Adevărul din farfurie. Mâncarea din import asigură mai mult de jumătate din necesarul de consum în cazul multor alimente de bază, ne spune economica.net.
Chiar dacă avem una dintre cele mai mari suprafețe arabile din Europa, România este dependentă de importuri pentru a-și asugura necesarul de consum. Pentru unele culturi, precum cea a orezului, 2016 a fost un an al recordurilor din punct de vedere al producției, dar și a consumului, în timp ce în cazul leguminoaselor, spre exemplu, s-a atins un nou maxim în ceea ce privește importurile.
Românii continuă să mănânce tot mai mult din import, chiar dacă avem printre cele mai mari suprafețe de teren arabil, iar fondurile UE pentru acest sector continuă să crească, arată o analiză a Institutului Național de Statistică care oferă informații atât asupra consumului cât și asupra resurselor produselor agricole.
România a exportat băuturi și tutun de peste 557 milioane de euro, în primele două luni din 2017, ne informează agerpres.ro.
România a exportat, în primele două luni din 2017, băuturi și tutun în valoare de 557,6 milioane euro, cu 162,1 milioane de euro sub nivelul din perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Importurile de băuturi și tutun s-au cifrat la 363 de milioane de euro, fiind cu 25,7 milioane de euro mai mici față de cele din perioada ianuarie-februarie 2016, înregistrându-se astfel un excedent de 194,6 milioane de euro pe acest segment.
Comentarii articol (0)