Declaraţia informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente lunii martie 2017, adică, mai pe scurt, formularul 394, poate fi transmis organelor fiscale competente până diseară. Asta în condițiile în care termenul obișuit de raportare, respectiv ziua de 30 a lunii, a fost duminică și a fost urmată, la rândul ei, de o altă zi nelucrătoare (1 mai - Ziua Muncii).
În noul format al formularului 394 trebuie cuprinse toate operaţiunile de livrări sau achiziţii de bunuri efectuate către, dar şi de la contribuabili, fie ei plătitori sau neplătitori de TVA (persoane fizice şi persoane juridice). Documentul trebuie transmis chiar dacă în luna martie nu au fost realizate operaţiuni de natura celor care fac obiectul declaraţiei. Obligaţia transmiterii formularului revine:
- persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, obligate la plata taxei conform art. 307 alin. (1), (2), (6) și (7) din Codul fiscal, pentru operațiuni impozabile în România conform art. 268 alin.(1) din Codul fiscal;
- persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziții de bunuri sau servicii taxabile.
Formularul 394 se depune în format electronic sub forma unui fișier PDF care are atașat un fișier XML. Transmiterea la ANAF se poate face online, caz în care plătitorul trebuie să deţină un certificat calificat pentru semnătură electronică, sau direct la ghișeul organului fiscal. De asemenea, formularul poate fi transmis și prin poștă, cu confirmare de primire.
În cazul în care persoana impozabilă constată, după depunerea declaraţiei, existenţa unor omisiuni/erori în datele declarate, aceasta trebuie să depună o nouă declaraţie corect completată cu operaţiunile care necesită modificarea şi/ sau operaţiunile care nu au fost declarate, document care înlocuieşte practic declaraţia informativă depusă iniţial.
Nedepunerea declarației în termenul amintit constituie contravenție și atrage amenzi cuprinse între 2.000 și 3.500 de lei în cazul firmelor mici, respectiv amenzi minime de 12.000 de lei, dar nu mai mari de 14.000 de lei pentru companiile încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari.