Stabilirea unei sume minime pentru CAS și CASS pentru salariații încadrați în muncă cu normă parțială este o măsură prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Documentul a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017 și urmează să se aplice de la 1 august 2017.
Concret, începând cu veniturile aferente lunii august 2017, angajatorii vor trebui să achite CAS și CASS, pentru salariații cu normă parțială, la nivelul salariului minim brut, nu proporțional cu salariul efectiv, așa cum se întâmplă acum. Totuși, măsura va avea și excepții, cum ar fi persoanele care lucrează în baza mai multor contracte de muncă a căror bază cumulată de calcul ajunge la nivelul salariului minim, precum și elevii sau studenții.
Potrivit notei de fundamentare ce a însoțit ordonanța în forma sa de proiect, modificarea are drept scop descurajarea angajatorilor care încheie contracte de muncă cu normă parțială pentru a plăti statului taxe mai mici. „Măsura are ca scop descurajarea angajatorilor, care, în încercarea de a reduce sarcina fiscală, încheie contracte de muncă cu timp parțial în situații în care activitatea desfășurată ar presupune un program normal de muncă. Astfel, angajatorul datorează contribuții sociale utilizând o baza de calcul diminuată față de cea reală”, se arăta în document.
De reținut că, inițial, în proiectul Guvernului se preciza în mod expres că angajatorii urmau să fie scutiți de majorarea acestor contribuții dacă salariații cu normă parțială aveau încheiat și un contract cu normă întreagă la aceeași firmă sau la alta, însă această prevedere a fost schimbată în forma finală a ordonanței. Concret, va fi de ajuns ca un salariat, indiferent câte contracte are încheiate și indiferent de programul de lucru, să câștige lunar în total cel puțin 1.450 de lei pentru ca angajatorul să fie scutit de plata contribuțiilor majorate.
În momentul de față, angajatorii sunt obligați să achite șase contribuții sociale pentru propriii salariați: sănătate, concedii medicale, accidente de muncă și boli profesionale, pensii, șomaj, creanțe salariale. Salariul minim brut, astfel cum a fost stabilit la data de 1 februarie 2017, este în cuantum de 1.450 de lei.
Salariații pot fi angajați, conform Codului muncii, fie cu normă întreagă (adică opt ore de lucru pe zi, respectiv 40 de ore de lucru pe săptămână), fie cu normă parțială (adică orice altă durată sub opt ore pe zi, respectiv sub 40 de ore pe săptămână).
Comentarii articol (32)