Utilitatea unui certificat energetic
Nu este cunoscut publicului faptul că scopul principal al certificatului energetic este de a ajuta vânzatorul sau chiriaşul de a-şi alege un imobil cât mai eficient energetic.
Evident, în mod normal, cu cât un imobil consumă mai puţina energie, ar trebui să se reflecte şi în preţul acestuia, sau în chiria sa. Deci, în mod normal, când un client se adresează unei agenţii imobiliare, ar trebui să întrebe şi de certificatul energetic aferent mai multor imobile care prezintă interes pentru acesta (clasa energetică A este cea mai bună iar G cea mai proastă).
Sunt multe case sau apartamente care se încadreaza în clasa energetica D sau E datorită sistemului de producere al energiei termice, adică utilizează sobe cu gaz sau cu lemn. Dacă s-ar utiliza o centrală cu gaz, în mod normal, clasa energetică a acestuia creşte probabil în jur de B sau C. Clasa energetică A este destul de rară, însă nu imposibil de atins. Acel imobil trebuie să aibă unul sau maxim doi pereţi exteriori, să fie izolat termic şi să aibă tâmplărie nouă de PVC.
Performanţa energetică se va reflecta în mod direct în buzunarul celui care cumpară sau închiriază un apartament sau imobil. De exemplu, putem aminti că un apartament care are o suprafaţă de 70 m2, într-un bloc reabilitat, plăteşte gazul în decursul unui an în jur de 1.000 lei pentru producere de apă caldă menajeră şi încălzire. Costul creşte, probabil va fi chiar dublu pentru acelaşi apartament, dar într-un bloc nereabilitat.
Doar uitându-ne la clasa energetică, exact ca la electrocasnice, putem să alegem cea mai bună variantă de locuinţă fără să avem cunoştiinţe în domeniul instalaţiilor sau al construcţiilor.
Altă utilitate a unui certificat energetic este îmbunătăţirea anumitor clase energetice specifice, de exemplu, prepararea de apă caldă menajeră care este de obicei C sau D pentru imobilele colective (apartamente sau case, alte clădiri ca cele industriale sau de birouri au clasa energetică A). Utilizând sisteme de încălzire cu panouri solare putem să ajungem la o clasă energetică mult îmbunătăţită, chiar clasa A pentru clădirile de locuit, contribuţia solară fiind semnificativă.
De asemenea, dacă o locuinţă optează să implementeze un sistem de încălzire/răcire cu pompă de căldură, consumul total de energie scade mult, dar din păcate, investiţia în acest sistem este ridicată. Dar pentru o locuinţă bine izolată este recomandat un astfel de sistem care utilizează surse regenerabile, sistem care va deveni o obișnuinţă probabil începand cu anul 2020.
Se preconizează ca, începând cu acest an, toate clădirile noi vor trebui să fie zero energie sau să fie eficiente energetic, deci în mod obligatoriu să utilizeze surse regenerabile.
Valabilitatea unui certificat energetic este de 10 ani, dacă nu se aduc modificări majore din punct de vedere energetic. Aceste modificări presupun adăugarea izolarea suplimentară a anvelopei clădirii şi/sau schimbarea tâmplăriei exterioare. În cazul investiţiei în reabilitare termică, proprietarul este avantajat să obţină un nou certificat energetic, clasa imobilului fiind evident mai bună.
Recomandat pentru verificarea calităţii lucrărilor unei cladiri noi, ar fi de efectuat termografia imobilului înaintea recepţiei acesteia.
Pentru a se putea observa eventualele imperfecţiuni din anvelopa clădirii şi a putea fi reparate de constructor, această metodă este foarte utilă. Astfel se poate "vedea" cum este calitatea lucrării executate, calitatea tâmplăriei (daca există infiltraţii de aer).
Am prezentat foarte pe scurt la ce poate fi folosit un certificat energetic. Puteți găsi mai multe detalii pe site-ul nostru www.certificat-rapid.ro.
Comentarii articol (1)