelor fizice care desfășoară activități independente. Eliminarea din acest pachet legislativ a tuturor prevederilor contrare (care se bat cap în cap), precum și reducerea numărului de articole și capitole cu peste jumătate din numărul actual sunt condiții obligatorii. Codul legislativ va purta numele «Codul economic al României» și va conține Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea de înființare a societăților comerciale, Legea evaziunii fiscale și toate celelalte legi cu caracter economic”, este lămurit în documentul citat, aceeași intenție fiind inclusă în trecut și în programul Guvernului Grindeanu și în cel al Guvernului Tudose.
Viitorul Cod economic este făcut în colaborare cu patronatele, asociațiile oamenilor de afaceri, cei care desfășoară activități independente, sindicatele, ONG-urile, autoritățile publice, asociațiile cetățenilor, firmele de consultanță interne și internaționale și toată clasa politică. Astfel, Guvernul apreciază că viitorul Cod economic va intra în dezbaterea Parlamentului în 2018, dar nu se estimează și data intrării sale în vigoare.
Pentru a exista predictibilitate în domeniul economic al țării, Executivul ar urma să ceară partidelor politice reprezentate în Parlament o înțelegere vizând nemodificarea Codului economic pentru o perioadă minimă de cinci ani. „Odată aprobat de Parlamentul României, Guvernul va cere un moratoriu celorlalte forțe politice din Parlament, prin care nicio formațiune politică să nu mai inițieze propuneri legislative privind modificarea noului Cod economic al României, pentru cel puțin o perioadă de cinci ani de zile”, mai scrie în document.
Atenție! Proiectul Codului economic al României este un document aflat momentan în lucru la nivelul Guvernului. Acesta va fi supus dezbaterii publice și abia apoi va ajunge în procedura parlamentară de legiferare. Viitorul Cod economic se va putea aplica doar dacă va trece de Parlament și de șeful statului și dacă va apărea în Monitorul Oficial.